G4Media.ro

Alegeri prezidențiale Franța: Uniunea Europeană – temă de discordie între președintele Emmanuel…

foto: Președinția franceză a UE

Alegeri prezidențiale Franța: Uniunea Europeană – temă de discordie între președintele Emmanuel Macron și principalii lui adversari

Președintele Emmanuel Macron (Republica în Mișcare – LREM, centru) nu este doar candidat la propria-i succesiune, el este și președinte în exercițiu al UE, pe timpul celor șase luni în care Franța deține președinția Uniunii.

Pentru primul tur de scrutin din 10 aprilie președintele candidat al Franței și în exercițiu al UE se arată un reformist al Europei, care merge în sensul unei măriri a competențelor Uniunii cum ar fi:

  • impunerea unei taxe de carbon la frontierele UE;
  • un salariu minim obligatoriu pe întreaga Uniune;
  • reformarea acordului Schengen și întărirea frontierelor externe ale UE;
  • adoptarea unei „Busole strategice”, o carte albă europeană care va prezenta situația amenințărilor și va stabili ambițiile în materie de apărare și securitate;
  • În fața giganților digitali, UE va depune eforturi pentru a duce la bun sfârșit legea privind serviciile digitale, pentru a modera mai bine conținutul platformelor, și legea privind piețele digitale, pentru a pune capăt omnipotenței acestor actori;
  • Franța dorește să lanseze un mare proiect de istorie a Europei cu cei mai mari istorici ai continentului nostru, pentru a le armoniza punctele de vedere și a crea o narațiune europeană comună.

Principala contra-candidată a lui Macron, Marine Le Pen (Reunirea Națională – RN, dreapta populistă) și-a moderat mesajul anti-UE. Dacă în alegerile prezidențiale din 2017 când a fost învinsă la scor (66% – 34%) de Macron în al doilea tur de scrutin ea susținea ieșirea din UE și abandonarea monedei Euro, acum Le Pen militează pentru o transformare din interior a Uniunii într-o Alianța Europeană a Națiunilor.

Pe termen scurt, Le Pen promite un referendum privind modificarea Constituției care să statueze supremația legii franceze în privința legilor UE în domeniul imigrației.

Candidatul plasat al treilea în sondajele de opinie, Jean-Luc Melenchon (Uniunea Populară – UP, stânga populistă) propune și el reforma UE prin repatrierea unor prerogative, dar dinspre stânga:

– Să punem capăt criteriilor bugetare absurde care impun austeritatea: fiecare stat își recuperează bugetul fiecare stat își recapătă suveranitatea bugetară;

– Armonizarea socială și ecologică între statele membre;

– Instituirea protecționismului ecologic și a dreptului de a crea monopoluri publice;

– Suspendarea participării Franței (opt-out) la anumite programe europene;

– Refuzul de a aplica orice standard european care este mai puțin ambițios decât un standard național.

Media din ultimele 15 sondaje de opinie (în perioada 1 – 7 aprilie) dau următoarele intenții de vot: Macron 26,6%, Le Pen 22,5%, Melenchon 16,2%. Toți ceilalți nouă candidați înregistrează scoruri sub 10%.

La alegerile din 2017, în primul tur Macron a obținut 24% din voturile exprimate, Le Pen 21,3%, iar Melenchon 19,6%. Francois Fillon (Republicanii – LR, centru dreapta) nu mai candidează, el fiind condamnat în 2020 la cinci ani închisoare pentru fraudă, dintre care trei ani cu suspendare, decizie împotriva căreia a depus apel și se află în libertate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Sper sa câștige Macron, sunt de acord cu majoritatea propunerilor lui. Le Pen și Melanchon…. parcă ar fi candidații Moscovei!

    • Sper sa nu nu, UE a alunecat in mod primejdios pe panta dictaturii.

    • Nu stiu despre Melanchon, dar Le Pen este in mana lui Putin. a fost recent descoperit ca atunci cand trecea printr-o perioada dificila financiar, a obtinut un imprumut de 9 milioane de euro de la o banca din Cehia care apartinea rusilor. Coraborat cu ce sustinea la alegerile precedente, este destul de clar ca este o Putinista. In Ungaria tot Orban a castigat, deci ungurii nu au invatat nici o lectie

  2. Dictatura UE trebuie sa inceteze.Fiecare stat face ce considera ca e bine pentru el.Pentru nevoile sale nu pentru companii straine sau interese straine.Fiecare stat decide singur daca vrea imigranti etc.Deci imi doresc sa piarda Micron si limitarea la maxim a interventiei UE in functionarea fiecarui stat membru

    • Robert bacsi,gargara orbanistă este bine cunoscută tuturor europenilor, la fel și jocul său la două capete. Nu mai insista pe anumite subiecte politice pe suport putinist. E penibil.

    • România deja decide singura! Ce C.U.R. să pupe. Unde vede unul, hop! cu pupatul. Imperiul Otoman, Rusia, Austro-Ungaria, Germania, iar Rusia. Acum vad că a hotărât să pupe, vârtos, pe cel american. N-o sa mă surprindă că în 20-30 de ani îl va prefera pe cel chinez.

  3. Robert ai dreptate!

  4. De ce crede fiecare ca orice lucru împotriva Moscovei ii va aduce avantaje personale ?

  5. Draga Robert ai dreptate,părerea mea e sa nu mai scrii alaturi de prostani precum ion sau Doru.E păcat să ți irosești energia și apoi să primești niste comentarii de la niste indivizi cu maximum 4 neuroni.Ce are rău așa zisa gargara a lui Orban mai cap de bostan?