Alegeri legislative Franța, primele concluzii: 1. Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) triumfă, dar majoritatea absolută nu e sigură: 2. Franța riscă să fie neguvernabilă; 3. Moartea “macronismului”

Rezultatul primului tur de scrutin este istoric: RN și aliatul său Eric Ciotti, președintele partidului Republicanii (LR, neo-gaullist), au obținut 33 – 34% din voturi, cu 37 de deputați aleși cu majoritate absolută și cu un număr de mandate proiectat după turul 2 de 255 – 295 în Adunarea Națională unde majoritatea absolută este de 289 din totalul de 577. În vechea legislatură, lidera RN Marine Le Pen avea 89 de deputați.

Proiecție medie cade sub majoritatea absolută și de aceea atât Le Pen, cât și președintele partidului și candidatul său la funcția de prim-ministru, Jordan Bardella, au făcut un apel la alegători să dea duminica viitoare o majoritate absolută pentru RN, pentru Bardella să poate fi numit prim-ministru.

Rezultatul turului 2 este greu de prezis cu exactitate: candidații care au obținut un număr de voturi mai mare decât 12,5% din numărul alegătorilor din circumscripția respectivă au dreptul să participe în turul al doilea. Cum participarea la vot a fost de 2/3, în circa 300 de circumscripții (record absolut) pot avea loc “triunghiulare” între RN, Noul Front Popular (NFP, alianța stângii, cu un scor de 28 – 29%) și Ensemble (Împreună, alianța centristă pro-prezidențială, 21 – 22%) sau chiar cu LR-Canal Istoric (aripa partidului care a refuzat alianța cu RN, 10%).

Președintele Emmanuel Macron a intervenit imediat după închiderea urnelor și a afirmat că trebuie făcut baraj împotriva extremei drepte, adică împotriva RN. Același Macron care în timpul campaniei calificase partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) drept “extrema stângă”. LFI are cei mai mulți candidați NFP, care mai cuprinde Partidul Socialist (PS), Verzii (EELV) și Partidul Comunist (PCF).

Dintr-o dată, discursul prezidențial s-a schimbat. Dar ce înseamnă acest lucru în practică? Retragerea candidaților Ensemble în circumscripțiile unde s-au clasat pe locul 2 și sprijinirea candidaților NFP împotriva celor ai RN în turul 2 sau sprijinirea candidaților NFP împotriva celor ai RN, acolo unde candidații pro-prezidențiali nu s-au calificat. Chiar dacă candidatul NFP este de la LFI, partid de extrema stângă? Fondatorul LFI, Jean-Luc Melenchon a anunțat că NFP își va retrage candidații clasați pe locul 3 și vor sprijini alianța pro-prezidențială împotriva RN.

Dar acest aranjament politic se izbește de două probleme: 1) vor fi candidați Ensemble (au apărut deja) care vor refuza să se retragă; 2) până la urmă alegătorii vor decide cui își transferă votul în turul 2 și mulți votanți centriști nu vor uita de opoziția vehementă a stângii și în special a LFI împotriva guvernelor pro-prezidențiale în cei șapte ani de când Macron e președinte.

Cum candidaturile trebuie depuse până marți, nu mai rămân decât trei zile de campanie și ideea de “front republican” sau “baraj împotriva extremei drepte” se bucură de tot mai puțin sprijin în Franța unde sprijinul pentru RN nu a făcut decât să crească în ultimii 20 de ani.

Ce se întâmplă totuși dacă, așa cum arată sondajele pentru turul 2, RN nu obține o majoritate absolută? Bardella a declarat deja că nu va accepta în acest caz postul de prim ministru. Cum președintele Macron nu are dreptul să dizolve Adunarea Națională în următoarele 12 luni, ar rămâne varianta unei guvern de coaliție între NFP și Ensemble. Deja la Palatul Elysee au apărut, potrivit comentatorilor politici, ideea unei “coaliții de proiecte”, cu trei sau patru teme comune. Nu e clar care ar fi aceste teme comune, dar mai întâi trebuie ținut cont de faptul că pe parcursul celor 65 de ani de existență a Republicii a Cincea Franceze nu a existat nici măcar un singur guvern de coaliție stânga-dreapta.

Președintele Macron a dizolvat Adunarea Națională imediat după închiderea urnelor în alegerile euro-parlamentare când RN a obținut peste 31% din voturi. Scopul său era “evitarea haosului”. Or, cine s-a uitat duminică seara la televiziunile din Franța a putut constata că toată lumea era de acord, indiferent de orientare, că gestul șefului statului nu numai că nu a prevenit haosul, ci l-a agravat.

Tot mai mulți sprijinitori ai președintelui Macron, așa numiții macroniști, se delimitează de liderul lor, care mai are trei ani de mandat și vorba englezului a devenit “o rață șchioapă” – un președinte cu autoritatea grav știrbită într-o țară cu un regim calificat drept “monarhie republicană”, în care șeful statului are prerogative extrem de puternice.

Și în sfârșit ajungem la ideologia care a fost numită “macronism”. Când Macron și-a lansat proiectul politic în 2016 el a vrut să depășească tradiționala opoziție dintre stânga și dreapta, care dădea semne de uzură în Franța. După ce a fost ales în 2017, președintele Macron a atras de partea sa oameni veniți și de la stânga și de la dreapta, un proces care a avut ca efect dinamitarea PS și LR, marile partide tradiționale ale Franței.

Celebra expresie “în același timp”, folosită frecvent de Macron ca expresie a depășirii opoziției dintre stânga și dreapta s-a uzat ea însăși, după cum nici (pseudo)ideologia macronismului nu a reușit să se dovedească a fi mai mult decât o formă fără fond. Oamenii veniți de la stânga, printre care doi șefi ai guvernelor sale, Elisabeth Borne și Gabriel Attal, nu au reușit să se armonizeze cu cei veniți de la dreapta, ca un al fost premier, Edouard Philippe, ministrul finanțelor, Bruno Le Maire sau ministrul de interne, Gerald Darmanin.

În campania electorală macroniștii au evitat pomenirea numelui lui Macron, extrem de impopular printre alegători. Ironia sorții este că cei ce vor fi aleși deputați pe cinci ani ar putea să-i supraviețuiască politic lui Macron care mai are numai trei ani în funcție.

Ceea ce nu va supraviețui în mod cert este macronismul, această încercare de depășire a politicii tradiționale care și-a propus să prevină ajungerea la putere a extremei drepte și nu făcut decât să o aducă la porțile acestei puteri.

P.S. Pe 26 iulie încep Jocurile Olimpice găzduite de Franța într-un moement de criză politică fără precedent în ultimii 65 de ani. Aceeași Franță care împreună cu Germania este motorul Uniunii Europene, singura putere nucleară din UE, în condițiile unei amenințări serioase din partea Rusiei, țară față de care cuplul Le Pen – Bardella are o atitudine ambiguă după ce înaintea invadării Ucrainei era prietenoasă.