Alegeri Turcia 2023: “Societatea mai are de lucrat cu demonii misoginismului” – interviu cu Fatma Yilmaz, militantă pentru drepturile femeilor

Scrutinul prezidențial și parlamentar din 14 mai reprezintă cea mai bună ocazie pentru opoziție de a-l învinge pentru prima oară după peste 20 de ani pe președintele Rece Tayyip Erdogan și Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP, conservator islamist) pe care-l conduce. Fatma Yilmaz, militantă pentru drepturile femeilor, a acordat un interviu în exclusivitate la G4Media.

G4Media: În ce măsură poate înclina votul femeilor, diferit de al bărbaților, balanța în alegerile prezidențiale și parlamentare din 14 mai?

Fatma Yilmaz: Dacă ne referim la date statistice e foarte greu spre imposibil de apreciat. Dacă ne referim la tabloul social-politic, la transformările societății turce din ultimii 10 ani – în principal în zona drepturilor și reprezentării politice a femeilor, nu e foarte greu să înțelegi că balanța poate depinde de femei. Evident că în preajma alegerilor femeile sunt asaltate de promisiuni dar mai ales de grjă și atenție. E greu de precizat după tragedia cutremurului devastator din 6 februarie care a provocat moartea a peste 50.000 de persoane în Turcia. Însă poate fi și un motiv pentru femeile care sunt bune mobilizatoare pentru vot, care s-au săturat de situația economică, socială și politică într-o continuă regresie a societății turce. Dar în cifre e greu de precizat. Pe de altă parte, ne putem uita la harta reprezentării politice pentru a înțelege jocul electoral al femeilor. Site-ul www.bensecerim.org al unui ONG activ în zona reprezentării politice a femeilor în Turcia ne arată clar tabloul acestei balanțe. Nu este unul optimist.

G4Media: Cum s-a schimbat condiția femeii în cei 20 de ani de guvernare AKP în Turcia?

Fatma Yilmaz: Profund. Și nu în bine pentru cineva care se simte atașat de valorile laice, seculare, ale republicii. În bine, pentru cei care sunt atașati de valorile conservatoare, religioase în sensul bigot ceea ce înseamnă și o adulare a valorilor patriarhale. Cred că după schimbarea condiției femeilor odată cu întemeierea republicii, este cea mai zguduitoare transformare. Și mă refer aici la un asalt asupra drepturilor și libertăților acordate în perioada de începuturi republicane, dar și modificări mult mai adânci la nivel cultural, filosofic, politic până la condiția economică și statut în societate.

Ca să putem înțelege transformările din ultimii 20 de ani vis a vis de condiția femeilor din Turcia, trebuie să ne uităm la istoria drepturilor femeilor din această țară. Și am să explic doar două puncte pe care eu le consider definitorii în a înțelege ce s-a întâmplat cu statutul femeilor în Turcia. Primul punct: Condiția femeilor a făcut parte din proiectul republican. Întemeierea Republicii acum 100 de ani dincolo de celelalte componente de transformare substanțială încorpora femeile în proiectul statal. Aici permiteți o critică feministă: nu pentru că republicanii (bărbați) erau feminiști sau aveau vreo foarte mare admirație pentru femei ci pentru că noul proiect republican kemalist le transforma pe femei în participante egale la această construcție având o idee centrală: femeile ca gospodine și mame erau cele care vor prelua responsabilitatea pentru a crește viitoarele generații de ”cetățeni” conform idealurilor statului cultivând valorile republicii. Pe lângă rolurile lor în sfera privată – gospodărie, femeile urmau să fie parte activă a sferei publice în domeniile educației și muncii. Aveau nevoie de ele pentru mai multă credibilitate și pentru succesul proiectului politic dar multe cercetări feministe au arătat că nu le considerau partenere egale. Așadar, drepturile economice, sociale, politice acordate femeilor făceau parte din construcția noului proiect statal, despărțirea de imperiu dar mai ales de filonul islamic arab – definitoriu pentru Imperiul Otoman și asumarea valorilor europene. Femeile erau linia de demarcație dintre un trecut văzut ca fiind vetust, anacronic – așa cum era privit de Ataturk și principalul ”arhitect” al noii societăți republicane, emancipate – sociologul Ziya Gokalp, și asumarea, atunci, a unui prezent modern, occidental, laic, secular.

Al doilea punct important: Chiar dacă Ataturk este întemeietorul republicii și este un moment istoric solemn, important nu doar pentru Turcia dar și un exercițiu de admirație al întregii lumi față de un proiect politic de succes, el nu a fost îmbrățișat de toată societatea turcă de la acel moment. Era o societate profund religioasă,  fragmentată de clivaje puternice: sunni/alevi, turci/kurzi, republican/imperial etc. Au fost adoptate legi în 1924 și 1925 care au interzis anumite instituții și ordine religioase islamice, în special lojile sufi, locuri de o importanță și influență culturală enormă. Interdicțiile urmăreau să secularizeze structura socială a Turciei și să se asigure că statul poate realiza „laicitatea”, o concepție a secularismului bazată pe sistemul francez care a fost consacrată în constituția tinerei Republici Turce. Cu toate acestea, de când aceste legi au fost adoptate, țara a făcut progrese insuficiente în atingerea acestor obiective. Ordinele și lojile religioase au fost văzute ca rămășițele vechiului regim otoman, iar scopul era interzicerea lor odată cu proclamarea republicii, dar au supraviețuit intrând în clandestinitate. Aceste ordine (tarikat) sunt cele care opuneau cea mai mare rezistență față de emanciparea femeilor – punctul central fiind disputa legata de purtarea vălului islamic – Hijab (bașörtü – turcă) și accesul femeilor pe piața muncii. Anii ‘50, ‘60,  au fost anii duri ai secularismului turc care au decimat aceste ordine religioase. Problema merge mult dincolo de asta. Era imposibil să se creeze instantaneu o societate modernă, laică, din baza numeroasă feudală și extrem de religioasă care exista la acea vreme. În această privință, eșecul proiectului republican, de sus în jos și iacobin este clar. În tot acest timp adepții ordinelor religioase și-au dat seama de importanța votului, au creat din clandestinitate punți relaționale cu structurile puterii politice, aceștia la rândul lor au fraternizat cu nevoia de voturi și astfel avem în câțiva ani, anii ‘70, începutul anilor ‚80, pătrunderea conservatorilor religioși în zona politică iar odată cu epoca lui Necmettin Erbakan – ascensiunea islamului politic. Cele mai reprezentative sunt ordinele Naqhshibendi și Nur Cemaat sub influența savantului kurd Bediuzzaman Said Nursi – din care s-a extras facțiunea de mai târziu Hizmet a clericului Fetullah Gulen. Toate aceste ordine și facțiuni religioase, pătrunderea lor în partidele politice islamice, cel mai reprezentativ AKP au ”săpat” perfid la surparea drepturilor femeilor. Începând cu agresivitatea discursivă față de organizațiile de femei, față de femeile care erau atașate de valorile republicane, față de emancipare, cu accentuarea valorilor patriarhale, în care femeile sunt văzute în primul rând ca mame și soții. Accesul la educație este susținut dar într-o cheie religioasă, femeile sunt cele care vor educa noile generații de data aceasta în sens invers –generații atașate de valorile islamului în sensul dogmatic. Astfel avem recomandări în ultimii ani de la nivel prezidențial ca familiile să aibă cel puțin trei copii, iar femeile să fie simbol al onoarei unei națiuni, adică al onoarei bărbaților. Crește numărul actelor de violență împotriva femeilor, feminicidul fiind un fenomen care îngrijorează an de an organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului. Organizațiile feministe sunt văzute ca principalul dușman al virtuozității femeilor, al modestiei lor și împotriva realizării ”generațiilor pioase”. Din punct de vedere al tacticii politice este foarte interesant comportamentul AKP față de femei și instrumentalizarea intereselor lor. Acum 20 de ani Turcia nu eradicase violența împotriva femeilor, nu eradicase căsătoriile forțate sau crimele de onoare etc, însă se afla într-un angajament ferm împotriva acestor fenomene – mai ales în procesele ce prevedeau integrarea Turciei iîn UE. Agenda politică AKP bifa, cel puțin la nivel declarativ condițiile de aderare. Cu timpul însă, pas cu pas ajungem în perioada cea mai neagră, decretul prezidențial din martie 2021 pentru retragerea Turciei din Convenția de la Istanbul – privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – tratat internațional care are ca scop prevenirea violenței, protecția victimelor și trimiterea în judecată a infractorilor. Evident astfel de viziuni conservatoare sunt susținute și de femei atașate de aceste valori, reprezentante numeroase, active în organizații ale feminismului islamic sau membre de partid sau ale ordinelor și facțiunilor religioase. Tabloul larg ne arată o societate sfâșiată, care instrumentalizează politic nevoile femeilor și interesele lor, un regres al atașamentelor moderne, emancipatoare, o întoarcere către valori care așază femeile în colțul tăcut, insignifiant al societății. Când se pierde democrația, primele perdante sunt femeile peste tot în lume.

G4Media: Candidatul opoziției, Kemal Kilicdaroglu, s-a declarat dispus, spre deosebire de liderii Partidului Republican al Poporului (CHP, social democrat secular) din trecut să sprijine un amendament constituțional care să permită portul vălului islamic de către femei în instituțiile publice. A venit vremea ca Turcia să renunțe la acest tabu kemalist?

Fatma Yilmaz: Răspunsul de mai sus ajută argumentarea răspunsului meu la această întrebare. Secularii trebuie să învete lecția propriilor greșeli. Kemal Kilicdaroglu este un om politic abil, cu experiență, uneori cu un joc mult prea ludic  înțelege profunzimile și sensibilitățile societății turce per-ansamblu. Iacobinismul secular turc, a avut realizări naționale, statale, economice, culturale, etc importante dar a și creat multă repulsie, uneori viscerală față de valorile republicane ale religioșilor sau a părții mai conservatoare a societății.

Secularismul turc are trei mai probleme de recunoscut, de asumat, de interiorizat și de reparat: violența împotriva religioșilor, violența escaladată împotriva minorităților kurde și alevi și chestiunea legată de genocidul armean. Kemal Kilicdaroglu face un pas conciliant, înțelegând că avem și femei conservatoare, că avem și femei pentru care vălul nu este neapărat simbol religios, poate fi și o asumare culturală sau preferință vestimentară.

A venit vremea ca Turcia nu să renunțe la acest tabu kemalist, ci să accepte esența sa unică în lume, de melanj între Orient și Occident, aceasta nefiind un clișeu ci o realitate socială și politică. Societățile monolit sunt cele mai înspăimântătoare. Femeile pioase care înțeleg să își acopere părul din smerenie religioasă sau orice alt motiv, trebuie să fie membre cu drepturi depline ale societății, nu repudiate și umilite așa cum a făcut-o secularismul dur.

În fapt, secularismul ar trebui să garanteze dreptul la o viață liberă, și al religioaselor și al ateelor și al altor femei apaținând altor minorități religioase. Drepturile tuturor trebuie să se regăsească protejate de stat. Văd în gestul lui Kemal Kilicdaroglu un abil pas politic și un semn încurajator pentru societate: timpul sfâșierilor, al antagonismului în care transformăm corpurile femeilor în câmpul unui război politic trebuie să ia sfârșit!

G4Media: Ce rol poate juca principala aliată a lui Kilicdaroglu, lidera Partidului Bun (IYI), Meral Akșener, în cazul victoriei opoziției?

Fatma Yilmaz: Mi-e greu să răspund la această întrebare. Meral Akșener are un drum politic naționalist destul de problematic, este o bună academiciană istorică însă politic mai are multe lucruri de lămurit din punct de vedere al democrației liberale în sensul acceptat și cunoscut de noi.

A fi femeie, a fi militantă pentru drepturile femeilor din punct de vedere politic, a lupta împotriva misoginismului nu te face neapărat democrată. Exaltații au o problemă cu viața politică. Iar naționalismul ei este o problemă pentru jocul democratic. Feminismul, drepturile femeilor sunt achiziții magistrale ale democrației. Drepturile femeilor fără recunoașterea și protecția, accentuez!!! – protecția drepturilor minorităților etnice, naționale, religioase, comunității lgbtq sunt doar o formă fără fond și o victorie narcisistă lipsită de substanță doar a femeilor. O văd ca o provocare pentru Kemal Kilicdaroglu și va depinde de abilitatea și inteligența sa politică să iasă un joc politic bun pentru Kemal Kilicdaroglu.

G4Media: Co-președinte al Alianței Muncii și Libertății care reprezintă interesele minorității kurde este o femeie, Pervin Buldan. Este acesta un nou semn, alături de poziția lui Akșener, că societatea din Turcia combate ferm misoginismul?

Fatma Yilmaz: Permiteți-mi să fiu rezervată. Prezența lui Pervin Buldan pe scena politică de pildă, este semnul unei munci asidue, al credinței ei că doar limitele personale îți pot fi limită, al unui drum sinuos prin întortocheatele drumuri îmbibate de patriarhalism și misoginie a politicii turce.

Pervin e foarte curajoasă, e o luptătoare absolut admirabilă, puțin idealistă, dar lumea a fost pusă în mișcare doar de idealiști. Ea o face cu multă inteligență și fler politic. Societatea mai are de lucrat cu demonii misoginismului.

Fatma Yilmaz este expertă în politici de gen și minorități, feministă, militantă pentru drepturile femeilor