G4Media.ro

Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu / Va avea…

Sursa foto: Twitter / Japan Maritime Self-Defense Force

Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu / Va avea misiunea de a proteja fluxurile comerciale împotriva rebelilor houthi din Yemen

Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la faţa locului, a anunţat joi armata americană, care desfăşoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP, transmite Agerpres.

Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun american pentru Orientul Mijlociu, Carl Vinson s-a alăturat în regiune vasului Harry S. Truman, pe care houthii au susţinut că l-au vizat de mai multe ori în ultimele săptămâni.

Armata americană nu a precizat unde va naviga exact în Orientul Mijlociu acest al doilea grup aeronaval.

Potrivit unui oficial militar american, Statele Unite au lovit peste 100 de ţinte în Yemen de la lansarea celei mai recente campanii aeriene împotriva rebelilor susţinuţi de Iran, la mijlocul lunii martie.

Houthii, care controlează mari zone din Yemen, atacă nave în largul coastelor ţării, în Marea Roşie şi în Golful Aden de la sfârşitul anului 2023.

Ei spun că acţionează în „solidaritate” cu Gaza în războiul devastator purtat de Israel în acest teritoriu palestinian din 7 octombrie 2023 şi atacurile sângeroase ale Hamas pe teritoriul israelian.

Houthiii spun că vizează în primul rând navele având legături cu Israelul şi principalul susţinător militar al acestei ţări, Statele Unite, pe aceste două căi maritime esenţiale pentru comerţul mondial.

La mijlocul lunii martie, Donald Trump a avertizat că pe viitor Iranul va fi considerat responsabil pentru fiecare foc tras de houthi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe TOCZAPARU e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.