G4Media.ro

Al doilea accelerator liniar de particule pentru tratarea cancerului a fost pus…

Sursa Foto: medichub.ro

Al doilea accelerator liniar de particule pentru tratarea cancerului a fost pus în funcţiune la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați/ Șeful Consiliului Județean: Secţia de Radioterapie realizează zilnic aproximativ 50 de şedinţe cu acceleratorul liniar de particule, inaugurat la sfârşitul lui 2019, era nevoie de al doilea aparat

Cel de-al doilea accelerator liniar de particule de la Secţia de Radioterapie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi „Sf. Apostol Andrei” a fost pus în funcţiune, vineri, în prezenţa Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila şi a preşedintelui Consiliului Judeţean(CJ) Galaţi, Costel Fotea, transmite Agerpres.

Valoarea investiţiei, care include achiziţionarea celui de-al doilea accelerator liniar de particule şi amenajarea buncărului, este de peste 2,1 milioane de dolari, fonduri de la Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii.

„Este o zi importantă pentru medicina gălăţeană. De astăzi, pacienţii cu afecţiuni oncologice se pot trata la Galaţi cu ajutorul a două acceleratoare liniare de particule. Noul echipament medical, care a fost deja pus în funcţiune, este unul dintre cele mai performante din lume, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generaţie. Galaţiul este unul dintre puţinele centre medicale din ţară ce deţine două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi singurul din această zonă a ţării. Am avut onoarea de a-l avea alături pe ministrul Sănătăţii, căruia îi mulţumesc că a venit la Galaţi şi că a acceptat invitaţia noastră de a vizita şi câteva investiţii realizate de CJ în domeniul sănătăţii, precum cele două clădiri construite pentru Ambulatoriile de Specialitate ale Spitalului de Pneumoftiziologie şi Spitalului Judeţean, modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe sau Centrul de diagnosticare a cancerului cu ajutorul PET-CT-ului”, a declarat Costel Fotea.

E a arătat că medicii de la Secţia de Radioterapie a SCJU Galaţi realizează zilnic aproximativ 50 de şedinţe cu acceleratorul liniar de particule, inaugurat la sfârşitul lui 2019, şi era nevoie de un al doilea aparat.

„Mă bucur că am reuşit să convingem Ministerul Sănătăţii să doteze spitalul cu încă un accelerator, astfel încât cât mai mulţi pacienţi cu afecţiuni oncologice să beneficieze de ultimele tratamente şi inovaţii tehnologice din domeniul medical. Radioterapia realizată cu acceleratorul liniar de particule creşte foarte mult şansele de vindecare, acesta fiind principalul motiv pentru care am luptat ca Galaţiul să devină un puternic centru în domeniul diagnosticării şi tratării cancerului”, a declarat Costel Fotea.

De la inaugurarea primului accelerator liniar de particule, la Galaţi au fost realizate aproximativ 37.000 de şedinţe de radioterapie.

„15 astfel de acceleratoare au fost instalate în ţară, în 11 locaţii, dintre care două sunt instalate deja aici, la Galaţi. Galaţiul este un oraş important dincolo de numărul mare de locuitori, care are şi resursă umană calificată în acest domeniu, iar Facultatea de Medicină din Galaţi poate să pregătească specialişti şi o face pentru ca aceste aparate să poată fi utilizate. Este importantă această regionalizare, care permite accesul la radioterapie de înalt nivel, lucru care se întâmplă aici. Mă bucur că pacienţii au acces la astfel de soluţii terapeutice”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...