Alegeri în Turcia: De ce Rusia rămâne o ecuație complicată

În data de 14 mai turcii sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele și membrii legislativului de la Ankara, însă scrutinul nu are o miză doar internă ci și una geopolitică, trasând viitorii vectori de politică externă a unui stat membru NATO, riveran totodată la Marea Neagră.

Conform sondajelor, Kemal Kilicdaroglu are un avans procentual care, în cel mai bun scenariu, i-ar putea aduce victoria încă din primul tur, în fața actualului președinte Recep Tayyp Erdogan. Avansul lui Kilicdaroglu este dat și de retragerea recentă a unui alt candidat pentru funcția de președinte, în speță Muharrem Ince, cotat cu o intenție de vot de până la patru procente. Ince, care a fost membru al Partidului Republican (CHP), condus acum de Kilicdaroglu, l-a înfruntat pe Erdogan și în 2018, atunci când a pierdut detașat în fața acestuia, dar acum electoratul acestuia se așteaptă a migra către liderul opoziției.

Deși a fost una dintre principalele aspirații ale lui Kemal Ataturk, Republica Turcă nu a ajuns de la înființarea sa și până azi să cunoască cu adevărat democrația liberală de tip occidental, fiind marcată în cei 100 de ani de existență de numeroase violențe de stradă, acte de înaltă corupție sau lovituri de stat. Însă, în ciuda derapajelor democratice de care Ankara a fost acuzată în ultimul deceniu, Turcia de astăzi nu este un regim autoritar, ci se încadrează mai exact în ceea ce literatura de specialitate definește ca fiind un autoritarism competitiv.

Vorbim despre un regim competitiv tocmai pentru că opoziția are șansa sa de a câștiga alegerile, dar același tip de regim îmbină valențe ale autoritarismului cu cele ale democrației liberale, situație ce îi conferă actualului președinte Erdogan acces nelimitat la o serie de resurse prin care poate întoarce jocul electoral în favoarea sa. Astfel, apropiați ai acestuia sau chiar membri ai partidului său Justiție și Dezvoltare (AKP) controlează presa turcă, creând un imens aparat de propagandă, în timp ce Erdogan are în mâna sa aparatul de securitate, cel de justiție și cel birocratic, ceea ce-i oferă inclusiv capacitatea de a manipula procente semnificative ale voturilor.

Criza de imagine a președintelui turc nu este dată doar de corupția endemică oglindită de altfel și în impactul cutremurului care a lovit țara la începutul acestui an, sau modul în care autoritățile au gestionat tragicul eveniment. Erdogan nu poate justifica nici în aceste momente dacă a obținut diploma de licență, ori o persoană fără studii superioare nu poate fi eligibilă pentru funcția de președinte. Nu în ultimul rând, criza economică pe care țara o traversează în ultimii ani a afectat în mod grav celebrii tigri anatolieni, clasă de mijloc dezvoltată în partea estică a Turciei sub conducerea lui Erdogan care reprezintă totodată principalul său bazin electoral.

De cealaltă parte, Kilicdaroglu a unit principalele șase partide de opoziție în jurul său, propunând o agendă prin care-și asumă, printre altele, restabilirea statului de drept, eliberarea deținuților acuzați de lovitura de stat din 2016 sau de relații cu organizații catalogate teroriste de Erdogan, realinierea țării la politicile NATO, reluarea dosarului de aderare la Uniunea Europeană și redarea puterii legislativului prin întoarcerea Turciei la forma de republică parlamentară.

Sigur, acest narativ este fructificat de către actuala putere, care prin vocea unor lideri, așa cum este cazul ministrului de interne, acuză ingerința Statelor Unite în afacerile interne ale Turciei, lăsând de înțeles că AKP nu va accepta rezultatul alegerilor în cazul în care Erdogan va fi învins.

La rândul său, Kilicdaroglu acuză Federația Rusă de organizarea unor acțiuni de tipul deep fake îndreptate împotriva sa tocmai pentru a-l susține pe Erdogan, Putin având tot interesul ca la Ankara să rămână partenerul care poate reprezenta una dintre verigile slabe ale NATO dar și liderul alături de care a ajuns la un consens în dosare precum Libia, Siria sau Caucazul de Sud.

În mod cert, miza geopolitică a alegerilor este aceea de a vedea o Turcie care menține o relație specială cu Rusia sau un stat care se reîntoarce către spațiul euroatlantic. Dar, chiar și în cazul succesului lui Kilicdaroglu, lucrurile nu sunt atât de simple în ceea ce privește Moscova, cu atât mai mult cu cât acesta ar trebui să gestioneze moștenirea predecesorului său, printre care se numără plata restantă a unei facturi energetice de 4 miliarde USD. Putin ar putea să nu amâne plata pe modul concesiei făcute lui Erdogan, putând totodată crește prețul gazelor naturale, petrolului, îngrășămintelor agricole exportate, limitând în același timp importul produselor agricole din Turcia. Arma comercială a Rusiei poate fi folosită și în interzicerea rușilor, poate din motive de securitate și nu diplomatice, de a vizita Turcia.

Peste 80% din totalul celor care vizitează anual Turcia sunt ruși, iar lipsa acestora, așa cum s-a întâmplat pe fondul ruperii relațiilor diplomatice din noiembrie 2015, paralizează practic sistemul horeca.

Mai mult, în cazul victoriei, Kilicdaroglu va avea nevoie să mențină status quo-ul în Siria și Caucaz, motiv pentru care, cel mai probabil nu va încerca să pună în practică politici care să intre în coliziune cu Moscova. Cel puțin pentru o perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă, în funcție de modul în care va reuși să realinieze economic Ankara la spațiul economic și strategic occidental.