G4Media.ro

Alerta transmisă de 13 ONG-uri: Cea mai gravă criză din ultimul deceniu…

Alerta transmisă de 13 ONG-uri: Cea mai gravă criză din ultimul deceniu a stocurilor de medicamente pentru tratamentul HIV/ SIDA

La mai puțin de două luni distanță de preluarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, stocurile de medicamente utilizate în tratarea persoanelor care trăiesc cu HIV sunt extrem de scăzute și riscă să nu asigure necesarul de tratament pentru cei peste 20 000 de pacienți, se arată într-un comunicat semnat de 13 organizații neguvernamentale din România și Europa. Acestea au trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă, prin care atrag atenția asupra lipsei de medicație pentru persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA, calificată drept cea mai gravă criză din ultimul deceniu pe acest segment înregistrată în sistemul de sănătate din România.

Organizațiile semnatare, printre care se numără ILGA Europe, AIDES, AIDS Action Europe, Coalition Internationale SIDA ”PLUS”, Asociația Română Anti-SIDA și ACCEPT, reclamă lipsa unui mecanism intersectorial și interministerial de coordonare în acest domeniu și solicită reinstituirea Comisiei Naționale HIV/SIDA, respectiv adoptarea în regim de urgență a Planului Național care să permită finanțarea activităților de prevenire și combatere a HIV/SIDA.

”Rezervele de medicație în mai multe spitale din țară sunt deja epuizate, cu toate eforturile Ministerului Sănătății din ultimile luni de a gestiona situația. Statul responsabil pentru infectarea a sute de copii în spitalele din România periclitează astăzi tratamentul care poate salva viețile pacienților care trăiesc cu HIV/SIDA în mai multe județe. Situația este gravă, nu e acceptabil să trecem din criză în criză. A sosit timpul pentru regândirea și reactivarea unui mecanism național care să permită atât prevenirea, cât și tratamentul,” a declarat Maria Georgescu, director executiv al Asociației Române Anti-SIDA.

Redăm integral scrisoarea deschisă transmisă premierului Dăncilă

”Stimată doamnă Prim Ministru Dăncilă,

În ultimii 10 ani, România a devenit cunoscută ca statul membru al Uniunii Europene care nu a reușit să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile prin Programul Național HIV. România nu mai are deja de zece ani o Strategie Națională HIV și o Strategie Națională privind Sănătatea și Drepturile Sexuale și Reproductive. Tentativele repetate de a adopta chiar și un Plan Național care vizează finanțarea intervențiilor care pot stopa răspândirea HIV și SIDA nu s-au concretizat în beneficiul pacienților.

În timp ce Guvernul român nu își respectă angajamentele de a contracara SIDA, viețile cetățenilor români care trăiesc cu HIV sunt expuse riscului, deoarece în mai multe regiuni și județe sunt raportate întreruperi ale medicației pentru mai mult de trei luni. Situația devine din ce în ce mai gravă, deoarece stocurile de rezervă ale spitalelor au fost epuizate în timpul verii, iar pacienții nu au primit tratament continuu.

Preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene ar trebui să reflecte nu doar realizările și lacunele din răspunsul european cu privire la HIV/SIDA, dar trebuie să se concentreze și asupra situației actuale a HIV/SIDA la nivel național – care se deteriorează treptat. Noi, organizațiile semnatare, vă solicităm să reintroduceți Comisia Națională Interministerială pentru HIV care poate colabora cu Ministerul Sănătății pentru adoptarea urgentă a unui Program Național HIV, având ca scop adoptarea unor măsuri pragmatice coordonate pentru prevenirea răspândirii HIV / SIDA și, în același timp, să pună capăt crizei în furnizarea de medicamente esențiale pentru salvarea pacienților.”

Organizații semnatare:

AIDES, Franța

ILGA Europe – International lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association, Belgia

EATG – European AIDS Treatment Group, Rețea europeană

Association de lute contre le Sida, Maroc

GAT – Grupo de ativistas em Tratamentos, Portugalia

KIMIRINA – Cuaondo Corporation Kimirina, Ecuador

Groupe Sida – Genève, Elveția

COCQ- SIDA – Quebec, Canada

AAE – AIDS ACTION EUROPE , Germania

Coalition Internationale SIDA ”PLUS”, Franța

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA, România

ECPI- Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, România

Asociația ACCEPT, România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează