Alegeri parlamentare Turcia: Cel mai slab rezultat înregistrat în 20 de ani de Partidul AKP al președintelui Erdogan îl face și mai dependent de sprijinul extremiștilor naționaliști

Rezultatele aproape complete ale scrutinului parlamentar arată faptul că Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP) al președintelui Recep Tayyip Erdogan a obținut 35,58% din voturile exprimate, cel mai slab rezultat din 2002 când a venit la putere și prima oară de atunci când scade sub 40%. Acest rezultat îi acordă 267 din cele 600 de mandate ale Marii Adunări Naționale, parlamentul unicameral al Turciei, față de 295 în 2018, o pierdere de 28 de mandate.

Principalul său aliat, Partidul Mișcării Naționaliste (MHP, extrema dreaptă), condus de Devlet Bahceli, a obținut 10,07% din voturi și 50 de mandate, cu doar unul în plus față de scrutinul de acum cinci ani, dar ponderea sa în coaliția de sprijin a lui Erdogan, care pe lângă șef al statului este și șef al guvernului, crește.

Pe lângă AKP și MHP, a mai intrat în parlament și un al treilea partid component al Alianței Poporului – Noul Partid al Bunăstării (Yeniden Refah, YR) condus de Fatih Erbakan, cu 2,82% și cinci deputați. Ponderea sa nu este importantă, dar YR condus de fiul primului premier islamist al Turciei, Necmettin Erbakan (1996 – 1999) al cărui partid Refah a fost scos în afara legii ca fiind anti-constituțional, reprezintă aripa islamist-extremistă a Alianței Poporului.

În total, Alianța Poporului are 322 de mandate din 600 în parlament și acest lucru este important pe termen scurt pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ce se va desfășura pe 28 mai, în care președintele Erdogan care a obținut 49,5% în primul tur se confruntă cu liderul Alianței Națiunii și al Partidului Republican al Poporului (CHP, secular, social democrat), Kemal Kilicdaroglu, care a obținut 44,9% în primul tur.

Și aici, Erdogan trebuie să obțină o parte a voturilor candidatului ultra-naționalist Sinan Ogan clasat al treilea cu 5,17% și nu a ratat ocazia să adopte un ton agresiv-naționalist. Într-un mesaj postat luni pe Twitter, președintele Erdogan a declarat că națiunea turcă și-a protejat liberul arbitru în ciuda încercărilor de manipulare politică din partea teroriștilor PKK/FETÖ, a postărilor din rețelele de socializare și a presei străine. El a menționat că alegerile s-au desfășurat într-o manieră festivă, datorită înțelepciunii poporului, și a afirmat că națiunea turcă a ieșit învingătoare clară a alegerilor.

„Cu maturitatea sa democratică în alegerile de ieri, Turciei a dovedit că este una dintre țările cu cea mai avansată cultură democratică”, a declarat președintele Erdogan.

PKK sau Partidul Muncitorilor din Kurdistan este organizație paramilitară separatistă, iar FETÖ (Organizația Teroristă Fethulah) este numele dat de regimul Erdogan organizației condusă de clericul musulman Fethulah Gulen, care trăiește în Statele Unite și acuzată de inițierea loviturii de stat eșuate din 2016 împotriva lui Erdogan și AKP.

Deși nu o menționează explicit, Erdogan face aluzie la opoziție. Kilicdaroglu, al cărui partid a obținut 169 (+23 față de 2018) de mandate, aliat Partidul Bun (IYI, naționalist moderat), condus de Meral Akșener cu 44 de mandate (+1), este pro-european și ca atare se bucură de simpatie în rândul statelor UE și în Statele Unite. În plus, el a primit un procent covârșitor al votului kurzilor, care reprezintă 15 – 20 de milioane din totalul de 85 de milioane de locuitori ai Turciei. Alianța Muncii și Libertății (EOI) care reprezintă interesele minorității kurde a obținut 65 (-2 față de Partidul Democrat al Poporului – HDP – în 2018) de mandate, dintre care patru pentru Partidul Muncitorilor din Turcia (TIP, comunist).

Pentru președintele Erdogan, dar mai ales pentru aliații săi ultra-naționaliști kurzii sunt priviți cu suspiciune, bănuiți de intenții separatiste, iar extremiștii din sânul puterii îi consideră “teroriști” pe mulți dintre aceștia. Dacă se mai ia în considerație faptul că Kilicdaroglu aparține sectei musulmane alevite, apropiată islamului șiit, el devine ținta establishmentului sunnit, pe lângă acuzația insinuată că este aliatul teroriștilor kurzi.

Cum s-a ajuns însă la această alianță, pe care mulți o văd contra-naturii între islamiști și ultra-naționaliști? În 2016, anul loviturii de stat eșuate, Bahceli, care conduce unul dintre cele mai radicale partide de extrema-dreaptă din Europa cu legături cu organizații teroriste, a făcut virajul către AKP, sprijinindu-l pe Erdogan în referendumul din 2017 prin care sistemul parlamentar a fost înlocuit cu cel prezidențial. Atunci Akșener a părăsit MHP, iar Ogan a fost exclus din partid. Așa s-a ajuns la acest bizar amalgam islamist-naționalist, un fel un fel de struțo-cămilă otomano-kemalistă, la 100 de ani de când Mustafa Kemal Ataturk a fondat statul laic Turcia. Erdogan și-a consolidat puterea, dar prețul pe care-l plătește ultra-naționaliștilor crește cu fiecare scrutin.