Alexandru Gâdiuță, viceprimarul de la Sectorul 6, despre excluderea din USR: „M-au acuzat că am făcut nunta prea târziu față de cununia civilă” / „M-au întrebat chiar și cât a fost darul primit de la anumite persoane participante” / „Voi folosi toate căile de atac”
Alexandru Gâdiuță, viceprimarul de la Sectorul 6, a afirmat, marți, că la ședința de luni seara când s-a decis excluderea sa din USR a fost acuzat inclusiv că a făcut nunta prea târziu față de cununia civilă, că a fost întrebat chiar și cât a fost darul primit de la anumite persoane participante și anunță că va folosi toate căile de atac interne și externe.
„Am fost exclus din USR cu trei săptămâni înainte de alegerile interne! Azi noapte, după aproximativ două ore de audieri, Biroul Municipal condus de Vlad Voiculescu a decis să mă excludă din USR, partid pe care l-am fondat împreună cu Nicușor Dan și alti oameni dornici de schimbare în 2015. Am demontat toate acuzațiile, supozițiile și calomniile, dar nu a contat. Fracturi de logică lipsite de dovezi au stat la baza excluderii”, a susținut Gâdiuță pe pagina sa de Facebook.
El spune că a fost acuzat în sesizare de „angajarea de useriști” în institutiile pe care le are în coordonare prin mecanisme similare celor folosite de PSD și PNL, dar și de faptul că ar fi permis ca una dintre instituțiile pe care le are în coordonare să fie utilizată ca „poartă de intrare discretă pentru toți membrii PNL Sector 6”, care ar fi câștigat acolo concursuri și au intrat astfel in administrația locală.
„Le-am explicat că un viceprimar nu angajează oameni si că în administrația locală apartenența politică nu este un criteriu de avantajare sau de respingere. Nu a contat”, a adăugat Gâdiuță.
„Apoi – de presiuni care ar fi fost făcute de oamenii care au intrat în administrație ca funcționarii să se înscrie în USR și să mă susțină. Tragi-comic. Nu există astfel de presiuni. Mai mult, oameni din administrație care au dorit să se alăture voluntar USR Sector 6 nu au fost acceptați de conducerea filialei.
M-au acuzat de schimbarea unor directori la Administrația Școlilor si de niște achiziții la care nu am fost parte si la care din contră nu am voie să fiu parte în procesul de contractare. Le-am explicat asta, nu au venit cu nici o dovadă împotriva mea, dar nu a contat”, a mai scris viceprimarul de la Sectorul 6.
Acesta spune că „bomboana de pe colivă” a fost că circa 30 de minute de audieri l-au tocat despre nunta pe care a făcut-o în timpul mandatului, anul trecut.
„M-au acuzat că am făcut nunta prea târziu față de cununia civilă (?!) au scris în sesizare inclusiv «că în contextul ocupării unei funcții publice este de datoria oricărui membru de partid să evite astfel de expuneri. Acest mod de a dobândi venituri, pe durata unui mandat într-o funcție publică în care ai decizie asupra unui buget important, ridică foarte multe suspiciuni și constituie un risc de imagine foarte mare pentru USR». M-au întrebat chiar și cât a fost darul primit de la anumite persoane participante”, afirmă Gâdiuță.
El precizează că va folosi „toate căile de atac interne si externe împotriva acestei decizii”.
„Totul este o mizerie. Voi depune plângere împotriva celor care m-au calomniat. Odată cu această înscenare am aflat lucruri despre inchizitorii mei, lucururi pe care, dacă se confirmă după ce le verific, vi le voi comunica vouă și organelor abilitate sub forma de plângeri. Voi continua mandatul, voi continua să lupt pentru comunitate!”, încheie Alexandru Gâdiuță.
Viceprimarul de la Sectorul 6 Alexandru Gâdiuţă a fost exclus din USR după ce a fost acuzat de colegi că ar fi facilitat angajarea unor colegi de partid, loiali, la instituţiile din subordine, iar una dintre aceste instituţii ar fi încheiat contracte cu firma unui membru al filialei USR Sector 6.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu