G4Media.ro

Alexandru Muraru: Românii nu au votat pentru elogierea legionarilor și a înalților…

Alexandru Muraru: Românii nu au votat pentru elogierea legionarilor și a înalților funcționari ai regimului Antonescu care au participat la exterminarea comunității evreiești din România

Deputatul PNL, Alexandru Muraru, și-a exprimat, miercuri, îngrijorarea în plenul Camerei Deputaților față de amplificarea și escaladarea tendințelor xenofobe, antisemite și extremiste promovate în manifestările publice, atacul la adresa directorului Teatrului Evreiesc de Stat, cât și elogiile aduse de la tribuna Parlamentului unor criminali de război, se arată într-un comunicat transmis redacției G4Media.ro

În calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, deputatul a semnalat că aceste acte pun de fapt la îndoială fundamentele drepturilor omului precum nediscriminarea și dreptul la demnitate.

“În fața evenimentelor din ultima perioadă, avem datoria să dăm un semnal puternic, ferm, imediat în susținerea valorilor în care credem și pe care România s-a clădit în ultimele decenii. Libertățile civile, politice, religioase, diversitatea, toleranța, dreptul la demnitate, non-discriminarea, toate aceste lucruri sunt obținute cu sacrificii imense.

Suntem datori să le apărăm cu orice preț atunci când democrația vede la orizont un mare pericol. Ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, atacul la adresa fundamentelor democrației, era de neimaginat până acum câteva luni!

Nimeni nu și-ar fi închipuit că după 30 de ani de la evenimentele din 1989, după mai puțin de două decenii de apartenență la cele mai mari structuri politice și militare din istorie vom fi nevoiți să dezavuăm, să oprim, ceea ce se produce de câteva luni și anume amplificarea și escaladarea tendințelor xenofobe, antisemite, extremiste, rasiste!

Aceste acte pun de fapt la îndoială fundamentele drepturilor omului precum nediscriminarea și dreptul la demnitate. Tăcerea, acceptarea sau ignorarea lor sunt atitudini incompatibile cu angajamentele și principiile pe care România democratică și instituțiile sale s-a construit și există.

Ideologii otrăvitoare, demoni din trecut, și-au făcut loc în orașele și satele României, pe rețelele de socializare, în spațiul public și politic, cu o forță fără precedent!”, a precizat deputatul Alexandru Muraru, într-o declarație susținută astăzi în plenul Camerei Deputaților.

Pe de altă parte, deputatul Alexandru Muraru a sancționat conduita extremistă a partidului AUR, care a stat în spatele protestelor marcate de unele acte de vandalism și xenofobie, dar și mesajele publice îngrijorătoare transmise de liderii acestui partid prin care încurajează ura și dezbinarea, amintind de rolul și responsabilitatea aleșilor în funcții de înaltă demnitate publică.

“Ca membri ai forului suprem al democrației, suntem obligați să dăm dovadă de acte de responsabilitate și de conștiință în a condamna cu fermitate ceea ce se petrece sub ochii noștri: mesajele, exprimările, discursurile, acțiunile cu tentă extremistă, ultranaționalistă, xenofobă, antisemită, homofobă, minciunile și conspirațiile îngrozitoare, instigările la ură, la violență politică și simbolică împotriva adversarilor politici, a străinilor și-au făcut loc cu repeziciune în viața publică și în Parlament în ultimele luni.

Acestea nu sunt vorbe goale, iar ultimele zile au adus un val de incidente de neimaginat! Nu ne putem ascunde și trebuie să acționăm acum, nu când va fi târziu. Nu există vaccin pentru extremism, xenofobie, antisemitism, rasism! Cea mai bună armă a noastră rămâne adevărul! A spune adevărul nu este sfârșitul obligației noastre – este doar începutul!

Nicio justificare, nicio acceptare, nicio disponibilitate nu poate lăsa loc pentru spațiu de manevră și pentru legitimarea de formațiuni politice care au deturnat voturile și mandatele pe care le-au primit. Nu, românii nu au votat pentru ca oameni politici să se transforme în susținători ai discursului instigator la ură, a acțiunilor și mesajelor xenofobe sau antisemite!

Nu, românii nu au votat pentru elogierea legionarilor și a înalților funcționari ai regimului Antonescu care au participat la exterminarea comunității evreiești din România! Nu, cetățenii români nu au votat pentru a întoarce țara cu zeci de ani în urmă!”, a subliniat deputatul Alexandru Muraru.

Deputatul a reamintit că România va comemora în acest an 80 de ani de la Pogromul de la Iași și de la primele deportări către Transnistria.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Ceva legat de poporul roman si de ziua de azi nu se poate?

    • Se poate imediat ce analfabetii functionali ca tine si vopsiti in patrioti vor inceta minciunile. Nici macar nu stii sa scrii poporul Roman cum se cuvine.

    • Cum a pătruns acest individ in PNL ? Nu vedeți ca el are grija evreilor? La Vaslui a acuzat 3 preoți ca l-au pomenit la biserica la care este ctitor pe Ion Anotonescu , un erou al României in contrast cu trădătorul zis regele Mihai. Ce vrea acest individ ?
      Promovarea odioșilor care au venit pe tancurile rusești , majoritatea evrei care au decimat intelectualitatea României?Rusine!!!!!!

  2. romania nu te-a votat nici pe tine, sobloz de securist ce esti

    si nu te-a votat nici sa arunci cu noroi in noi, tu ca ambasador trebuie sa ai grija de imaginea romaniei, nu sa arunci cu noroi, buoey sinecura obosita

    • @orbon – Stiu ca esti necajit si suparat, dar romanii, in marea lor majoritate, chiar nu au votat cu hauritii tai. Au votat cu psd, au votat cu pnl, adica chiar cu oratorul in cauza, au votat cu alte partide, iar cei care au votat cu gruparea pestrita de la aur sunt o minoritate deocamdata. Asta e, ce sa faci, n-ai ce sa faci.

    • Tu de unde stii? Ai vorbit cu Romania (invata macar sa scrii corect numele tarii)? Sau a transmis „sefu” ce sa postati? Noi stim doar rezul;tatul de la vot si e suficient. Si surpriza Romania l-a votat pe Muraru si acesta a ajuns deputat.

  3. „Romanii” e un termen prea general. Cu siguranta ca exista unii care au votat si pentru asta.
    Minoritatea pro stilor va exista mereu, e un dat natural.

    • Corect! Generalizare pripita, cum zice la manual.

      Pe de alta parte, nu e chiar gresit sa spunem „romanii vor parlament unicameral”, nu? 😆 🙂

  4. Ba tocmai asta au votat. Unii dintre ei. In schimb sigur nu au votat ca in parlament sa fie un individ care sa le spuna ce au votat românii.
    Sigur nu stiti de ce ati ajuns in parlament

  5. romanii nu te-au votat pe tine ca sa ii denigrezi, iar ca ambasador, nu iti permiti sa iti denigrezi propria tara si proprii cetateni, m1z3r1e pvrvl3nt4 de securist obosit si v1rm4n0s ce esti, tacto trebuia sa isi dea drumul in k00rul m4icatii dar a nimerit gresit

  6. Eu zic sa-i intrebam pe romani specific (cu subiect si predicat) despre legionari si Antonescu. Si numai dupa aceea sa vorbim.

    • Ticăloșii ăștia fac tot circul ăsta ca să justifice postul ăla înființat de cretinul de Câțu De unde au scos-o cu antisemitismul? Când vorbea Iohannis de” niște evrei” unde erau frații Muraru?
      Asta e o diversiune ordinară.

    • Ce vorbesti Ivane? Cum propui sa-i intrebam? Unul cate unul sau pe toti o data. Dupa decenii de minciuna si manipulare „opinia publica” pe aceste teme e profund distorsionata lucru de care profita tot felul de „pescari in ape tulburi” care in lipsa de proiecte si programe reaprind ideologii de mult perimate.

  7. Progromul de la Iasi de acum 80 de ani a fost comis de statul roman si au particpat armata, politia si serviciile secrete in mod organizat omorand niste oameni pe motiv ca ar fi inferiori genetic. Asa ceva nu trebuie sa se mai intample niciodata si politicienii care spun ca romanii sunt superiori nu sunt patrioti cu adevarat. Patriotismul inseamna o tara puternica in care sa traim in pace toti indeiferent de etnie nu unii sa-i omoare pe altii.

  8. Subiect artifical, doar sa acopere problemele actuale. Tovarasii care tot repeta balariile astea sunt trompete securiste.

  9. Astazi domnul acesta mi-a oferit al 1000-lea motiv sa nu mai votez PNL .

    • Ca sa vezi tragedie. S-a si convocat o sedinta de urgenta a conducerii ca sa stabileasca masurile ce trebuie luate dupa pierderea votului unui analfabet. Zarva mare

  10. Eu cred că temerile domnului Muraru sunt exagerate, cel puțin asupra unui aspect : ,,Ideologii otrăvitoare, demoni din trecut, și-au făcut loc în orașele și satele României, pe rețelele de socializare, în spațiul public și politic, cu o forță fără precedent!”. Aceasta ar însemna că situația actuală este mai gravă chiar decât situațiile precedente, inclusiv cea din perioada guvernării legionare, lucru evident inexact.

  11. „Ideologii otrăvitoare, demoni din trecut, și-au făcut loc în orașele și satele României, pe rețelele de socializare, în spațiul public și politic, cu o forță fără precedent” – se referea la neomarxismul USR Plus!

    Revenind la discursul în cel mai put limbaj de lemn al domnului deputat sa nu uitam ca tonul la antisemitism l-a dat însuși președintele. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ilan-laufer-refuzul-lui-klaus-iohannis-in-ceea-ce-ma-priveste-este-un-act-de-antisemitism-1035581
    Ce sa ii faci, e nepot de voluntar waffen ss.

  12. Cunosc niște liberali înfocați care se simt pur și simplu umiliți de Muraru, Catu și ceilalți bolșevici asemenea din guvernul României.
    Acești liberali pe care ii știu, lucrează în învățământ, s_au luptat la baioneta cu PSD iar acum în loc sa_si poată pune în opera ideile patriotice se uită cu mirare către București.
    Cum să-i spui un profesor ca Valeriu Gafencu sau M Vulcanescu au fost extremiști și antisemiti?
    Lavric i_a elogiat în Parlamentul iar Murariu asta ii face cu ou și oțet pe eroii, sfinții și martirii noștri.

    • Sfintii si martirii tai au fost criminali, ai Romaniei eroi. Nu-i pune in aceiasi oala pe cei ce au facut ceva pentru tara si pe cei care au distrus tara, au omorat Romani (profesorul Iorga nu era sufient de Roman pentru amicii tai?). Pana si Antonescu care numai de simpatii de stanga nu poate fi banuit a pus tunul pe acesti oameni ce nu mai recunosteau legile tarii. Scursurile societatii, ratatii ei care vor sa fie sefi. Daca tot zici ca ai amici profesori raoga-i sa-ti dea ceva meditatii sa scrii decent in limba Romana pe care o injosesti cu ideile si scrierea ta.

  13. Legea discrimineaza, nu toti romanii au oportunitatea de a incerca norocul la o delapidare reusita.

  14. Tu esti Romania? Un analfabet care nu e in stare sa scrie doua propozitii fara greseli?

  15. Băi frate, dar nu se mai termină odată cu obsesiile astea față de problema evreiască?! Am impresia că se tot scormoneste și nu inteleg scopul! Cert este că „mi s- a luat” deja.

  16. Hai sa vedem sursa acestor forte politice legionare! Hmm? Mda, asta zicea si eu. E o greseala sa revenim pe discursul OTV/PUNR/PRM, pentru ca in anii 90-2000 exista o speranta pentru un viitor mai bun. Acuma nu prea mai exista. Riscati sa creati un val de ura impotriva minoritatilor fara supapele plecatului afara si a sperantei in NATO/UE. La evrei probabil va trebui sa platim despagubiri, fix in pandemie si cursul euro scapat de sub control. Multumim nulitatilor politice care ne conduc.