Alegeri parlamentare Franța: De ce o victorie a opoziției anti-Macron este improbabilă/ Stânga: racul, broasca și o știucă; Dreapta: izolată ca de obicei

În cursul ultimelor zile stânga franceză a anunțat cu mare pompă formarea unei alianțe în vederea alegerilor parlamentare din 12 și 19 iunie: Noua Uniunea Populară Socială și Ecologistă (Nupes). 

Inițiată de Franța Nesupusă (LFI, stânga populistă), al cărei lider, Jean-Luc Melenchon a obținut 21,95% la primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 aprilie, Nupes reunește Ecologiștii (EELV), Partidul Socialist (PS) și Partidul Comunist (PCF), alături de câteva grupuscule ale extremei stângi, troțkiști și anarhiști.

La primul tur de scrutin al prezidențialelor, cei șase candidați ai stângii, de la social-democrați și ecologiști, trecând prin populiști și comuniști și până la extrema stângă au obținut un total de 32%, cam tot atât cât dreapta populistă, suveranistă și extremă – Reunirea Națională (RN) a lui Marine Le Pen, Ridică-te Franța (DLF) a lui Nicolas Dupont-Aignan și Recucerire! a lui Eric Zemmour.

La rândul său, președintele Emmanuel Macron a obținut 27,84% în primul tur și apoi a câștigat președinția cu 58,55% în turul 2 în fața lui Le Pen. Sondajele la turul doi au arătat că pe lângă un mandat categoric pentru centristul Macron, votanții și-au exprimat dorința ca din alegerile parlamentare să rezulte o Adunare Națională în care partidele care sunt opuse președintelui reales să dețină majoritatea.

Melenchon n-a pierdut niciun moment după realegerea lui Macron pentru a face un apel către francezi “să-l aleagă prim ministru”, adică să ofere stângii o majoritate în parlament care să-l oblige pe președintele Macron să-l desemneze prim ministru de “coabitare”.

Ușor de spus, mai greu de făcut, dat fiind sistemul electoral majoritar uninominal du două tururi. În primul tur este ales candidatul care obține majoritatea voturilor exprimate, care trebuie să reprezinte cel puțin 25% dintre alegătorii înscriși pe liste. În absența unui astfel de candidat, în turul doi se califică candidații care obțin minimum 12,5% dintre înscriși sau dacă sunt mai puțini de doi, se califică primii doi, iar în turul 2 câștigă candidatul care obține cele mai multe voturi indiferent de procentajul obținut.

Aceasta a impus formarea unor alianțe, atât la stânga cât și la dreapta, care să desemneze un candidat unic în cele 577 de circumscripții. La stânga, după aproape două săptămâni de negocieri și dispute s-a reușit formarea Nupes, în care LFI și-a alocat partea leului – circa 60% dintre învestituri, alocând circa 100 de circumscripții pentru EELV, 70 pentru PS și 50 pentru PCF.

Dar acordul acesta nu a fost acceptat de toți din PSF, fostul partid dominant al stângii franceze. Fostul președinte al Republicii, Francois Hollande, și doi foști prim miniștri ai săi, Jean-Marc Ayrault și Bernard Cazeneuve au criticat acordul, ca pe un fel de subordonare a PS față de LFI. În plus, între partidele componente ale Nupes există diferențe programatice majore, mai ales în chestiunea Uniunii Europene, unde PS și EELV sunt pro-europene, iar LFI și PCF eurosceptice.

Dar chiar și în condițiile unui acord, a aduce electoratul stângii la vot și a-l convinge să voteze un candidat care în multe circumscripții nu-i reprezintă vederile este foarte dificil. După 2002 alegerile parlamentare au urmat imediat după cele prezidențiale și de fiecare dată participarea la urne a scăzut cu cel puțin 15%. În aceste condiții, al unei participări la vot de sub 50% sunt necesare procentaje de peste 25% din voturi pentru calificarea în turul doi.

La dreapta situația este și mai problematică. Le Pen a refuzat orice alianță cu Zemmour și în aceste condiții RN rămâne la fel de izolat ca întotdeauna în spectrul politic francez.

În același timp, partidul pro-prezidențial Renaissance – Renaștere (re-botezat acum câteva zile din Republica în Mișcare) a ajuns rapid la o înțelegere cu micile partid centriste MODEM, Orizonturi și Partidul Radical și a învestit deja primii 187 de candidați. O simulare bazată pe un sondaj de după alegerile prezidențiale arată că alianța pro-prezidențială Ensemble – Împreună ar obține o majoritate confortabilă – minimum 330 (majoritate absolută 289) deputați, o situație similară cu cea din 2017.

În concluzie, chiar dacă electoratul ar dori, teoretic, să contrabalanseze (sau chiar să neutralizeze) în parlament puterea președintelui pe care tocmai l-au ales cu o majoritate confortabilă, în  practică ei vor constata că vor trebui să aleagă pentru aceasta fie candidați ai unei alianțe de stânga care seamănă cu racul, broasca și o știucă, fie ai unui partid al dreptei populiste, pe care mulți îl descriu ca fiind de extrema dreaptă. Din aceste considerente, alianța pro-prezidențială rămâne favorită pentru păstrarea unei majorități confortabile în Adunarea Națională.