G4Media.ro

Alexandru Rafila: ”Cinci din cele 11 oferte pentru proiectarea spitalului regional din…

Sursa foto: Ministerul Sănătății

Alexandru Rafila: ”Cinci din cele 11 oferte pentru proiectarea spitalului regional din Craiova au fost selectate”/ Ministrul Sănătății anunță că în vară ar putea fi semnat contractul de proiectare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că în iulie sau în august se va semna contractului pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova.

Rafila a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că cinci din cele 11 oferte pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova au fost selectate.

„Mă gândesc cu foarte multă speranţă şi încredere la viitorul spital regional din Craiova. Informaţia este următoarea, în momentul de faţă s-a terminat perioada de precalificare, cinci din cele 11 oferte pentru proiectarea acestui spital au fost selectate şi informaţia pe care o am de la colegii mei care se ocupă de acest lucru este că în luna iulie sau august se va semna contractul pentru proiectarea acestui spital. Ştiţi bine că la celelalte două spitale, Iaşi şi Cluj, acest lucru deja s-a întâmplat. Trebuie să intre şi Craiova în linie dreaptă în ceea ce priveşte dezvoltarea Spitalului Regional care este important şi probabil că are şi o semnificaţie atât pentru locuitorii regiunii, cât şi pentru personalul medical”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a vizitat, vineri, mai multe unităţi medicale din Craiova.

sursa: News.ro, sursa foto: Ministerul Sănătății

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...