Alcaraz l-a învins din nou pe Medvedev în semifinale la Wimbledon şi are şansa să câştige trofeul al doilea an consecutiv
Carlos Alcaraz este pe punctul de a obține două titluri consecutive pe iarba de la Wimbledon. Spaniolul în vârstă de 21 de ani a trecut de Daniil Medvedev, cu 6-7(1), 6-3, 6-4, 6-4, vineri, pentru a ajunge în finala turneului de Grand Slam de la Londra, transmite News.ro.
Alcaraz și-a păstrat calmul după ce a avut dificultăți în a-și găsi cel mai bun nivel în setul de deschidere și și-a îmbunătățit jocul, în special pe serviciu, pentru a obține un triumf în două ore și 55 de minute pe Terenul Central.
„Sunt foarte încântat de prestația mea de astăzi”, a declarat Alcaraz în interviul de pe teren. „Am început foarte agitat. El domina, jucând un tenis excelent cu serviciul său și jocul său de retur. A fost dificil pentru mine, dar am încercat să trec peste nervozitate la începutul setului al doilea. Mi-a fost de mare ajutor să conduc cu 3-1, iar după aceea am putut să-mi joc propriul joc și să mă bucur puțin mai mult de meci. Am încercat să dau lovituri bune, m-am mișcat bine, așa că în general cred că am jucat un meci destul de bun”.
Alcaraz, care l-a învins pe Medvedev și în semifinalele de anul trecut de la Wimbledon, ar putea avea parte de o reeditare a finalei sale epice din 2023 împotriva lui Novak Djokovici. În cealaltă semifinală, sârbul îl înfruntă pe Lorenzo Musetti, cap de serie numărul 25, în încercarea sa de a egala recordul lui Roger Federer de opt titluri de simplu masculin la Wimbledon.
Alcaraz are 3-0 în finalele de Grand Slam, după triumfurile sale de la US Open 2022, Wimbledon 2023 și Roland Garros 2024, care l-au făcut cel mai tânăr jucător care a câștigat un turneu major pe toate cele trei suprafețe.
Dacă își va apăra cu succes titlul duminică, spaniolul va fi doar al șaselea jucător care reușește dubla Roland Garros-Wimbledon în același an, după Rod Laver, Bjorn Borg, Rafael Nadal, Roger Federer și Novak Djokovici.
„Simt că nu mai sunt nou. Știu cum mă voi simți înainte de finală”, a spus Alcaraz când a fost întrebat despre eventualele emoții dinaintea finalei. „Am mai fost în această poziție și voi încerca să fac lucrurile pe care le-am făcut pentru a câștiga anul trecut. Voi încerca să fiu mai bun și să fac lucrurile care au mers bine… Va fi un meci foarte dificil. Lorenzo și Novak joacă un tenis excelent. Mă voi uita la meciul lor și să vedem cu cine voi juca duminică”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank