G4Media.ro

Alegeri prezidenţiale în Siria pe 26 mai, al doilea scrutin de la…

sursa foto: Captură video

Alegeri prezidenţiale în Siria pe 26 mai, al doilea scrutin de la începerea războiului / Bashar al Assad, considerat favorit după 14 ani la conducerea țării

Alegerile prezidenţiale din Siria vor avea loc la 26 mai, a anunţat duminică preşedintele parlamentului, fiind vorba de al doilea astfel de scrutin de când, în urmă cu zece ani, a început războiul care a răvăşit această ţară condusă de Bashar al-Assad, relatează AFP, citată de Agerpres.

În vârstă de 55 de ani, Assad, care i-a succedat în funcţie tatălui său Hafez, la moarta acestuia în 2000, a fost reales în 2007 şi 2017 pentru câte un mandat de şapte ani şi este considerat favorit la acest nou scrutin şi la obţinerea celui de-al patrulea mandat, în absenţa unei concurenţe serioase.

Data alegerilor a fost fixată la 26 mai „pentru cetăţenii sirieni instalaţi pe teritoriul sirian”, a spus preşedintele parlamentului, Hammuda Sabagh, într-un discurs în faţa deputaţilor, cu ocazia unei sesiuni extraordinare.

Sirienii din străinătate vor vota în ambasadele lor la 20 mai, a adăugat el, precizând că, începând de luni, timp de zece zile, pot fi depuse candidaturile, la Înalta Curtea Constituţională.

Conform legislaţiei electorale, candidaţii trebuie să obţină semnătura a 35 de deputaţi pentru a putea intra în cursă.

Răvăşită de războiul declanşat în 2011, economia siriană suferă de asemenea şi din cauza sancţiunilor occidentale şi a crizei financiare din Libanul vecin, în timp ce moneda naţională trece printr-o depreciere fără precedent.

Conflictul a devenit mult mai complex de-a lungul anilor, odată cu implicarea unor puteri străine şi cu înmulţirea facţiunilor armate.

Războiul a făcut până acum 388.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane.

Puterea lui Bashar al-Assad, susţinută de Rusia şi Iran, a obţinut victorii în serie în faţa rebelilor slăbiţi şi a preluat din nou controlul asupra majorităţii teritoriului.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...