G4Media.ro

Alegerea lui Netanyahu: Ostaticii sau extremiștii – editorial Haaretz

Foto: Twitter/ Itamar Ben Gvir

Alegerea lui Netanyahu: Ostaticii sau extremiștii – editorial Haaretz

Editorial Haaretz, preluată de Rador Radio România:

Lăsând deoparte tot zgomotul de fond din jurul propusului acord cu Hamas privind ostaticii, alegerea pe care o are de făcut premierul Benjamin Netanyahu este între 33 de ostatici, dintre care unii mai sunt vii, și continuarea parteneriatului său politic cu miniștrii Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir. Netanyahu trebuie să decidă care dintre aceste două lucruri e mai important pentru el, iar apoi va trebui să suporte consecințele alegerii sale.

Va fi el premierul care va sacrifica vieți de israelieni pentru a-și perpetua guvernul „total de dreapta” condus împreună cu partenerii lui extremiști sau va decide că viețile ostaticilor constituie întâia lui prioritate și le va salva, fie și cu prețul colapsului propriului cabinet? Ce e mai important pentru el?

Principalul obstacol dintre Netanyahu și un acord îl reprezintă cei doi miniștri de extrema dreaptă. Surse din coaliția de guvernare afirmă că ceilalți doi parteneri din alianța politică, partidele Shas și Iudaism Tora Unită, vor susține acordul pentru repatrierea ostaticilor, dacă va fi posibil un asemenea acord, tot așa cum au susținut și propunerea discutată la începutul lunii trecute.

Dar Smotrich și Ben-Gvir sunt o cu totul altă poveste. Fostul ministru Gadi Eisenkot a rezumat perfect alegerea cu care se confruntă acum Netanyahu, declarând săptămâna trecută: „Suntem mai aproape ca niciodată în ultimele nouă luni de un acord. Dar, spre marea mea mâhnire, mi-e dificil să-l văd pe Netanyahu ridicându-se la nivelul conducerii strategice și luând decizia foarte dificilă de a opri războiul. […] Mi-e dificil să-l văd pe Netanyahu acceptând acordul și spunându-le lui Smotrich și Ben-Gvir că acesta e lucrul just de făcut”. Eisenkot a mai rezumat apoi și situația absurdă în care trăiesc israelienii: „Netanyahu e legat de nevoile sale personale și politice, care îi surclasează abilitatea de a salva țara”.

Președintele Partidului Unității Naționale, Benny Gantz, i-a transmis clar lui Netanyahu că formațiunea lui îi pune la dispoziție întregul sprijin pentru orice fel de acord responsabil care asigură înapoierea ostaticilor. Orice conducător rezonabil care ar fi primit o asemenea promisiune s-ar fi folosit de ea pentru a face lucrul corect. Dar Netanyahu e obișnuit cu cultura manipulării prin minciună, introdusă de el în politica israeliană.

În consecință, nu e capabil să aibă încredere în nimeni, nici măcar într-unul ca Ganz, care a probat deja în două rânduri – în pandemie, respectiv la izbucnirea războiului din Gaza – că pune bunăstarea țării mai presus de bunăstarea lui politică.

Netanyahu trebuie să facă acum o alegere morală de o importanță supremă – fie ostaticii, fie Ben-Gvir și Smotrich. Și trebuie să decidă rapid, fiindcă timpul se epuizează. Mulți dintre ostatici au murit deja în captivitatea Hamasului și alții ar putea să moară la fel de bine dacă Netanyahu, în loc să-i aleagă pe ei, își va alege partenerii de coaliție, al căror interes e să continue războiul și să incendieze întreaga regiune. Dacă Netanyahu va respinge acordul, va rămâne în istorie drept cel care a ales să abandoneze viețile unor cetățeni israelieni.

Traducere: Andrei Suba

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Netaniahu e mai îngrijorat de scaunul lui de prim ministru decât de ostaticii din Gaza.

  2. alegerea lui bibi trebuia sa fie parnaie sau acord de recunoastere a vinovatiei

  3. preferabil tot cu macar ceva parnaie