G4Media.ro

Albania și-a propus să încheie negocierile de aderare la UE până în…

Sursa foto: Unsplash / Drini Drini

Albania și-a propus să încheie negocierile de aderare la UE până în 2027

Premierul albanez Edi Rama a declarat la Bruxelles că ţara sa se angajează să îndeplinească toate cerinţele până în 2027 pentru a încheia procesul de negocieri de aderare la Uniunea Europeană (UE), în cadrul căruia luni se va deschide un nou capitol, transmite agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

„Sunt multe de discutat, dar în general sunt motivat de aceste evoluţii şi suntem profund angajaţi să îndeplinim toate obligaţiile stabilite într-un calendar foarte ambiţios pentru a încheia toate negocierile până în 2027”, a declarat premierul Edi Rama într-o scurtă declaraţie pentru presă, alături de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

De la Bruxelles, premierul Albaniei a plecat la Luxemburg, unde va avea loc în această după-amiază cea de-a patra reuniune ministerială a conferinţei de aderare cu Albania în cadrul căreia se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piaţa internă.

„Este o zi foarte bună pentru noi deoarece avem o altă conferinţă şi deschidem noi capitole. Îi mulţumesc preşedintelui Costa pentru timpul acordat pentru a discuta despre progresele pe care le facem şi despre summitul Comunităţii Politice Europene”, a mai declarat şeful guvernului albaneze.

Albania va găzdui summitul Comunităţii Politice Europene la mijlocul lunii mai. Acest eveniment consacrat discutării viitorului continentului va reuni şefi de stat şi de guvern din ţări membre şi nemembre ale UE.

La rândul său, Antonio Costa a declarat că aderarea ţărilor din Balcanii de Vest este o prioritate politică pentru UE şi a anunţat că va vizita personal cele şase ţări din această regiune în cursul lunii mai pentru a promova cooperarea dintre ele.

„Extinderea spre Balcanii de Vest este adevăratul nostru angajament faţă de regiune şi cea mai importantă investiţie geopolitică pentru pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului European.

În ceea ce priveşte Albania, Costa a menţionat că obiectivul ar fi deschiderea de noi capitole ale procesului de negocieri în acest an pentru a se respecta calendarul stabilit.

„Este foarte important pentru Albania, dar cred că este, de asemenea, un semnal important pentru regiune”, a subliniat oficialul european.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.