G4Media.ro

Airbus, constructorul european de avioane, livrări mai lente din cauza unei crize…

Sursa foto: Pixabay

Airbus, constructorul european de avioane, livrări mai lente din cauza unei crize a aprovizionării care a lăsat avioanele semiterminate

Airbus a confirmat luni livrări mai lente în iulie, deoarece o criză a aprovizionării a lăsat avioanele semiterminate, fără motoare, dar şi-a consolidat afacerile viitoare prin confirmarea unei noi comenzi majore din China, transmite Reuters, citată de News.ro

Constructorul european de avioane a declarat că a livrat 46 de avioane în iulie, în scădere faţă de 60 în luna precedentă şi 47 în iulie 2021.

Airbus şi-a revizuit luna trecută previziunile de livrare pentru anul 2022 la 700 de aeronave, de la un obiectiv anterior de 720, după ce lacunele din lanţul de aprovizionare au lăsat compania fără suficiente motoare.

Airbus produce cea mai mare parte a avioanelor sale cu fuselaj îngust la Toulouse şi Hamburg.

Numărul de 46 de livrări din iulie confirmă un articol Reuters de săptămâna trecută conform căruia Airbus a livrat puţin peste 45 de avioane.

În primele şapte luni ale anului, Airbus a livrat 343 de avioane, sau un total net de 341, după deducerea a două avioane A350 construite pentru Aeroflot, dar imposibil de livrat din cauza sancţiunilor.

Airbus le rezervase ca livrări în conturile sale din 2021, dar erau încă în Franţa când Occidentul a impus sancţiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

Ulterior, producătorul de avioane a revocat comanda de la Aeroflot pentru cele două avioane şi luni a declarat că a vândut două avioane A350 către Turkish Airlines.

De asemenea, compania a anunţat că a anulat comenzile de la Aeroflot pentru încă patru A350, relatează News.ro.

Între timp, Airbus a obţinut o comandă majoră pentru aproape 300 de avioane de la companiile aeriene de stat din China, anunţată luna trecută, împreună cu câteva comenzi la Farnborough Airshow.

În acest an, Airbus a vândut 843 de avioane sau 656 după ajustarea pentru anulări.

Rivalul american Boeing, care a dominat salonul de la Farnborough în timp ce s-a străduit să atragă interes pentru avioanele 737 MAX, a cărui variantă mare se confruntă cu incertitudinea privind certificarea, urmează să publice marţi datele referitoare la livrări, relatează News.ro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Lockheed F-35’s Factory Flaws Persist Even After 800 Are Built
    Pentagon says flaws risk delivery delays, concern pilot