Alegeri europarlamentare iunie 2024, scena politică: 3. Italia – Giorgia Meloni și Frații Italiei (FI, dreapta populistă) domină, dar discordia domnește în coaliția de guvernare

Prim-ministra Meloni a făcut un viraj remarcabil de când a preluat șefia guvernului în 2022: a devenit, dacă nu pro-europeană, cel puțin favorabilă cooperării cu ceilalți lideri europeni și se distinge de ceilalți lideri ai dreptei populiste, radicale sau extreme printr-o atitudine de sprijin ferm pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei.

Acest viraj politic al liderei partidului cu rădăcini în mișcarea fascistă a lui Mussolini a stârnit nemulțumire în propria coaliție de guvernare și în primul rând la partidul Lega (dreapta xenofobă), condus de vicepremierul Matteo Salvini. Acesta s-a alăturat lui Marine Le Pen, lidera partidului Reunirea Națională din Franța (RN, dreapta populistă) care recent a criticat-o pe Meloni pentru pozițiile sale pro-UE.

FI și Lega au făcut o rocadă în ierarhia preferințelor electoratului: în timp ce Lega a obținut 29% și s-a situat pe primul loc în scrutinul european din 2019, iar FI a obținut doar 6%, acum partidul lui Meloni conduce în sondaje cu 27 – 28%, în timp ce partidul lui Salvini (un cunoscut amic al președintelui Rusiei, Vladimir Putin) s-a prăbușit la 7 – 8%, același scor ca al partidului Forza Italia (centru-dreapta, fondat de defunctul Silvio Berlusconi).

Opoziția este stabilă, cu Partidul Democrat (PD, social democrat) condus de Elly Schlein la 20%, iar Mișcarea Cinci Stele (stânga populistă) condus de fostul premier Giuseppe Conte la 16 – 17%.

Italia, a treia țară ca mărime din UE, alege 76 de eurodeputați din totalul de 730, în cinci circumscripții regionale, prin reprezentare proporțională, cu prag național de 4%. Meloni a declarat că ar putea candida în aceste alegeri, dar în caz că va fi aleasă va trebui să renunțe la mandatul de deputat european care, potrivit Constituției Italiei, este incompatibil cu postul de prim-ministru. Berlusconi a candidat în alegerile europene în 1994, 1999, 2004 și 2009, dar odată ales a demisionat din postul de deputat european, păstrându-și funcția de prim-ministru.