G4Media.ro

Alegeri repetate la Berlin: Uniunea Creștin Democrată (CDU), condusă de Kai Wegner,…

Foto: Facebook Kai Wegner

Alegeri repetate la Berlin: Uniunea Creștin Democrată (CDU), condusă de Kai Wegner, pentru prima oară în frunte în capitala Germaniei după mai bine de 20 de ani

Numărătoarea completă a voturilor plasează CDU în frunte cu 28,2% (+10,2% față de scrutinul din 2021), Partidul Social Democrat (SPD) are 18,4% (-3%), la fel ca și Verzii (-0,5%), apoi este Stânga (Linke) cu 12,2% (-1,9%) și Alternativa pentru Germania (AfD, dreapta naționalistă) cu 9,1% (+1,1%). Partidul Liber Democrat (FDP) nu a reușit să treacă pragul electoral de 5%, obținând 4,6% (-2,5%).

Bazat pe aceste rezultate componența Senatului (parlamentul landului Berlin) va fi următoarea: CDU 52 de mandate, SPD 34, Verzii 34, Stânga 22, AfD 17.

Participarea la vot este estimată la 63,5%, mult sub 75% în 2021. Scrutinul repetat a fost organizat în urma unei decizii a Curții Constituționale a landului Berlin care a constatat nereguli grave la scrutinul din 26 septembrie 2021, când multe secții de votare nu au primit buletine de vot și s-au format cozi lungi. Au avut loc alegeri repetate și pentru consiliile locale.

Pentru CDU rezultatul constituie un triumf, partidul fiind plasat ultima oară pe locul 1 la Berlin în 1999, în timp ce pentru SPD reprezintă cel mai slab rezultat în capitala Germaniei după reunificarea țării din 1990.

Rezultatul îl propulsează în prima lini a politicii din Germania pe liderul berlinez al CDU, Kai Wegner, puțin cunoscut până acum, el devenind candidat pentru funcția de primar al Berlinului.

După 2021 Berlinul a fost guvernat de coaliție între SPD, Verzi și Stânga, care matematic păstrează o majoritate absolută în Senat, dar politic o astfel de combinație nu ar fi acceptabilă, potrivit sondajelor, pentru o majoritate absolută a berlinezilor. Wegner a declarat că va purta consultări cu SPD și cu Verzii în vederea formării unei majorități stabile în Senat.

Rezultatul de la Berlin constituie o înfrângere usturătoare pentru cancelarul și liderul național al SPD, Olaf Scholz, care conduce din 2021 o coaliție la nivel federal împreună cu Verzii și FDP și confirmă revirimentul CDU, care a fost în opoziție în Bundestag după alegerile federale din septembrie 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...