G4Media.ro

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, vrea o…

Sursa/Procuratura Republicii Moldova

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, vrea o apropiere măsurată de Europa şi se declară pregătit să se întâlnească cu Putin

Alexandr Stoianoglo, candidatul care se va înfrunta duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, cu pro-europeana Maia Sandu, a respins sugestiile că Rusia s-ar afla în spatele său, făcând apel la integrarea europeană şi spunând că va evita, în acelaşi timp, diviziunile care ar fi fost provocate de preşedinta în exerciţiu de la Chişinău, informează miercuri Reuters.

Alexandr Stoianoglo este susţinut în alegeri de către Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), o formaţiune de stânga, legată în mod tradiţional de Rusia, transmite Agerpres.

Într-un interviu acordat marţi Reuters, Stoianoglo a declarat că, în cazul în care va fi ales, va încerca să aplaneze diferendul privind regiunea separatistă Transnistria din estul Republicii Moldova şi că este gata să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin, dacă este în interesul majorităţii compatrioţilor săi.

„Nu am avut niciun contact de ani de zile cu oficiali din Rusia. Nici la telefon, nici în secret, nici în întâlniri, nici nicăieri”, a declarat Stoianoglo ca răspuns la acuzaţia Maiei Sandu că ar fi un „cal troian” şi „omul Moscovei”.

Maia Sandu, care a obţinut 42% în primul tur al alegerilor, faţă de 26% pentru Stoianoglo, a făcut din integrarea europeană punctul central al celor patru ani de mandat şi denunţă Rusia ca unul dintre cele mai mari rele cu care se confruntă ţara sa, situată între Ucraina şi România. Relaţiile cu Moscova s-au deteriorat în mod semnificativ după invazia rusă în Ucraina vecină.

În urma primului tur de scrutin – şi a unui „da” extrem de slab la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale la 20 octombrie -, Maia Sandu a invocat „dovezi clare” conform cărora grupuri criminale susţinute de „forţe străine” au încercat să obţină prin mituire 300.000 de voturi.

Stoianoglo, care a răspuns în scris la întrebările adresate de Reuters, a declarat că nu are nicio legătură cu Ilan Şor, controversatul omul de afaceri prorus fugar care a recunoscut că a plătit alegători pentru a vota „nu” la referendum.

În acelaşi timp, Stoianoglo şi-a reiterat apelul pentru o „resetare” a relaţiilor cu Moscova, în pofida criticilor oponenţilor săi.

„Voi continua să susţin că prioritatea trebuie să fie ceea ce aduce beneficii majorităţii societăţii moldovene”, a declarat Stoianoglo. „Şi asta înseamnă să reducem escaladarea. Noi ar trebui să fim cei care oferă soluţii constructive. În special pentru proprii cetăţeni”, a adăugat el.

Stoianoglo, despre care Maia Sandu a spus că l-a demis din funcţia de procuror general pentru că nu a reuşit să combată corupţia, nu a condamnat invazia Rusiei din 2022 în Ucraina, numind-o „o tragedie continuă”. Totodată, candidatul PSRM a declarat că ar putea lua în considerare o întâlnire cu Putin în anumite condiţii.

„Dacă (agenda) prezintă suficient interes pentru majoritatea moldovenilor încât să fie necesară o întâlnire între cei doi lideri, mă voi întâlni cu preşedintele Rusiei”, a spus el.

Integrarea europeană, a afirmat acesta, trebuie să se concentreze pe respectarea standardelor şi a legislaţiei UE şi nu are sens fără a aborda diferendul cu separatiştii pro-ruşi din Transnistria, care s-au separat de Republica Moldova în anii 1990 şi a căror separare este susţinută de prezenţa a 1.500 de „pacificatori” ruşi.

Maia Sandu a declarat în repetate rânduri că obiectivul său este ca Republica Moldova să adere la UE ca o ţară unificată, cu conflictul din Transnistria rezolvat, dar că Chişinăul ar fi pregătit să ia în considerare aderarea în două etape dacă acest lucru nu este posibil.

„Fiecare pas spre Bruxelles trebuie făcut împreună cu (liderii Transnistriei)”, a spus Stoianoglo. „Îmi dau seama cât de dificil este acest lucru, dar şi efectele trebuie să fie semnificative”, adaugă el.

Stoianoglo a apreciat că nu este clar dacă în turul al doilea va câştiga de partea sa alegătorii care au sprijinit nouă candidaţi eliminaţi în primul tur, unii dintre ei nefiind simpatizanţi ai Maiei Sandu.

„Alegătorii noştri sunt sofisticaţi şi comportamentul lor este uneori imprevizibil. Nimic nu este sigur”, a mai spus candidatul PSRM.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...