Alexandra Furnea, supravieţuitoare ”Colectiv”: ”Politicienii, în loc să fie exemple de conduită, merg la chefuri, nu poartă mască, se bat pe burţi la evenimente cu mii şi zeci de mii de alţi sfidători plătiţi din banii poporului”

Alexandra Furnea, una dintre victimele care au supravieţuit incendiului produs în urmă cu aproape şase ani în clubul ”Colectiv” din Capitală constată, la şase ani de la dezastrul în care zeci de oameni au murit, că „în 2021, în România, suntem tot în 2015”, scrie News.ro.

Ea face trimitere, într-o postare publică, la procesul „Colectiv”, despre care susţine că „s-a transformat într-un simulacru de justiţie al cărui scop este acela de a trage, în fel şi chip, de timp pentru a amâna pronunţarea unei sentinţe, spre a menaja sensibilităţi politice şi de stat”, dar şi la victimele incendiilor produse în spitale, în ultimele luni, pacienţi despre care scrie că au ars „ca nişte torţe însufleţite ce aruncă lumini crude, sfredelitoare, asupra corupţiei şi a delăsării în care ne complăcem”.

Într-o postare publicată marţi pe Facebook, Alexandra Furnea le răspunde tuturor celor care îşi amintesc, în preajma datei de 30 octombrie, de tragedia de la Colectiv.

Tânăra critică în termeni duri ceea ce se întâmplă în România, făcând trimitere la oamenii care au murit în incendiile produse în spitale, ”pacienţi care s-au făcut scrum în locul în care trebuia să se facă bine”.

„Cum să fiu, într-o ţară în care oamenii ard în spitale ca nişte torţe însufleţite ce aruncă lumini crude, sfredelitoare, asupra corupţiei şi a delăsării în care ne complacem? Cum să fiu, într-o ţară în care autorităţile azvârlă vina dintr-o parte în alta şi când nu mai au cui să o paseze, ridică din umeri şi merg înainte, fără să le pese de zgomotul de sfărâmare pe care îl scot paşii lor greoi când calcă peste cadavrele acestui neam? Cum să fiu, într-o ţară în care sistemul juridic umileşte victimele pentru a proteja vinovaţii, mimând dreptatea cu schimonoseli teatrale, de mare mincinoasă? Cum să fiu când am senzaţia că procesul Colectiv s-a transformat într-un simulacru de justiţie al cărui scop este acela de a trage, în fel şi chip, de timp pentru a amâna pronunţarea unei sentinţe, spre a menaja sensibilităţi politice şi de stat? Cum să fiu când astăzi, cu 10 zile înainte de comemorarea celor 6 ani trecuţi de la incendiu, este programat un nou termen în acest proces şi, în loc să simt speranţă, mă aştept la tot ce este mai rău din partea unui sistem în care ar trebui să cred?  Cum să fiu când în 2021, în România, suntem tot în 2015?”, scrie tânăra pe Facebook.

În aceeaşi postare, Alexandra Furnea  face referire şi la modul în care autorităţile şi o parte din societate se raportează la „semenii noştri care nu s-au vaccinat”, considerând că cei care suferă şi se îmbolnăvesc „ nu sunt vrăjmaşii noştri” şi că politicienii sunt responsabili pentru soarta acestora.

„Propunem scenarii îngrozitoare care presupun să li se nege tratamentul odată ce ajung în spital, ca să «vadă cum e». Îi transformăm în duşmani şi aproape că ne bucurăm când «o păţesc», fără să realizăm că vasta majoritate a acestor oameni sunt victime ale monstrului în care a fost transformat România de «autorităţile» corupte care ne ţin destinele în mâini. După decenii întregi de comunism în care acestea şi-au bătut în fel şi chip joc de noi, ne-au îndobitocit, ne-au minţit şi ne-au terorizat, pentru ca, mai apoi, în «democraţie», să ne înşele, să ne fure, să distrugă sistemul de sănătate şi să ne umilească – deseori aceiaşi politicieni vechi, în straie noi! – chiar este de mirare că am ajuns în acest hal, că neîncrederea a devenit singura reacţie de care suntem capabili? Nu e nevoie să fii expert în psihologie socială ca să realizezi de unde ni se trag anumite prejudecăţi şi ca să înţelegi cât de adâncă este trauma colectivă. Adâncă, nevindecată şi nevindecabilă momentan.  Într-o ţară în care, în plină tragedie, politicienii, în loc să fie exemple de conduită, merg la chefuri, nu poartă mască, se bat pe burţi la evenimente cu mii şi zeci de mii de alţi sfidători plătiţi din banii poporului, într-o ţară în care în multe spitale încă fac ravagii nosocomialele, este chiar atât de uimitor că dispreţul profund faţă de aşa-zisele «autorităţi» ne întunecă judecata?”, adaugă tânăra.

Ea constată cu regret că românii „nu prea” sunt sănătoşi „nici trupeşte, nici sufleteşte”, iar „educaţia, singura care ne-ar putea însănătoşi, a fost distrusă tot de aceste paiaţe diabolice şi hulpave şi a devenit un lux pentru un procent semnificativ al populaţiei ţării, prea preocupat să-şi asigure subzistenţa ca să poată gândi limpede”.

„Ne-au ajuns din urmă deceniile de disfuncţionalitate la care ne-am adaptat ca să supravieţuim şi acum murim din cauza lor. Şi nu e vina noastră.  Cum sunt? Nu am un răspuns. Cel puţin nu unul care să satisfacă astfel de curiozităţi sezoniere care mă găsesc, octombrie de octombrie, în acelaşi loc în care eram acum 6 ani. Într-o Românie bolnavă, chinuită, furată şi neconformă, fără avize şi fără căpătâi, fără autorităţi reale, populată de funcţionari publici – căci asta sunt, de fapt, politicienii, nişte slujbaşi aflaţi în serviciul nostru, nu invers – aroganţi, hoţi, sifdători, incompetenţi şi corupţi”, mai srcie Alexandra Furnea.