G4Media.ro

Alianță americano-germano-chineză: Tesla, BMW şi producătorii chinezi de vehicule electrice contestă la…

Sursa foto: ANP / ddp USA / Profimedia

Alianță americano-germano-chineză: Tesla, BMW şi producătorii chinezi de vehicule electrice contestă la CJUE taxele vamale impuse de UE

Tesla s-a alăturat BMW şi producătorilor chinezi de vehicule electrice în depunerea unei contestaţii la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene contra taxelor vamale suplimentare impuse de UE la vehiculele electrice fabricate în statul asiatic, conform unui document publicat luni pe site-ul CJUE, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Contestaţia deschide un nou front în conflictul dintre Bruxelles şi Elon Musk, directorul genera al Tesla şi un aliat al preşedintelui Donald Trump. Luna aceasta, Comisia Europeană a impus noi măsuri împotriva platformei de social media X, deţinută de Musk, şi a cerut explicaţii despre moderarea conţinutului şi manipularea algoritmilor.

În octombrie 2024, UE a impus taxe vamale suplimentare la vehiculele electrice din statul asiatic, după o investigaţie anti-subvenţii. Tarifele vamale care se aplică Tesla sunt de 7,8%, mai scăzute decât ale oricărei alte companii.

Procedura la CJUE durează în medie 18 luni şi se poate face recurs.

BMW, producătorii chinezi de vehicule electrice BYD, Geely şi SAIC, şi Asociaţia din sectorul auto CCCME au contestat, de asemenea, taxele vamale suplimentare impuse de UE.

Taxele sunt menite să protejeze industria auto europeană de importurile ieftine din China.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.