Alexander Lukașenko este cel mai clar beneficiar al rebeliunii Wagner, dar rolul său în stoparea marșului spre Moscova este probabil exagerat

Au trecut mai bine de două decenii de când Alexander Lukașenko, dictatorul ubicuu din Belarus, nu s-a mai bucurat de o presă atât de bună în Rusia. Pe tot parcursul weekend-ului, propagandiștii Kremlinului au lăudat rolul său în oprirea răzvrătitului Evgheni Prigojin la porțile Moscovei, scrie săptămânalul britanic The Economist.

Liderul mustăcios a meritat o distincție de „Erou al Rusiei'”, a declarat cu entuziasm Vladimir Soloviov, un animator al Kremlinului, de obicei cu glas acru. „Este imposibil să-i supraestimezi înțelepciunea și talentul de negociator; a dat dovadă de un leadership de cel mai înalt nivel”. Mass-media de stat din Belarus a fost și mai ditirambică. „Ivan Susanin, Kuzma Minin, prințul Pojarsky, mareșalul Jukov și Alexander Lukașenko: aceasta este o listă a oamenilor care au salvat Moscova.”

Lăsând la o parte Ucraina, Alexander Lukașenko este cel mai public beneficiar al revoltei de scurtă durată a lui Prigojin și a mercenarilor săi din Grupul Wagner. În cei trei ani de când promisiunea lui Vladimir Putin de a fi susținut de poliție l-a salvat de o revoltă populară după ce a furat alegerile, liderul belarus a jucat rolul de vioară a doua în fața unui vecin de alături din ce în ce mai dominant. El l-a vizitat pe Putin de 14 ori de când a început invazia; Putin i-a întors favoarea doar o singură dată. Între timp, suveranitatea belarusă a fost erodată în mod constant – în măsura în care invazia Rusiei în Ucraina a fost, în parte, lansată de pe teritoriul belarus. Cu toate acestea, ajutând la încheierea unui acord între președintele Rusiei și fostul său bucătar și asociat fost pușcăriaș, Lukașenko și-a revenit. „Și-a recăpătat puterile”, spune Rîhor Astapenia, director de program la Chatham House, un think-tank din Marea Britanie.

La anunțarea înțelegerii, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că  Prigojin și Lukașenko au fost uniți printr-o legătură pe 20 de ani. De fapt, principala lor legătură pare să fie o masă pe care liderul belarus a luat-o într-unul dintre restaurantele lui Prigojin din Sankt Petersburg în 2002. „I-a plăcut foarte mult prânzul și a dat mâna cu domnul Prigojin”, a declarat Alexander Zimovsky, un spin-doctor prezent la masă, „dar ar fi greu de spus că au păstrat un contact serios de atunci”.

Rolul liderului belarus în negocierile propriu-zise este probabil la fel de exagerat. Un oficial ucrainean de rang înalt, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că Lukașenko nu a luat parte la discuții până în seara zilei de 24 iunie, cu puțin timp înainte de sfârșitul revoltei. „I s-a spus să devină un intermediar și s-a conformat”. Cea mai mare parte a negocierilor a fost făcută de interlocutori ruși care l-au inclus pe Aleksey Diumin, care este guvernator al regiunii Tula și fost bodyguard al lui Vladimir Putin. Diumin, despre care se zvonește că ar fi un apropiat al lui Prigojin, a evitat comentariile mass-media pe tot parcursul afacerii. Indiferent de motiv, Kremlinul a preferat ca Lukașenko să își asume meritele – și responsabilitatea – pentru această afacere.

Încă nu se cunosc multe lucruri despre detaliile acordului. În linii mari, lui Prigojin i s-a promis o trecere sigură în Belarus și o amnistie în schimbul întoarcerii coloanei sale blindate. Dar, dincolo de aceasta, domnește confuzia; unele relatări spun că acuzațiile împotriva lui Prigojin sunt încă valabile. Va fi Prigojin singur sau i se vor alătura forțe armate în Belarus? I se va permite vreun fel de profil public? Cât de mult din afacerea sa profitabilă de mercenariat din Africa i se va permite să păstreze? Au existat puține indicii care să provină din Belarus, o cutie politică închisă. „Poate o duzină de persoane au fost informate, nu mai mult”, a declarat Astapenia. Într-un scurt discurs din 26 iunie, Putin a confirmat că luptătorilor wagnerieni li se va permite, de asemenea, să plece în Belarus dacă vor dori, dar nu a dat alte detalii.

Ceea ce urmează este la fel de obscur. Nici măcar nu este clar unde se află acum Prigojin, deși se relatează că ar fi la un hotel din Minsk. Este greu de imaginat că Prigojin ar putea prelua un rol politic proeminent – darămite militar – în Belarus. Puterea este acolo chiar mai monopolizată decât în Rusia, țara vecină. Dacă Kremlinul divide și conduce, Lukașenko este marginalizat. „Lukașenko este prea sensibil în ceea ce privește chestiunile de securitate internă pentru a da prea multă putere unui răzvrătit”, a declarat Artiom Shraibman, analist politic. „Poate că este pregătit să îl tolereze pe Prigojin și gărzile sale de corp pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna”.

Legea belarusă pare să excludă, de asemenea, tipul de privilegii de care s-au bucurat mercenarii lui Wagner în interiorul Rusiei. Dreptul de a purta arme este acordat doar celor din agențiile de stat recunoscute, armata, poliția și KGB, așa cum mai este cunoscut serviciul local de securitate. Un scenariu ar fi ca Prigojin și oamenii săi neînarmați să se stabilească la Minsk pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a pleca pentru a se concentra asupra afacerilor din Africa.

Acest lucru nu i-a împiedicat pe unii din Ucraina să se îngrijoreze cu privire la alte rezultate. Kremlinul a sugerat că până la 20.000 dintre luptătorii lui Wagner vor fi incorporați în armata Rusiei. Acest lucru se poate întâmpla sau nu. Cel puțin, mai multe lupte îi așteaptă cu siguranță pe cei 3.000-5.000 de membri de bază ai lui Wagner care au mărșăluit spre Moscova. Mulți dintre aceștia sunt profesioniști experimentați, antrenați în școli militare rusești de elită, spune o sursă din serviciile secrete ucrainene. Aceștia ar putea fi totuși desfășurați în raiduri de diversiune din Belarus în Ucraina, dacă vor exista condițiile potrivite: „Nu spunem că se va întâmpla, dar urmărim cu atenție”. Un raport a sugerat că se lucrează deja la construirea mai multor tabere militare noi în apropierea Ucrainei. Alții au respins o astfel de perspectivă, observând că dictatorul belarus a avut grijă să evite implicarea directă în război. „Ucraina are arme cu care să răspundă, iar Lukașenko știe acest lucru”, a declarat  Shraibman.

În Ucraina și în Occident, Lukașenko este în general văzut ca un cobeligerant în invazia lui Vladimir Putin. În interiorul Belarusului, imaginea este mai nuanțată. Localnicii observă că a reușit să evite mobilizarea și protestele în timp ce și-a consolidat sistemul, spune Shraibman; popularitatea sa a crescut de fapt în timpul războiului, deoarece i-a ținut în mare parte pe belaruși în afara acestuia. Opoziția belarusă speră, fără îndoială, că haosul din Rusia s-ar putea transfera de la Putin la Lukașenko. Dar, spune Shraibman, „el a arătat că nu va exista un proces de domino”.