G4Media.ro

ALERTĂ Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanța de urgență privind alegerile…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

ALERTĂ Comisia Juridică a Senatului a respins ordonanța de urgență privind alegerile anticipate

Comisia Juridică a Senatului a respins marți, cu voturile PSD, UDMR și ALDE, ordonanța de urgență privind alegerile anticipate, ale cărei principale prevederi vizau că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate la parlamentare, că numărul senatorilor și deputaților de diaspora se dubleazăm iar românii din afara granițelor vor putea vota timp de trei zile, similar cu alegerile prezidențiale.

Solicitarea de respingere a OUG-ului a fost făcută de UDMR și a întrunit 8 voturi ”pentru”.

Doar cei 3 senatori juriști ai PNL și USR au votat în favoarea ordonanței.

Raportul de respingere adoptat de comisia juridică va fi dezbătut în plenul Senatului, unde PSD deține majoritatea, iar apoi legea va fi transmisă Camerei Deputaților, forul decizional.

Practic, Comisia a adoptat un amendament propus de UDMR prin care a fost modificat titlul actului normativ din „proiect pentru aprobarea OUG” în „proiect pentru respingerea OUG”.

Preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae, a propus la rândul său un raport de admitere a actului normativ de respingere a ordonanţei, „având în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ”. Raportul a fost adoptat cu opt voturi „pentru” şi trei „împotrivă”.

„În preambulul acestei ordonanţe se spune aşa: ‘având în vedere criza politică actuală’, ‘întrucât dizolvarea Parlamentului subîntinde o urgenţă proprie dată de necesitatea reinstituirii acestuia ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare’. Eu vă rog să observaţi că în preambulul acestei OUG se fac afirmaţii neconforme cu realitatea, mai degrabă politicianiste. Dacă ştiţi să se fi dizolvat Parlamentul, eu sunt de acord”, a afirmat Nicolae.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a explicat că motivarea raportului pentru respingerea OUG ţine de „matematica parlamentară” şi nu de avizul Consiliului Legislativ.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Orban în ultima ședință de dinaintea demiterii a fost publicată vineri pe site-ul Senatului și, ulterior, în Monitorul Oficial, actul normativ prevăzând că cetățenii vor putea vota la alegerile parlamentare la orice secție din țară sau străinătate, iar românii din afara granițelor vor avea la dispoziție trei zile pentru a merge la urne. De asemenea, numărul parlamentarilor de diaspora a fost majorat de la 6 la 12.

Principalele prevederi:

  • Dublarea numărului parlamentarilor de diaspora:
    • La articolul 5, alineatui (7) se modifica și va avea următorul cuprins: „(7) In cazul alegerilor parlamentare anticipate, numarul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaților, pentru fiecare circumscriplie in parte, este cel prevazut in anexa nr. 1.”
  • Trei zile pentru românii din diaspora pentru a merge le urne:
    • La articolul 6, alineatui (1) se modifica și va avea urmatorul cuprins: „(1) Votarea in lara se desfasoara intr-o singura zi, care poate fi numai duminica. In strainatate, votarea se desfa§oara și pe parcursul zilelor de vineri și sambata imediat anterioare datei votarii.”
    • La articolul 6, dupa alineatui (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^) cu urmatorul cuprins: „(1*) In strainatate, in ziua de vineri, votarea incepe la ora locala 12,00 și se incheie la ora locala 21,00, iar in ziua de sambata, votarea se deschide la ora locala 7,00 și se incheie la ora locala 21,00.”
  • Reducerea termenelor pentru ca anticipatele să poată avea loc mai devreme:
    • 6^ – (1) Alegerile parlamentare anticipate se desfasoara in cadrul perioadei de 3 luni de la data dizolvării Parlamentului, prevazuta de art. 63 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
    • (2) In cel mult 5 zile de la data dizolvarii Parlamentului, Guvemul stabile§te, prin hotarare, la propunerea Autoritalii Electorale Permanente, data votarii, calendarul operaliunilor electorale, cheltuielile si masurile tehnico-organizatorice necesare bunei organizari si desfasurari a alegerilor parlamentare anticipate.
    • (3) In cel mult 5 zile de la data dizolvarii Parlamentului, Guvemul aloca, prin hotarare, fondurile necesare bunei organizari si desfasurari a alegerilor parlamentare anticipate din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvemului.
    • (4) In cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfasurarii acestora se stabileste cu cel putin 50 de zile inaintea votarii. In acest caz, termenele prevazute de prezenta lege, cu exceptia celor de 24 de ore §i a celor care se refera expres la alegerile I parlamentare anticipate, se reduc la jumatate. Daca din operatiunea de reducere la jumatate a termenelor rezulta fractiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac in plus; fractiunile mai mici de 12 ore nu se iau in calcul.
      (5) In cazul alegerilor parlamentare anticipate, campania electorala incepe in ziua urmatoare celei in care se constata ramanerea defmitiva a candidaturilor si se incheie cu 24 de ore inainte de momentul inceperii votarii.”
  • Românii pot vota la orice secție din țară sau străinătate:
    • 84. – (1) Alegatorul voteaza la una dintre urmatoarele sectii de votare:
      a) in cazul in care se afla in unitatea administrativ-teritoriala sau sectorul municipiului Bucuresti unde isi are domiciliul sau resedinta, poate vota numai la sectia de votare la care este arondat conform domiciliului sau resedintei, dupa caz;
    • b) in cazul in care se afla in alta unitate administrativ-teritoriala sau subdiviziune administrativ-teritoriala decat cea unde i§i are domiciliul, poate vota la orice sectie de votare;
    • c) in cazul in care se afla in strainatate, poate vota la orice sectie de votare organizata in strainatate;
    • d) in cazul in care are domiciliul in strainatate, iar in ziua votarii se afla in tara, poate vota la orice sectie de votare organizata in tara;
    • (3) Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal semnaleaza daca:
    • a) persoana care s-a prezentat la vot nu a implinit varsta de 18 ani pana in ziua votarii inclusiv;
    • b) persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;
    • c).alegatorul care s-a prezentat la vot este arondat la sectia de votare respect!va;
    • d) alegatorul care s-a prezentat la vot este arondat la alta sectie de votare;
    • e) alegatorul care s-a prezentat la vot este omis din listele electorate permanente;
    • f) alegatorul care s-a prezentat la vot figureaza ca si-a mai exercitat dreptul de vot la acelasi scrutin;
    • g) alegatorul care s-a prezentat la vot figureaza ca a votat prin corespondenta, votul prin corespondenta transmis de acesta fiind receptionat de biroul electoral competent.

Luni, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a cerut Avocatului Poporului, printr-o scrisoare oficială, să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență privind organizarea alegerilor anticipate.

„Ne adresăm Avocatului Poporului deoarece în Monitorul Oficial a fost publicată OUG care modifică Legea electorală pentru alegerile parlamentare. Luni am transmis o scrisoare oficială doamnei Renate Weber, în care am subliniat faptul că este inacceptabilă schimbarea mascată a sistemului electoral, mai multe puncte ale actului normativ fiind neconstituționale. Am încredere că Avocatul Poporului va da curs cererii noastre și va contesta OUG la Curtea Constituțională”, se arată într-o declarație a lui Kelemen Hunor remisă presei de UDMR.

Renate Weber, Avocatul Poporului, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că are pregătită sesizarea la CCR pentru ordonanța de urgență privind programele din sănătate și că se gândește să atace la Curte și OUG privind legislația electorală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. Foarte bine, alegerile să se desfășoare la termen, nu cu 3 luni mai repede că așa vrea Werner.
    Și până în noiembrie, la modul cum „performează” guvernele Mandolină, PNL are șanse mari să nu intre în parlament.
    He he

  2. Alegeri, alegeri, alegeri.. Nimic pentru Romania, totul pentru ciolan. Spectacol de circ organizat de guvernul Orban 1,2,3 si Werner Grivco ot Cotroceni

    • Tu ai citit ce scrie sau bati cimpii original

    • Dn. Colonel Procuror a activat si la Procuratura Militara Bacau si stie cu cine putea fi skimbat Ceausescu. Dn. Stelian Dragu a fost Seful Procuraturii Judetene Bacau si putea contribui la skimbare. ( D-zeu. iti da dar nu-ti baga-n traista ) Birladul a dat doi sefi de stat :Cuza si Ghe. Dej.

  3. Nu cred că mai interesează pe nimeni alegerile anticipate, din moment ce se dă o luptă pentru putere între două clanuri ….
    Atâta timp cât nu au nici un plan pentru binele populației nu au decât sa se mănânce între ei precum hienele!

    • Poate ar fi mai bine ca politicienii sa urmareasca binele tarii, nu al populatiei. Ce zici de asta? Uite de exemplu, mie nu-mi trebuie nici pensie si nici salariu marite de alde Ciociolacu sau Sica Mandolinul

    • @Franklin
      Când am spus ,binele populației, nu m-am referit la salarii si pensii!!!
      Dacă ajungi la spital si mori cu zile după 12 ore de așteptare???? Ce zici de asta????

    • Da! Tie-ti trebuie de Barna, dupa cum scrii – pt Franklin! Cum adică nu interesează pe nimeni Manuela? Tu centrezi, tu dai cu capul? Esti de la A3? Crezi ca nu mai pot de drag când vad parlamentul asta de retarzi hoti (peste jumătate făcuți de Dragnea deputati sau senatori)?! Eu unul abia aștept anticipate, nu mai suport sa văd așa ceva până in noiembrie!

  4. Votul este in plen si cei care voteaza impotriva se desfiinteaza ca partide .Va imaginati ce reactie pot avea cetatenii .Nici nu vreau sa ma gindesc

    • Zic sa facem un exercitiu de ”imagine”: Parlamentul voteaza, cu Ciuma Rosie direct interesata; Afara e vreme frumoasa, cu un Soare ca in ziua alegerilor din 2016; Gratarele sfaraie; Cetatenii saliveaza abundent, cu ochii atintiti la mititeii de Selgros, care, ”colac peste pupaza” au mai fost achizitionati si la pret promotional; Berea e rece…

    • Chiar de ai vrea ,nu se va mai intampla asta,dupa 4 sni de teroare rosie,pemepistule!

  5. Nu cred că mai interesează pe nimeni alegerile anticipate din moment ce se dă o luptă pentru putere între două clanuri!
    Atâta timp cât nu există nici un plan pentru binele populației nu au decât sa se mănânce între ei precum hienele.
    Au dat jos pesediști de la conducerea instituțiilor statului și au pus pnelistii lor! Din punctul meu de vedere au o bilă neagră și nu pot conta pe seriozitatea lor, având același mod de a opera…

    • Manuela,nu mai bine ramai la cratita,daca tot nu te mai intereseaza sa votezi?Nu-i nicio paguba daca partiduletul lui udrea si petrov nu mai intra in parlament sa mai faca blaturi cu pesedistii,fostii lor colegi din fsn! Ca de asta a picat oug in senat,s-a aliat pmpul cu pontacul si usreul ,plus udmr si alde,partidulete de buzunar care n-ar mai intra in parlament daca se fac anticipate,iar pesedeul nu vrea sa pice sub 20% !

    • Pmpul joaca dublu,ca doar provine din fostul fsn,doar basescu i-a ajutat cu oug 13 pe tariceanu si dragnea,plus ajutorul nesperat dat hotilor la masacrarea justitiei,cat a fost senator!

    • @ corrie
      Draga mea, din păcate nu pot să stau la cratiță ca am un job care mă solicită ii fiecare zi… bine recunosc ca stau si la cratiță pregătind cina pentru familia mea …:))))))
      Dacă nu sunt de acord cu cele două ciume, asta nu înseamnă că nu merg să votez!!!!!
      Au picat testul pentru mine când și-au pus in funcții galbenii lor. Dacă posturile erau scoase la concurs si se putea înscrie cine voia nu doar membrii de partid era altă treabă
      Așa că dacă nu ești prea ocupată explica-mi , te rog, care-i diferența dintre roșii și galbeni , din punctul tău de vedere!

    • Nici unul nu a fost pus de Dragnea – care a încercat sa si dea grațiere – si nu l-a susținut pe Dragnea(adică nu l a pupat in c), nici unul nu e urmărit penal, 90% au facultate la stat sau macar au terminat liceul la zi, nu au avut o pe V Dancila sefa, etc – de ajuns diferențele astea Manuela?

    • @ciprian
      NU. Pentru mine nu sunt de ajuns.
      Eu vreau să știu de ce trebuie să fie politizate instituțiile statului. Punct
      Ps: era o intrebare o întrebare retorică!!!!
      Dacă ați gândi cu, creierele voastre si nu in funcție de ce vă iese voua, adică bani, posturi călduțe, ați înțelege că păstrează politicul in institutii să fie ușor de manipulat….

    • Manuela,ai picat la testul de inteligenta,asa ca lasa intrebarile,ca e prea greu sa intelegi ..posturile de consilieri si secretari de stat NU se pun la concurs,cucoana,ci cele de functionari publici! Asa au facut si ghinea,ciolos,cand si-au tras secretari de stat pe vasile dancu,si toba la interne si relatia cu parlamentul, pe barna la fonduri europene sub ghinea ministru si pe Monica Anisie la ministerul invatamantului,ca secretar de stat!
      Asta daca nu ai uitat intre timp,cu voita rea credinta si ipocrizie ce va caracterizeaza pe toti,pluseristi,pontaci sau pemepisti! Voit ii scriu cu litera mica pe toti impostorii din politica ,de orice fel,fiindca asa merita mediocritatile!

    • Corrie, cucoană, m-ai convins!!! Sigur halești o pâine caldă pe un post călduț penelist!!!!!
      Esti o fostă și viitoate lipitoare de afișe peneliste!!!!
      Nu te diferențiază nimic de Firea… ( sunt prea elegantă si bine crescută să îți spun că ești o mahalagioaica)!!!!
      Cine nu este cu tine este împotriva ta…. schimbă placa ca deja prosteala nu mai ține!!!!

  6. Tot raul spre bine. Macar saptamanal dezvaluiri despre dezastrul facut de GIO PSD&acolitii in ultimii ani, eventual bagati vreo cativa in puscarie, cei care merita ( toti), si se vor trezii inclusiv zombii-antenisti. Mortii de la groapa nu se mai intorc, nici macar Olguta.

    • E clar că PSD nu dă doi bani pe binele românilor.

      La fel şi ALDE şi UDMR, călăii ţării.

  7. Ordonanța nu pica, chiar dacă ăștia votează ce vor. E lege, daca e lege poate fi atacată la curtea constituțională, o fata, de doua ori, poate fi trimisa la reexaminare. Mai durează. Până atunci se fac și alegerile.

    • @Doru – Din nefericire nu ai dreptate. Ordonanta pica daca este respinsa de parlament. Stii tu ceva dar nu e chiar asa. OUG isi produce efectele din momentul publicarii in MO sau din momentul specificat in ordonanta. O ordonanta este apoi trimisa in parlament pentru a deveni lege. Daca este respinsa atunci isi inceteaza orice efect.

  8. borfasii fac absolut orice pentru a impiedica lumea sa aibe access la vot!

  9. Anticipatele sunt o mare farsa! Cu 3 luni inainte de termen, sunt o farsa. PNL nu a vrut alegeri in doua tururi la primari, alea ar fi fost cruciale pt Romania. PNL nu doreste decat consolidarea puterii. PNL PSD ACEEASI COCINA DE PORCI

  10. Dorule, ai perfectă dreptate, ordonanța își produce efectele în continuare până la o decizie definitivă privind legea de abrogare a acesteia. Exact așa ar fi stat lucrurile și în cazul alegerii primarilor în două tururi, dacă s-ar fi adoptat prin ordonanță de urgență. Dar, ce să faci, așa a fost înțelegerea între cele două clanuri, bine a zis cineva mai sus. Clanurile cele două vizează propriul ciolan și cât înșfacă din el fiecare, nicidecum nu sunt interesate de binele țării. Doar naivii cred altceva! Merg pe regula: totul pentru noi, nimic pentru țară! Dacă le merge, de ce să nu o facă, nu-i așa?!

    • @teo – Chiar crezi ca ar astepta parlamentul (majoritar psd) sa treaca anticipatele ca sa voteze legea de respingere a OUG pentru anticipate? Eu nu prea cred. Sunt ordonante nevotate ca legi si care sunt in vigoare vechi de ani de zile. Acest OUG a trecut deja la comisii si asta spune multe. Deci nu cred ca o sa astepte psd anticipatele.

  11. Si asta e tot opera PNLului,nu-i asa,pluseristilor?Tot blat se numeste si asta,capete patrate? Dobitocii vostri,chichirau,nasui,bulai,ghinea ,in frunte cu barna-loozerul,vor plati scump la alegeri pentru diversiunea asta,diaspora nu-i va ierta pentru lipsa lor de corectitudine si viziune!CAND CIUMA ROSIE FACE INCA LEGEA IN PARLAMENT ,TU,CICA PARTID DEMOCRAT DE „SALVARE” A ROMANIEI,ARUNCI CU MINCIUNI IN PARTENERUL CARE 4 ANI TI-A STAT ALATURI SI A FACUT OPOZITIE LA TOATE ORORILE CU CARE NE-A LOVIT PIXUL LUI DRAGNEA?Cum se numeste asta? Acum faceti alianta cu hotii,ca vorbiti aproape aceeasi limba,ipocritilor!Si luati-va cu pmpistii,ca de la petrov ati migrat aproape toti care va dati acum pluseristi!

  12. Nici nu mă miră că suntem după 30 de ani la coada Uniunii Europene, având în vedere și reacția unora dintre cititorii de pe aici, care văd în partidele lor niște unde de lumină, idolatrizându-le de-a dreptul, deși nu au adus aproape nimic bun pentru țară în perioada amintită, este alarmant cu adevărat. Trist, foarte trist! Și peste 10 ani tot așa de tare vă veți încăiera, iar țara va arăta aproape la fel.

  13. Psdul si udmereul,plus resturile lui ponta si acum mai nou,pmpeul ,au facut si fac inca legea in parlament,ajutandu-se de slugile puse in ccr si la avocatul poporului,cu ajutorul neprecupetit al lui basescu-pentru avocat,chiar in ultimul moment!Guvernul Orban si-a asumat raspunderea pentru legea alegerii primarilor in 2 tururi,pentru ca oug ul ar fi fost atacat si respins de ccr,iar useristii stiau f.bine ca din 2017 pnl si ei au depuse legi in parlament pe subiectul asta si stiu SI de ce nu au fost macar discutate!Dar postacii sub acoperirea usereplus si pmp sunt pusi sa arunce diversiuni,ca spera sa mai ciupeasca ceva voturi de la PNL,sa intre mai cu forta in parlament,nu pe muchie..slabe sanse,cu atitudinea asta ,au sacrificat diaspora si vor plati!

  14. Aoleu, parcă era blat PSD cu PNL, cum vine asta?!??
    Au mancat iat kcat propagandistii pluseristi??!!

  15. alegeri la termen conform programului si legii in vigoare nu cand vor ficusul , molaul si betivul , sau cand unu are erectie in sondaje (ca na in alta parte de unde de la alcool si tutun) si vor anticipate sa nu se creeze un precedent periculos.

  16. Până la urmă, toţi vom da cu capul în consecinţele jocului de poker pornit în octombrie 2019 de PNL, prin Ludovic Orban.

    Lucrul ăsta ar fi putut fi evitat, dacă Ludovic Orban nu ar fi încurcat permanent interesul public, cu interesul său de a fi prim-ministru cât mai devreme şi pentru cât mai mult timp.

    PNL ne-a mai făcut odată figura asta, atunci când Crin Antonescu a târât toată România în ridicola lui aventură, de a deveni Preşedintele României pentru câteva zile (ce-i drept, şi câteva nopţi 🙂 ).

  17. Alegerile anticipate parlamentare s-au dorit după momentul euro-parlamentarelor, exact din motivul pentru care acum toți se kakă pe ei.
    Resetarea clasei politice e obligatorie!
    Ce se întâmplă acum, ce se discută acum, e doar frica șparlamentarilor din grupul Infracțional organizat PSD-exPSD_Ponta-AldeTariceanu-UDMR de a da piept cu ștampila unor alegeri democratice, care la o prezență de peste 60% ar rezolva problema tuturor românilor.
    # muie PSD-exPSD-UDMR- ALDE = GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT

    # lăsați Romania să voteze !

  18. evident ca asta cu anticipatele trebuie contestate..

    sa mergem la cartea de istorie…si la teoria politica, nu sa dam din gura precum activistii de partid!

    nimic bun nu poate sa se produca atunci cand se incalca principii si valori!

    proasta guvernare din perioada interbelica s-a datorat unui mecanism defectuos,

    regele numea prim-ministru, primul ministru isi facea guvernul care reprezenta un partid, guvernul, adica partidul isi numea oamenii in principalele institutii ale statului, incepand cu prefectura, se declansau alegerile

    iar parlamentul legitima un guvern care l-a creat! pe scurt, executiv crea legislativul, nu invers, cum se intampla in toata lumea occidentala!

    cam asa se incearca a se intampla si astazi,
    presedintele vrea guvernul sau, guvernul, isi instaleaza oamenii in pozitiile cele mai importante in stat si declanseaza alegerile pentru a-si face face parlamentul de care are nevoie!

    deci ca atunci, nu parlamentul *produce* guvernul, nu parlamentul produce guvernul! cu care mijloc! pai incalcarea spiritului Constitutiei care spune ca un parlamentul este mandatat pe 4 ani!

    asta este o anomalie politica, daca imi este permisa expresia….

    in aceasta situatie legislativul devine remorca executivului?

    pai ce este asta? Sa incalci un principiu de filosofie politica din democratie, ala care spune ca parlamentul *da nastere* guvernului, nu guvernul *da* parlamentul?

    aici suntem..de ce exista atata graba….ca sa nu scadem in sondaje?

    deci pentru a pune mana pe putere incalcam orice principiu?