
Ali Carter, după înfrângerea cu Ronnie O’Sullivan de la CM de snooker: „Am pierdut contra celui mai bun din istorie”
Ali Carter a părăsit Campionatul Mondial de snooker din runda inaugurală, al 18-lea jucător al lumii fiind învins de legendarul Ronnie O’Sullivan, scor 10-4. În sesiunea decisivă, jocul lui Carter a fost unul dezastruos, englezul precizând că adversarul l-a făcut să se simtă jenat de cum a evoluat în sesiunea de miercuri de la Crucible.
Vizibil dezamăgit de prestația avută în a doua parte a meciului cu Ronnie (la jumătatea duelului scorul era de doar 5-4 în favoarea lui O’Sullivan), Ali Carter nu s-a ferit de cuvinte și a admis că s-a simțit „jenat” de modul cum s-a prezentat la masa de joc.
În pofida trecutului tensionat dintre cei doi, Carter a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui O’Sullivan.
„Am fost în meci la 5-4, dar Ronnie continua să joace și mi s-a părut că mă regăseam mereu în poziții incomode.
Am spart pachetul de câteva ori și am ratat câteva bile negre, iar de acolo nu am mai putut să mai înțeleg nimic. A mers din rău în mai rău și a început să devină puțin jenant” – Ali Carter pentru Daily Express.
„Am jucat cu cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, nu este ușor, dar mă voi întoarce anul viitor (n.r. la Crucible, cu ocazia CM). Suntem sportivi, amândoi vrem să câștigăm și el a fost jucătorul mult mai bun.
Probabil că Ronnie este cel mai greu adversar pe care îl puteam întâlni în prima rundă.
Probabil că este cel cu care toată lumea nu vrea să joace din motive evidente, este cel mai de succes jucător din toate timpurile. Am căzut împotriva lui și așa este” – Ali Carter, pentru sursa citată.
În optimi, pentru O’Sullivan va urma partida contra lui Junxu Pang. Chinezul are 25 de ani și se găsește pe locul 27 mondial.
În vârstă de 49 de ani, Ronnie a triumfat la Crucible în șapte rânduri, record pentru Era Open pe care-l împarte cu Stephen Hendry.
O’Sullivan s-a impus la edițiile din 2001, 2004, 2008, 2012, 2013, 2020 și 2022.
Ronnie O’Sullivan a cucerit 41 de titluri de clasament și șapte trofee mondiale de la debutul său profesionist, în 1992. Primul său titlu la Masters l-a obținut în 1995, la doar 19 ani, devenind cel mai tânăr câștigător al celui de-al doilea eveniment din Triple Crown. Triumful de anul trecut, la 48 de ani, l-a consacrat drept cel mai în vârstă învingător din istoria competiției, potrivit BBC.
- Campionatul Mondial de Snooker are loc în perioada 19 aprilie – 5 mai, la Teatrul Crucible din Sheffield.
- În turul întâi, se joacă după sistemul cel mai bun din 19 frame-uri (primul la zece), în optimi după sistemul cel mai bun din 25 de frame-uri (adică primul la 13), în sferturi la fel precum în optimi, în semifinale după sistemul cel mai bun din 33 de frame-uri (adică primul la 17), iar în marea finală după sistemul cel mai bun din 35 de frame-uri (adică primul la 18).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.