Airbus vrea să livreze 800 de avioane în acest an, chiar dacă există încă probleme de aprovizionare
Producătorul european de avioane Airbus intenţionează să crească numărul avioanelor livrate clienţilor la 800 în 2024, chiar dacă problemele din lanţul de aprovizionare continuă să îl afecteze , transmite CNBC, transmite News.ro.
Compania a raportat joi rezultate bune pentru afacerile cu avioane comerciale, în raportul său anual privind rezultatele financiare, şi a semnalat că acestea vor continua în acest an, prin stabilirea unui obiectiv de 800 de livrări de avioane comerciale, cu 65 mai multe decât în 2023.
”Am progresat în creşterea producţiei pe fundalul unui mediu de operare care rămâne complex şi afectat de provocările lanţului de aprovizionare şi conflictele geopolitice, aşa că, în final, aceasta este o realizare în opinia mea”, a spus CEO-ul Guillaume Faury.
Rezultatele Airbus contrastează cu problemele rivalului american Boeing , care se luptă cu preocupările legate de controlul calităţii producţiei după ce un panou de uşă de urgenţă s-a desprins luna trecută în timpul zbodului unui avion 737 Max 9.
Faury a indicat că Airbus nu va vedea nicio scădere pe termen scurt din partea companiilor aeriene care doresc să-şi schimbe furnizorul, deoarece are deja un volum important de comenzi pentru avioanele sale A320 cu corp îngust, care concurează direct cu familia Boeing 737.
”Ceea ce se întâmplă în industria mai largă – vă referiţi la situaţia concurentului – are, evident, un impact asupra tuturor acestor lucruri”, a declarat Faury reporterilor la sediul său din Toulouse, Franţa.
Dar el a spus că Airbus se concentrează pe stocul de comenzi cu clienţii existenţi ”care este independent de ceea ce s-ar putea întâmpla afară”.
Deschiderile pentru noi comenzi de avioane nu vor fi disponibile până în următorul deceniu, ”deci acest lucru ar avea un impact mai mare asupra poziţionării competitive pe termen lung a celor două companii, mai degrabă decât pe termen scurt”, a spus Faury.
Airbus a raportat că profitul ajustat înainte de dobânzi şi impozite a crescut cu 4%, până la 5,8 miliarde de euro, în timp ce veniturile au crescut cu 11%.
De asemenea, compania a anunţat planurile de a plăti acţionarilor un dividend special pe lângă dividendul obişnuit, reflectând perspectivele de creştere şi un bilanţ solid, inclusiv un numerar care a crescut cu 14%, până la 10,7 miliarde de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank