Alegeri prezidențiale Franța: Macron – Le Pen e al 11-lea scrutin direct pentru alegerea șefului statului în 57 de ani. Scurt istoric al alegerilor prezidențiale din timpul celei de-a Cincea Republici Franceze

Președintele Macron (Republica în Mișcare – LREM, centru) și Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă), se întâlnesc duminică din nou, după cinci ani, în cel de-al doilea tur de scrutin menit să desemneze președintele Franței.

Este pentru a doua oară când scrutinul prezidențial din Franța cu aceiași finaliști se repetă după 1974 și 1981 când protagoniști au fost centristul Valery Giscard d’Estaing și socialistul Francois Mitterrand.

Actuala Constituție a Franței, care datează din 1958 (cu mai multe modificări) prevede atribuții importante pentru președintele Republicii și a fost adoptată într-un moment de criză profundă, pe fondul războiului de independență al Algeriei, pe atunci colonie franceză.

În acel an a fost ales primul președinte al celei de-a Cincea Republici Franceze, fostul general Charles de Gaulle, care a întrunit aproape trei sferturi din voturile celor peste 82.000 de Mari Electori – membri ai parlamentului, ai consiliilor departamentale și reprezentanți ai consiliilor municipale.

De Gaulle a convocat în 1962 un referendum prin care a supus electoratului propunerea de alegere directă a șefului statului, ocolind parlamentul, în timp ce Consiliul Constituțional și-a declinat competența de a judeca contestațiile acelora care l-au acuzat de lovitură de stat.

La încheierea mandatului de șapte a avut loc primul scrutin prezidențial direct, după cel din 1848, când Louis Napoleon a fost ales cu 75% din voturi primul președinte al celei de-a Doua Republici, pentru ca după o lovitură de stat să se proclame în 1852 împărat sub numele de Napoleon al III-lea.

În decembrie 1965 De Gaulle a fost ales prin vot popular cu 55,2% în turul al doilea, în fața socialistului Francois Mitterrand, fost ministru de 11 ori sub cea de-a Patra Republică (1946 – 1958). Singura surpriză a fost că De Gaulle, aflat la apogeul puterilor sale, nu a fost ales din primul tur, în timp ce Mitterrand se anunța ca un viitor lider al stângii.

Mișcările protestare studențești din mai 1968 ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru De Gaulle aflat de aproape 10 ani la putere. Peste un an el a convocat un referendum privind reforma Senatului, pe care l-a pierdut și imediat el a devenit primul președinte al celei de-a Cincea Republici care a demisionat. Președintele Senatului, centristul Alain Poher, a preluat interimatul și a convocat un scrutin prezidențial anticipat în care a candidat, fiind învins de fostul prim ministru al lui De Gaulle (1962 – 1968), Georges Pompidou, cu 58% – 42%. Mitterrand nu a candidat, în schimb candidatul Partidului Comunist s-a clasat al treilea în primul tur cu 21,3%, cel mai bun scor în alegerile prezidențiale al PCF.

Pompidou a fost al doilea președinte al celei de-a Cincea Republici care nu-și încheie mandatul, el murind de cancer în 1974. Poher a preluat din nou interimatul, iar alegerile anticipate care au urmat s-au încheiat cu victoria lui Giscard, fost ministru al finanțelor sub De Gaulle și Pompidou, cunoscut ca un tânăr (48 de ani) tehnocrat, care l-a învins pe Mitterrand cu 50,8% la 49,2%, cel mai strâns scor din istoria alegerilor prezidențiale din timpul celei de-a Cincea Republici.

Peste șapte ani, în 1981, duelul Giscard – Mitterrand s-a repetat și de data aceasta s-a încheiat cu victoria candidatului socialist cu 51,8% – 48,2%. A fost pentru prima oară când stânga a spart, după aproape 23 de ani, monopolul puterii deținut de dreapta sub ce-a de-a Cincea Republică.

În 1988, Mitterrand a devenit primul președinte al Franței reales prin vot direct, atunci când l-a învins pe Jacques Chirac, devenit prim ministru în 1986 după victoria dreptei în alegerile parlamentare, an în care a fost inaugurată coabitarea dintre un președinte și un guvern de culori politice diferite.

Chirac, care mai candidase fără succes și în 1981, a reușit la a treia încercare, fiind ales președinte în 1995 în fața liderului Partidului Socialist, Lionel Jospin, cu 52,6% la 48,4%.

În 2002 s-a produs o surpriză enormă atunci când Jospin, devenit prim ministru în 1997 după victoria stângii în alegerile parlamentare și după o coabitare de cinci ani cu Chirac nu a reușit să se califice în turul 2, fiind depășit în turul 1 de liderul Frontului Național (extrema dreaptă), Jean Marie Le Pen, tatăl actualei candidate prezidențiale. Chirac a fost ales în turul 2 cu o covârșitoare majoritate, 82,2% – 17,8%.

În timpul celui de-al termen al lui Chirac durata mandatului prezidențial a fost redusă prin referendum la cinci ani, iar primul președinte ales în temeiul noii reglementări a fost candidatul dreptei neo-gaulliste, Nicolas Sarkozy, care a învins-o pe socialista Segolene Royal, prima femeie calificată în turul al doilea în Franța, cu 53,1% la 46,9%.

După cinci ani, în 2012, Sarkozy a devenit al doilea președinte în funcție, după Giscard, învins în alegeri prezidențiale, pierzând în fața socialistului Francois Hollande, fostul partener al lui Segolene Royal, cu 51,6% la 48,4%.

În 2017, Emmanuel Macron, care a ocupase între 2014 și 2016 postul de ministru al finanțelor sub președintele Hollande, se prezintă ca un novice în alegerile prezidențiale sub culorile unui partid nou înființat de el, La Republique en Marche – Republica în Mișcare și o învinge categoric în turul 2 pe Marine Le Pen, care preluase din 2011 conducerea partidului de la tatăl ei.

Între timp, președintele Macron a dominat politic, ca toți ceilalți președinți de până acum, scena politică a Franței din ultimii cinci, nu mai este debutantul politic din 2017, iar Marine Le Pen a schimbat numele partidului său din Frontul Național în Reunirea Națională și-a moderat tonul, fără însă a convinge pe toată lumea că a renunțat la extremism, iar scorul în sondaje este de 54% la 46% în favoarea președintelui în exercițiu. Dezbaterea televizată de miercuri seara îi va ajuta pe cei nehotărâți să decidă cum vor vota duminică.

Lista președinților celei de-a Cincea Republici Franceze:

Charles De Gaulle 1958 – 1969

Georges Pompidou 1969 – 1974

Valery Giscard d’Estaing 1974 – 1981

Francois Mitterrand 1981 – 1995

Jacques Chirac 1995 – 2007

Nicolas Sarkozy 2007 – 2012

Francois Hollande 2012 – 2017

Emmanuel Macron 2017 –

• Citiți și: Alegeri prezidențiale Franța: monarhia republicană sau regimul loviturii de stat permanente. Cât de puternic este președintele Franței?

Fotot: Elysee.fr