Alexandru Rafila, noi explicații despre consultanța plătită către OMS: ”USR a lăsat în PNRR 50 de milioane de euro pentru asta/ Noi am economisit, am alocat doar 42%, restul îi putem cheltui în alte activități”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ieșit public, miercuri seară, la Antena 3, să explice, printre altele, chestiunea celor 21 milioane de euro pe care instituția pe care o conduce le va plăti către Organizația Mondială a Sănătății pentru consultanță, în PNRR.
Rafila a reiterat ideea PSD din comunicatul oficial transmis miercuri la prânz, conform căreia social-democrații au economisit de fapt 60% din banii alocați de USR pentru consultanță.
Rafila a mai spus că banii rămași pot fi investiți în alte activități:
- ”Este vorba de un buget care a fost alocat acestei activități. PNRR l-am moștenit de la miniștri USR, mi se pare foarte bizar să facă aceste afirmații, dincolo de invective și calomnii, dar nu are rost să intrăm în polemică cu domnul Ungureanu. PNRR are niște zone de reformă, investiții, pentru fiecare din aceste zone, așa cum a fost făcut de miniștri USR, există o consultanță. Valoarea maximă pentru consultanță era 50 milioane de euro, noi am dat doar 21 milioane, adică 42%. Nu numai că doar am aplicat ce au făcut ei în PNRR, dar am și economisit pentru că banii rămași îi putem folosi în alte activități”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri seară, la Antena 3.
Context
Suma totală a plăților pentru consultanță acordate OMS, în cadrul PNRR, se ridică la 21.253.776 euro, care trebuie achitați după următorul calendar:
„1. 10.000.000 euro în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului Memorandum, reprezentând 47% plată în avans la Memorandum;
2. 5.500.000 euro până la 30 iunie 2023;
3. 4.500.000 euro până la 31 decembrie 2023;
4. 1.253.776 euro până la 30 iunie 2024.”
Data de început a planului este 10 iunie 2022, iar cea de încheiere 30 iunie 2026.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
48 comentarii