Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în UE în intervalul 6-9 iunie 2024
Roberta Metsola, președina Parlamentului European, a anunțat miercuri că alegerile europarlamentare din 2024 vor avea loc în toate statele membre UE în intervalul 6 – 9 iunie.
Având în vede că în România alegerile sunt organizate duminica, cel mai probabil ele vor fi stabilite duminică, 9 iunie 2024.
În urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, numărul total al deputaților europeni este de 705, României revenindu-i un număr de 33 deputați europeni.
La precedentele alegeri europene din 2019, cetăţenii români au votat 32 deputaţi europeni din numărul total de 751.
Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.
Primele alegeri europene în România au avut loc la 25 noiembrie 2007, când alegătorii români au ales direct 35 de reprezentanţii în forul legislativ european.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii