Alexandru Muraru: Două muzee dedicate promovării memoriei victimelor Holocaustului și comunismului vor fi operaţionalizate în România cu fonduri din PNRR
Două muzee dedicate promovării memoriei victimelor Holocaustului și Comunismului vor fi operaţionalizate în România, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, transmite Agerpres.
Acesta precizează, într-un comunicat de presă, că este vorba de Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România şi Memorialul „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat.
„În cazul Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România, a fost desemnat proiectul câştigător în cadrul concursului de soluţii organizat pentru amenajarea expoziţiei permanente şi imobilului care găzduieşte sediul acestuia. Muzeul va funcţiona în clădirea Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei nr. 218 (…). Este important de menţionat efortul făcut de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fiind practic promotorul acestui obiectiv. În urma demersurilor pe care le-am iniţiat în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pe lângă Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, această investiţie, în valoare estimată de 38,7 milioane euro, va fi prinsă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă „, explică Muraru.
Conform acestuia, clădirea ce va găzdui viitorul muzeu va dispune de spaţii adecvate pentru programe culturale, ştiinţifice, educaţionale şi de agrement, respectiv săli pentru expoziţii temporare, săli de conferinţe, bibliotecă şi centru de cercetare, centru educaţional, spaţii de socializare.
În ceea ce priveşte operaţionalizarea Memorialului „Închisoarea tăcerii” Râmnicu Sărat, Alexandru Muraru precizează că aceasta va costa 10 milioane de euro.
„Închisoarea de la Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele importante ale represiunii comuniste, regimul de izolare totală practicat contribuind la trista sa reputaţie. Costul operaţionalizării acestei investiţii a fost estimat la 10 milioane de euro. Avem deja exemple în state europene unde au fost realizate proiecte similare de transformare a fostelor închisori şi lagăre de muncă forţată în memoriale”, afirmă Muraru.
El reaminteşte că aici au fost închişi în perioada comunistă deţinuţi politici precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Victor Pogoneanu şi alţi membri marcanţi ai partidelor istorice, iar, în perioada 1955-1963, comandantul închisorii a fost Alexandru Vişinescu, condamnat în 2015 pentru crime împotriva umanităţii.
„Cele două obiective vor avea ca scop valorificarea patrimoniului României, promovarea memoriei victimelor Holocaustului dar şi conştientizarea populaţiei generale cu privire la ororile provocate de regimul comunist”, a conchis Alexandru Muraru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii