G4Media.ro

Al doilea atac din PNL la adresa ministrului Bogdan Aurescu în două…

Foto: Pavel Popescu / Facebook

Al doilea atac din PNL la adresa ministrului Bogdan Aurescu în două zile. Vicepreședintele Pavel Popescu: Sute de motive pentru care ministru Aurescu ar trebui să plece instant din fruntea MAE / Atitudinea extrem de arogantă a domnului Aurescu

Vicepreședintele PNL Pavel Popescu a lansat luni un atac extrem de dur la adresa ministrului de Externe Bogdan Aurescu, susținut în guvern chiar de partidul său. Popescu îl acuză într-un comunicat postat pe Facebook de ”aroganță” și de faptul că a impus poziții ”aberante” ale Ministerului de Externe pe dosare precum aderarea la Schengen sau ridicarea vizelor pentru SUA.

Este al doilea astfel de atac la adresa ministrului de Externe venit dinspre PNL în doar două zile. Duminică, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat la Prima TV că Aurescu ar trebui remaniat. În replică, ministrul de Externe a declarat că atacurile lui Rareș Bogdan sunt similare cu cele ale propagandei ruse.

Pavel Popescu susține că România ar fi pierdut în plan internațional ”din cauza politicilor și pozițiilor absolut aberante ale MAE: Schengen, Ucraina, Viza Waiver, jocul pe scena UE, o poziționare mai asumată pe Rusia, China, Iran și alte spețe, o altă abordare mai curajoasă pe parteneriatul strategic cu SUA, etc”.

Pavel Popescu a fost șef al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, fiind schimbat la începutul acestei sesiuni parlamentare.

Postarea integrală a lui Pavel Popescu pe Facebook:

M-am tot gândit cum ar fi mai bine să scriu această postare: varianta lungă, care mi-ar lua cateva zile doar pentru a înșira cele câteva sute de motive pentru care domnul ministru Aurescu ar trebui să plece instant din fruntea MAE, varianta scurtă sau varianta medie. Am ales varianta medie:

Domnul ministru Aurescu conduce un minister parțial fosilizat, populat în diverse locuri (dar în poziții cheie din păcate) cu diferite “conserve” ce au o orientare (voită sau din pură prostie și lipsă de viziune) mai degrabă împotriva statului român decât în interesul său. Fără doar și poate, MAE este populat și cu profesioniști incontestabili, diplomați de carieră excepționali, ambasadori și funcționari publici competenți care, din păcate, trăiesc un soi de Sindrom Stockholm generalizat, cu excepția momentelor în care, pe la colțuri, au curajul să spună cât de dezastru a ajuns Ministerul de Externe al României.

Repet, nu cred că mi-ar ajunge timpul să înșir aici ocaziile prin care România a pierdut și pierde ENORM în plan internațional din cauza politicilor și pozițiilor absolut aberante ale MAE: Schengen, Ucraina, Viza Waiver, jocul pe scena UE, o poziționare mai asumată pe Rusia, China, Iran și alte spețe, o altă abordare mai curajoasă pe parteneriatul strategic cu SUA, etc.

Cei aproape 6 milioane de români din Diaspora sunt astăzi deconectați total de această țară, pentru că între ei și noi nu mai există capacitate reală de comunicare. Consulatele României de pe tot globul sunt praf, serviciile consulare sunt inexistente, suntem printre puținele țări care nu și-au externalizat aceste servicii, nu există personal calificat, salariile sunt absolut mizerabile. Toate acestea se întâmplă în timp ce sute de tineri competenți, toți cu școli făcute în Londra, Paris. Washington D.C. sau Tel Aviv, care își doresc să intre în MAE pentru că își iubesc cu adevărat țara, pică în mod suspect examenul de intrare în corpul diplomatic. Simultan cu eșecul lor, progenituri sau pile incompetente ale acelor “conserve” fosilizate în minister, pleacă pe bandă rulantă în întreaga lume să “reprezinte” România.

Politic vorbind, gestul absolut absurd al domnului Aurescu la adresa Prim-Vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, liderul grupului europarlamentarilor români PPE, pe care îl acuză de discurs rusofil, este un atac la adresa Partidului Național Liberal. Nu ar fi primul, ne-am obișnuit deja cu atitudinea extrem de arogantă și invincibilă a domnului Aurescu în fața oricăror contestatari ai săi, indiferent de poziția pe care o au în statul român.

Mai fac câteva precizări:

1. Postarea mea nu este un atac personal la adresa domnului Aurescu. Eu cred sincer că domnul Aurescu este un profesionist. Cu mentiunea că ar putea oricând ocupa o funcție politică de maxim secretar de stat. Ceea ce mă scoate pe mine din minți este faptul că deși a fost vaildat politic de PNL pentru acest post de câțiva ani de zile deja, domnul ministru se arată incapabil pentru a face un minim de reformă în acest MAE fosilizat. Se arată incapabil de a se așeza voluntar și proactiv la masă cu cei din conducerea partidului (sau chiar conducerile partidelor din coaliție) și de a-și arăta disponibilitatea pentru a reforma minim sistemul, pentru a reconecta țara la cei 6 milioane de români din diaspora și pentru a desena o strategie de politică externă a ministerului coerentă pentru România.

2. Postarea mea nu este un atac indirect la adresa Președintelui Klaus Iohannis. Se vor găsi unii care mă vor ataca spunând asta. Cu 2 postări mai sus, veți vedea opinia mea pe speța cu deplasările Președintelui, una asumată, din care nu am avut nimic de câștigat, ba dimpotrivă. Sunt un tip relativ bine informat și știu că Președintele cunoaște în detaliu ceea ce am scris eu mai sus, ba mai mult, am curajul să spun că în toți acești ani, Președintele României a fost dezavantajat enorm dpdv politic, din cauza poziționării MAE pe anumite subiecte. Cu prestații personale extrem de bune pe scena internațională, unele absolut excepționale (vizitele la Casa Albă de exemplu), din păcate, brațul executiv de politică externă al României și al Președintelui, (MAE), a fost aproape paralizat.

3. Nu mă aștept ca domnul Aurescu să mă facă și pe mine rusofil sau om al Sputnik-ului. Nu ar avea cum. Sunt cel care i-am cerut domnului ministru închiderea Sputnik în România cu o lună înainte de invazia Ucrainei, sunt cel care a plecat din fruntea Comisiei de Aprărare a Camerei Deputaților pentru că a deranjat prea mult cu forțarea expulzării celor 10 diplomați ruși de pe teritoriul statului român când MAE nega necesitatea și probabil pozițiile sale pro-SUA “exagerate” și “nebunul” care încă cere constant comisii de anchetă în Parlament pe ingerința Federației Ruse în economia și politica statului român. Și nu voi înceta să fac asta pentru a proteja mai presus de orice interesele României.

Închei postarea de lungime “medie” cu un sfat pentru domnul Aurescu. Să își reamintească un singur lucru: să-i respecte pe toți cei care i-au dat votul și un cec alb mereu în toți acești ani, că poziția de ministru într-un guvern este una pur POLITICĂ si nu este pentru todeauna”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Nu sunt un fan nici Iohannis si nici Aurescu, dar am impresia ca s-a inceput o mica „cruciada” impotriva celor doi si culmea din partea „prietenilor” din partidul performanta zis si PNL. Sa intelegem ca se doreste o delimitare a imaginii „exemplare si profesioniste” a PNL-ului de contraperformantelor celor doi? Cam asa pare la prima vedere. Sunt curios cat de multe vom afla daca cineva decide sa „rupa tacerea” referitor la „marile si grelele” intelegeri politice din Romania…

  2. @Un ardelean – In primul rand faci o mare greseala sa il pui in aceeasi oala pe Aurescu cu Iohannis. Nu prea merge sa compari mai nimic cu un dulap-ficus, nu? Si acum, separat, care ar fi contraperofmantele lui Aurescu, mai exact? Adica sa fie ceva concret, nu asa, ca zice pensatul de rares bogdan sau elucubratiile unui obscur din pnl, ca pavel asta nu prea zice nimic, nu explica care sunt pozitiile alea aberante mai exact.