G4Media.ro

Alexandru Rafila, despre o eventuală candidatură la președinție: ”Este nu numai cea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Alexandru Rafila, despre o eventuală candidatură la președinție: ”Este nu numai cea mai mare onoare ci şi cea mai mare responsabilitate într-o ţară. Aşa că este prematur şi nu are rost să facem speculaţii”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Bacău, că este prematur să se discute despre o eventuală candidatură a sa la Preşedinţia României.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă este posibilă candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2024, Alexandru Rafila a precizat că o astfel de postură este onorantă, dar necesită „cel puţin două elemente”.

„Unul este legat de sprijinul clar al unui partid politic pentru o astfel de candidatură şi alt element este legat de conştiinţa şi de pregătirea pe care o are o persoană – şi nu mă refer neapărat la mine – pentru o astfel de candidatură care înseamnă nu numai cea mai mare onoare ci şi cea mai mare responsabilitate într-o ţară. Aşa că este prematur şi nu are rost să facem speculaţii pe această temă”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat joi, la Bacău, într-o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu prilejul dării în folosinţă a heliportului unităţii sanitare.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. A rezolvat problema sistemului sanitar românesc, acuma, firește, se impune trecerea banditului la un alt nivel. Și-a demonstrat din plin competența la Ministerul Sănătății, ar fi un imens păcat să se irosească o astfel de somitate! Hai, curaj rahilă!

  2. Toti obositii vor sa fie presedinti sa isi „salveze” viata de ratati.
    rafila e mega low energy; penibil.
    Va fi coada de topor suprema a tarii PSD.

  3. Sper că n-o să avem ‘onoarea ‘ să te votam președinte, impostorule🤮🤮🤮🤮

  4. Rafila are toate șansele, fiindcă sunteți o țară de proști.

  5. Cu incompetența dovedită, este numai bun să rateze PSD-ul încă 5 ani de mărire.

  6. ” Spuse Corbul : Nevermore.”

  7. După un preşedinte agent KGB, un preşedinte turnător SECU, parcă ar merge şi un preşedinte beizadea de torţionar SECU!

  8. Sper din tot sufletul ca el sa candideze. Doar asa avem sansa sa nu avem un presedinte de la PSD,desi nici cu mutulica asta nu ma mandresc prea mult.

  9. Asta e Iohanis la puterea 2-a imi e greu sa cred ca sa se mai aleaga un Presedinte pe acelasi profil asa ca viseaza in continuare, nu mai spunem ca nu ai facut nimic la minister pana acum asa ca nici nu te recomanda ceva pt functia de presedinte.