Alexandru Rafila: E posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an/ Pentru prevenirea COVID-19 în şcoli se menţine planul de până acum
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, pentru prevenirea COVID-19 în şcoli, va fi menţinut planul de până acum, în care contează nu numărul de infectări, ci capacitatea sistemului medical de a primi persoanele infectate. Rafila a precizat însă că se aşteaptă ca anul acesta să avem un sezon gripal ”mai serios”.
Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, ce măsuri vor fi luate în contextul COVID-19, în şcoli, Alexandru Rafila a precizat că rămân valabile recomandările de la începutul anului, dar că se aşteaptă la un sezon gripal mai serios.
”La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de 2-3 ani, şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise”, a declarat Rafila.
Ministrul Sănătăţii a precizat că, în ciuda pandemiei, şcolile nu au fost închise în valurile 5 şi 6.
”Remarcaţi faptul că în anul 2022, practic, în ciuda vremurilor pandemice, valul 5 şi 6, şcolile nu au fost închise pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate. Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică care şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă”, a susţinut Alexandru Rafila.
Context
Ministerul Sănătății a anunțat la începutul lui august că va comanda 1,5 milioane de doze de vaccin gripal, același număr cu cel folosit în sezonul 2021-2022, când circulația gripei a fost limitată de restricțiile sanitare, iar imunizarea împotriva gripei s-a suprapus cu declanșarea campaniei de vaccinare anti-COVID.
Ministrul Alexandru Rafila a făcut acest anunț după un briefing la Palatul Victoria, după ședința de Guvern.
Tot ministrul a spus și atunci că sunt semne că sezonul gripal 2022-2023 „va fi unul mai serios”.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii