
Alegeri Republica Moldova: Peste 85% din voturile diasporei au mers către PAS, partidul pro-european al Maiei Sandu/ Blocul comuniștilor și socialiștilor, pe locul patru în preferințele moldovenilor de peste granițe
Peste 85% dintre cetăţenii din Republica Moldova aflaţi în străinătate, care au votat la alegerile parlamentare anticipate de duminică, au susţinut Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu.
Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 144 din totalul celor 150 de secţii de votare deschise în afara graniţelor Republicii Moldova, PAS a obţinut 86,13% din voturi.
În schimb, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) nu s-a clasat decât pe poziţia a patra în preferinţele diasporei moldovene. BECS a întrunit 2,51% din voturi, fiind devansat de Blocul Electoral „Renato Usatîi”, care a fost votat de 2,79% din alegătorii din străinătate şi de Partidul Politic Demnitate şi Adevăr, al lui Andrei Năstase, cu 2,76%.
În cele 150 de secţii de votare din străinătate au votat 212.145 cetăţeni moldoveni.
sursa foto: Facebook\ Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii