G4Media.ro

Alegeri legislative anticipate în Franța: Noul Front Popular – stânga își declară…

Foto: Facebook Olivier Faure/Manuel Bompard/Marine Tondelier/Olivier Roussel

Alegeri legislative anticipate în Franța: Noul Front Popular – stânga își declară unitatea, dar în practică aceasta este mult mai greu de realizat

“On prend les mêmes et on recommence” – “Îi luăm pe aceeași și o luăm de la capăt”, partidele stângii franceze au ajuns la o înțelegere de principiu de a forma o alianță pre-electorală în vederea alegerilor parlamentare anticipate din 30 iunie și 7 iulie.

Liderii celor patru partide – Olivier Faure (Partidul Socialist, PSF), Manuel Bompard (Franța Nesupusă, LFI – stânga radicală), Marine Tondelier (Verzii, EELV) și Fabien Roussel (Partidul Comunist, PCF) s-au întâlnit marți și au anunțat formarea Noului Front Popular (NFP) și intenția de a prezenta candidați unici în toate cele 577 de circumscripții care aleg un deputat în Adunarea Națională prin scrutin majoritar uninominal cu două tururi.

NFP este o reluare a Noii Uniuni Populare, Ecologice și Sociale (Nupes), sub stindardul căreia au candidat în alegerile din 2022, când au obținut împreună 150 de mandate, dintre care jumătate, 75 pentru LFI.

La recentele alegeri europarlamentare desfășurate prin scrutin proporțional de listă, PSF a obținut 13,83%, LFI 9,89%, Verzii 5,5% și PCF 2,36%, deci un potențial cumulat de 32%. În primele sondaje după anunțarea de către președintele Emmanuel Macron a dizolvării Adunării Naționale, NPF avea intenții de vot cuprinse între 22 și 25%.

În fruntea sondajelor se află partidul Reunirea Națională (RN, dreapta populistă) cu 33 – 35%, în timp ce Ensemble (confederația centristă pro-prezidențială) este creditată cu 16 – 19%, iar Republicanii (LR, centru dreapta) 8 – 9%.

Sistemul electoral prevede că în fiecare circumscripție este ales din primul tur candidatul care obține majoritatea absolută a voturilor, reprezentând cel puțin 25% dintre alegătorii înscriși pe liste. Dacă niciun candidat nu obține această majoritate, atunci se califică în turul 2 candidații care au obținut un număr de voturi mai mare decât 12,5% din alegătorii de pe liste în acea circumscripție sau, dacă sunt mai puțini de doi, primii doi clasați în turul 1. În turul 2 este ales deputat candidatul care obține cele mai multe voturi.

De aceea, candidaturile unice ale NFP sunt absolut obligatorii în toate circumscripțiile, dacă stânga vrea să aibă cea mai mică șansă de a învinge RN, care la recentul scrutin europarlamentar a obținut 31,37% din voturi.

Mai ușor de spus, mai greu de realizat. Acum doi LFI era partidul dominant al stângii, între timp, PSF, partidul tradițional dominant al stângii franceze, a dat semne de reviriment. În plus, în partea mai moderată a NSF, PSF și Verzii, LFI este văzut ca un partid mult prea radical, care sperie pe unii alegători de centru-stânga, împingându-i în brațele macroniștilor. Nu va fi ușor de înlocuit unii deputați sortanți ai LFI cu candidați din PSF și s-ar putea să apară numeroase candidaturi disidente.

Adversarul desemnat al NSF este RN și candidatul său desemnat la funcția de prim ministru, președintele partidului, Jordan Bardella. RN a copiat LFI în 2022, a cărui lozincă de campanie era: “Alegeți-l pe Jean-Luc Melenchon prim ministru”. Melenchon, candidat la președinție de trei ori din LFI, era atunci liderul stângii, iar acum nu mai are nicio funcție oficială. O eventuală candidatură a sa la funcția de prim ministru nu este binevenită din partea celorlalte trei partide ale NFP.

În 1936, alianța dintre Partidul Socialist, Partidul Radical și Partidul Comunist, intitulată Frontul Popular a câștigat alegerile și a introdus măsuri considerate revoluționare la acel moment, cum ar fi săptămâna de lucru de 40 de ore sau concedii de odihnă plătite, deși guvernarea stângii s-a prăbușit după numai un an.

Acum NFP dorește recâștigarea puterii, pierdută de stânga în Franța acum șapte ani. Principalul adversar este RN, considerat la stânga drept partid de extrema dreaptă. O stângă mai fărâmițată ca oricând în ultima jumătate de secol și fără o ideologie clară are un obiectiv  politic aparent imposibil de realizat: câștigarea alegerilor parlamentare anticipate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...