ALDE merge singur la europarlamentare / Norica Nicolai, Daniel Barbu și Renate Weber deschid lista partidului lui Tăriceanu
ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, va merge singur pe listă la alegerile europarlamentare din 26 mai, și nu împreună cu PSD, variantă care a fost vehiculată în ultima perioadă. Norica Nicolai, Daniel Barbu și Renate Weber deschid lista ALDE pentru alegeri.
Tăriceanu a făcut anunțul miercuri, prezentând și primele zece nume de pe lista ALDE: Norica Nicolai (europarlamentar), Daniel Barbu (fostul președinte al Autorității Electorale Permanente), Renate Weber (europarlamentar), Ovidiu Silaghi (fost ministru al Transporturilor), Varujan Vosganian (deputat), Andrei Gerea (deputat), Radu Silaghi Dumitrescu (profesor la Universitatea Babeș-Bolyai), Eusebiu Pistru (iderul ALDE Arad), Horia Victor Toma (fost europarlamentar), Tudor-Tim Ionescu (consilier general al municipiului București).
Întrebat dacă s-a bătut în cuie că ALDE va merge separat de PSD la alegerile europarlamentare, Tăriceanu a răspuns: „Da, s-a bătut în cuie lista ALDE. Noi, pentru că suntem un partid ceva mai mic, putem să avansăm și mai repede și am hotărât să începem campania cât mai devreme“.
El a susținut că au fost avute în vedere o serie de criterii la stabilirea candidaților.
„Am avut un număr mare de criterii care au avut punctaje diferite, printre care experiența profesională, experiența politică, rezultatele avute în anii anteriori, relațiile politice la nivel european, proiectul politic propriu. Aceste criterii au fost însoțite de punctaje și, în funcție de acestea, Comisia de evaluare a dat note fiecărui candidat și s-a stabilit un clasament“, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
Foto: Călin Popescu Tăriceanu / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii