
Alexandru Muraru (PNL): Simion face paradă de ”unionismul” lui. Prin tot ce promovează, el pregăteşte terenul pentru o altă unire, pe care românii dintre Prut şi Nistru nu o doresc: unirea Basarabiei cu Rusia lui Putin
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că George Simion şi partidele extremiste sunt cei mai mari duşmani ai Republicii Moldova, el întrebându-se ce fel de preşedinte al României ar fi Simion în condiţiile în care are interzis să intre pe teritoriul Moldovei, transmite News.ro.
”George Simion şi partidele extremiste, cei mai mari duşmani ai Republicii Moldova. George Simion are interzis in Republica Moldova pentru următorii cinci ani, pentru punerea în pericol a securităţii naţionale sau ordinii publice. Ce fel de preşedinte al României ar fi el dacă are interzis la fraţii noştri de peste Prut? Decenii de prietenie şi diplomaţie între statele noastre ar fi aruncate în aer”, a scris, joi, Alexandru Muraru pe Facebook.
Totodată, liberalul aminteşte că în 2018, după ce fusese monitorizat pentru câţiva ani de autorităţile moldoveneşti, Simion a fost expulzat din Republica Moldova şi a primit o primă interdicţie, urmată de cea din 2024 pentru încă cinci ani.
”Motivul? Întâlniri clandestine pe care le-ar fi avut cu oamenii din serviciile ruseşti. Să ne reamimtim cum a militat pentru tăierea ajutoarelor oferite de România Republicii Moldova, ceea ce ar fi aruncat direct Republica Moldova in braţele ruşilor”, afirmă Muraru.
Liderul PNL Iaşi precizează că prietenii politici europeni ai lui Simion s-au opus în Parlamentul European deschiderii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.
”Astăzi Simion face iar paradă de ”unionismul” lui. De fapt, prin tot ce promovează, el pregăteşte terenul pentru o altă unire, pe care românii dintre Prut şi Nistru nu o doresc: unirea Basarabiei cu Rusia lui Putin. Viitorul Republicii Moldova este alături de România în Uniunea Europeană, cu beneficii pentru moldoveni şi pentru întărirea legăturilor frăţeşti”, a adăugat Muraru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii