G4Media.ro

Alegeri în Groenlanda, insula dorită de Trump: Fără un pronostic clar între…

Foto: Rareș Beșliu

Alegeri în Groenlanda, insula dorită de Trump: Fără un pronostic clar între independenţă şi bunăstarea pe care i-o oferă controlul danez

Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, organizează marţi alegeri pentru parlamentul local, fără un pronostic clar şi împărţită între dorinţa de independenţă şi cea de a-şi menţine bunăstarea pe care i-o oferă controlul danez, toate acestea pe fondul interesului manifestat de preşedintele american Donald Trump ca această insulă arctică să intre în componenţa SUA, scrie luni agenţia EFE, citată de Agerpres.ro.

Singurul sondaj, publicat în urmă cu mai mult de o lună şi cu 30% dintre alegătorii indecişi, indică o victorie a partidului socialist Inuit Ataqatigiit (IA) al premierului Mute B. Egede, cu 31%, în faţa partidului social-democrat Siumut. Cele două formaţiuni au guvernat împreună în ultimii trei ani, dar ar pierde câteva procente faţă de alegerile din 2021. Al treilea partid în acel sondaj este Demokratiit, cu aproape 19%, depăşindu-l pe Naleraq, partidul care este cel mai dornic să rupă legăturile cu Danemarca, transmite Agerpres.

Aşadar, în urma scrutinului ar putea fi menţinută coaliţia dintre Inuit Ataqatigiit (IA) şi Siumut, acestea fiind de altfel şi formaţiunile care au condus Groenlanda de când insula a devenit autonomă, în 1979, statutul teritoriului fiind apoi revizuit în 2009 pentru a include şi dreptul la autodeterminare, care nu a fost niciodată exercitat.

Totuşi, acesta este scrutinul privit cu cel mai mare interes până în prezent atât în Groenlanda, cât şi dincolo de această insulă, unde aproximativ 43.000 de persoane vor vota pentru cele 31 de locuri în parlamentul denumit Inatsisartut.

„Va fi acum decis viitorul Groenlandei. Iar partidele doresc lucruri diferite, aşa că vom vedea în ce direcţie o ia Groenlanda”, explică pentru agenţia EFE un student din insulă, Aviaq Pedersen.

Interesul manifestat în mod repetat de Trump ca SUA să preia Groenlanda a adus o notă distinctă campaniei electorale şi a determinat principalele forţe politice să se poziţioneze pe acest subiect, dar majoritatea s-au opus dorinţei noului preşedinte american.

În cea mai recentă postare pe reţelele sociale, Trump şi-a exprimat duminică sprijinul ca Groenlanda să-şi decidă singură viitorul, dar a promis securitate şi „miliarde de dolari” investiţii în insula arctică dacă aceasta ar accepta să se alăture SUA.

Într-un interviu acordat televiziunii publice daneze DR, difuzat luni, dar înregistrat înainte de ultimele afirmaţii ale lui Trump, premierul Egede, care a spus în mod repetat că Groenlanda nu este de vânzare, a fost acum şi mai categoric şi a cerut „respect”. El a solicitat de asemenea formarea unui guvern „robust” şi construirea unei baze economice solide pentru a avansa către independenţă, fără a oferi însă un orizont de timp pentru separarea de Danemarca.

Economia Groenlandei este puternic dependentă de Danemarca, ce asigură aproximativ 40% din veniturile acestei insule cu numără aproximativ 57.000 de locuitori care trăiesc pe o suprafaţă de 2,2 milioane de kilometri pătraţi, suprafaţă din care 80% este acoperită permanent de gheaţă, în timp ce pescuitul reprezintă 90% din exporturile insulei.

Ideea lui Trump de a anexa Groenlanda – el sugerând cumpărarea acesteia, dar într-o declaraţie din ianuarie nu a exclus nici posibilitatea de a recurge la forţa militară – este respinsă pe scară largă de politicieni şi de populaţia locală. Deşi majoritatea locuitorilor Groenlandei doresc independenţa, puţini dintre ei consideră această opţiune ca fiind viabilă, având în vedere dependenţa economică faţă de Danemarca, iar 85% dintre ei nu doresc ca insula să intre în componenţa Statelor Unite, potrivit unui sondaj recent.

De altfel, tema independenţei, deşi dezbătută intens, nu a prevalat în campania electorală, localnicii fiind preocupaţi mai degrabă de chestiunile economice, precum accesul la locuinţe, dar şi de situaţia sistemului sanitar. Deficienţele în sectoarele Sănătăţii şi Educaţiei se numără printre motivele care au determinat numeroşi localnici să se stabilească în Danemarca, numărul acestora fiind de circa 17.000 începând din anul 2008.

Majoritatea acestora din urmă nu vor putea vota însă la scrutinul de marţi, întrucât alegătorii trebuie să aibă reşedinţa permanentă în Groenlanda în ultimele şase luni, cu unele excepţii, precum studenţii sau diplomaţii.

Groenlanda face parte din Danemarca de peste 600 de ani, iar în prezent are un statut de teritoriu semi-suveran. Cu baza sa aeriană Pituffik, insula este importantă din punct de vedere strategic pentru SUA şi pentru sistemul american de avertizare timpurie a rachetelor balistice, întrucât ruta cea mai scurtă dintre Europa şi America de Nord trece prin această insulă. Washingtonul şi-a exprimat interesul de a-şi extinde acolo prezenţa militară, inclusiv prin amplasarea de radare care să monitorizeze apele Atlanticului pe unde pătrund navele militare şi submarinele nucleare ruseşti.

Trump a avansat şi în 2019, în precedentul său mandat prezidenţial, ideea cumpărării insulei, respinsă atunci şi din nou acum de guvernul de la Copenhaga. Această idee nu este totuşi chiar nouă. După al Doilea Război Mondial, preşedintele american de atunci, Harry Truman, a încercat şi el să cumpere Groenlanda cu o sută de milioane de dolari în aur, considerând-o un teritoriu de mare importanţă strategică în contextul Războiului Rece care tocmai începuse, dar guvernul danez a refuzat oferta.

O altă opţiune în perspectivă ar putea fi un aşa-numit pact de „liberă asociere” cu SUA, asemănător statutului pe care îl au Insulele Marshall, Micronezia sau Palau în Oceanul Pacific, idee susţinută de partidul Naleraq, dar şansele acestuia de a accede la guvernare sunt reduse.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.