G4Media.ro

Alianța 2020 USR-PLUS promite că în Parlamentul European va milita pentru armonizarea…

Alianța 2020 USR-PLUS promite că în Parlamentul European va milita pentru armonizarea programei școlare de liceu, intrarea României într-un program regional de transplant, facilitatea comercializării produselor agricole românești

Dacian Cioloș a declarat, duminică, într-o conferință de presă la Brașov, că Alianța 2020 USR-PLUS are o serie de proiecte pe care le va promova în Parlamentul European, menționând dintre acestea armonizarea programei școlare de liceu, intrarea României într-un program regional de transplant și facilitatea comercializării produselor agricole românești.

Cioloș a menționat că viitorul Parlament European va dezbate, va aproba și va repartiza viitorul buget european pentru o perioadă de 7 ani. El a adăugat că pentru România este esențial să mențină și chiar să crească fondurile europene, în condițiile în care bugetul european, cel mai probabil, va scădea urmare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Liderul PLUS a prezentat câteva dintre proiectele pe care le pregătește Alianța 2020 USR-PLUS pentru România în UE.

Fostul premier a precizat că este vorba despre un program pentru a intra într-un proces de armonizare a programei școlare a învățământului mediu, liceal, astfel încât să aibă loc schimburi de elevi cu recunoașterea mai ușoară a studiilor.

În domeniul sănătății, alianța are în vedere proiecte pentru ca România să fie parte a unui sistem regional de cooperare pentru transplanturi și pentru aprovizionarea cu medicamente – platforme regionale care să permită nu doar aprovizionarea, dar și negocierea prețurilor. Cioloș a amintit că a fost început un astfel de proiect de Vlad Voiculescu în 2016, dar din păcate nu a fost continuat.

„În agricultură, vrem să menținem și chiar să creștem subvențiile pentru agricultori și dezvoltare rurală, dar vrem ca legislația europeană să pună mai mult accent pe ceea ce interesează România – facilitarea comercializării produselor agricole și menținerea valorii adăugate a unui preț cât mai bun pentru producători în România”, a mai declarat Cioloș.

El a subliniat că eurodeputații USR-PLUS vor lucra pentru România și că vor avea mare parte a activității în țară.

„Un europarlamentar cel puțin jumătate din timpul lui de lucru în mod normal ar trebui să îl petreacă în circumscripție. Din păcate, nu se întâmplă treaba asta cu mulți dintre europarlamentarii noștri, pentru că ei preferă să mai stea o zi, două, să mai facă un pic de shopping, să se mai plimbe în stânga și în dreapta. Noi nu avem nevoie să ne plimbăm prin Europa pe banii Parlamentului European, pentru că noi cunoaștem deja Europa din activitățile noastre profesionale. Noi vom fi în România, atunci când nu suntem în Parlamentul European, tocmai pentru a aduce Uniunea Europeană aici, în România”, a adăugat Cioloș.

Foto: Dacian Cioloș (Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Daciane, nu le spune la oameni despre program de transplanturi ca se sperie si pierzi voturi.
    Ai grija ce vinzi oamenilor ca sa fiti votati. Iar aia cu liceul e prea greu de inteles pentru cei de pe la tara.

    • De parcă proşti ar fi numai la ţară.

      Sunt milioane de cretini şi în oraşe, fie non-votanţi, fie votanţi PSD/ALDE.

    • M-ai facut sa rad, multumesc!
      Dar cata dreptate are „zise dobre”!!!!

    • Da, iar marmota …

      Cand cholosh fu” mare Komisar la Poarta UE(ss) a negociat de „a rupt”, de aceea agricultorii ROMANI au unele dintre cele mai mici subventii / ha.

  2. PE este satul de impostori romani, tu mai lipsesti.

    • Noroc ca o avem pe NoUrica sa ne salveze onoarea! Si sa ne explice trucaje video cu protestatari batuti care de fapt nu erau batuti.

    • Astia reprezinta spuma iadului.

  3. La cum se precipiteaza se pare ca iar nu am cu cine sa votez, vobalui caragiale. Sibtem seriosi sau c naiba!?

    • Se pare ca Basescu are dreptate,este un functionar priceput pe segmentul agricultura si cam atat.Are nostalgia vremurilor cand era comisar european pe agricultura,salariu bun,batai de cap ca in tara,deloc…la primit la gioale este rezistent USRul, el atata a dorit!

  4. Sunt baieti civilizati.Ii bagi greu in mocirla dar trebuie sa constientizeze ca acolo suntem si ca acolo se duce lupta.

  5. Putina lume intelege ca participarea Romaniei la programul « transplant de organe » inseamna mai multe vieti salvate inclusiv in randul copiilor atinsi de leucemii.
    Si mai putina lume intelege ca includerea Romaniei in acest program va pune frane transplantului ilicit practicat pana in prezent pe filiera mafiota – « vanzatori de organe » (vezi transplantul de rinichi de la Cluj).
    Buna initiativa cu produsele agricole romanesti care lipsesc cu desavarsire pe piata occidentala. Veniti cu produse bio, cererea este mare.

    • Vom fi demni de tot oprobriul lumii cand vom face transplant de organe in spitale cu spagari ce ucid oameni pentru bani, medici falsi cu 8 clase, politie si justitie corupta…

  6. Ce arogant “noi nu ne plimbam prin Europa ca nu avem nevoie”… Voi ați avea nevoie sa va plimbați un pic prin tara sa afle lumea ca existați.