G4Media.ro

Alex Florența, propunerea Ministerului Justiției pentru Parchetul General, aviz pozitiv în unanimitate…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Alex Florența, propunerea Ministerului Justiției pentru Parchetul General, aviz pozitiv în unanimitate din partea CSM

UPDATE Ora 14.40: Alex-Florin Florenţa a precizat, într-o declarație pentru jurnaliști, care sunt domeniile sale prioritare dacă va fi numit în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

„Sunt mai multe domenii prioritate: acele domenii de criminalitate de înaltă tehnologizare și de înaltă specializare. Evaziunea fiscală este una dintre ele, spălarea banilor este alta, infracțiunile informatice sunt  un alt tip și, evident, lista poate continua.”

UPDATE Ora 14.13: Alex-Florin Florenţa, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a primit aviz pozitiv în unanimitate din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Știrea inițială: Alex-Florin Florenţa, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţine, luni, interviul în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, transmite Agerpres.

Secţia pentru procurori a CSM urmează să emită un aviz consultativ motivat.

În perioada 20 – 23 februarie, procurorii candidaţi la selecţie au susţinut, în faţa ministrului Justiţiei, interviul pentru această funcţie. La interviul de la Ministerul Justiţiei a participat şi Gabriela Scutea, fostul procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Alex Florența este considerat de o parte a colegilor lui ca un tip care ”știe carte și e muncitor”, conform unor surse judiciare consultate de G4Media. Florența a lucrat mai multe spețe importante în traficul de migranți ilegali, dar și droguri sau proxenetism.

Alte surse susțin că Florența este apreciat profesional de colegi, pentru că ar fi coordonat eficient DIICOT Timișoara, iar alte surse susțin că ”nu e sclipitor, dar nici n-a stat degeaba”. Unul dintre dosarele lucrate de Florența este incendierea intenționată a unui club din Sibiu, o speță care a stat mult timp în atenția publicului în urmă cu 12 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...