Alianța de state „Five Eyes” susține acțiunea juridică a Ucrainei referitoare la crimele de război: „Împreună condamnăm acţiunile guvernului rus”
Oficiali din domeniul justiţiei din cinci ţări occidentale care formează aşa-numita alianţă „Five Eyes” („Cinci ochi”), au anunţat joi că susţin acţiunea Ucrainei pentru judecarea crimelor de război care au legătură cu invazia rusă, transmite AFP, citată de Agerpres.
Miniştri de justiţie sau procurori generali din SUA, Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă au făcut cunoscut, într-un comunicat, faptul că susţin acţiunea procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova, de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru „crimele de război comise în timpul invaziei ruse”.
Ucraina a deschis mii de dosare pentru presupuse crime de război săvârşite de soldaţii ruşi începând din 24 februarie, iar un prim proces a fost deschis în această săptămână.
„Susţinem căutarea dreptăţii de către Ucraina şi prin alte anchete internaţionale, inclusiv Curtea Penală Internaţională” şi alte organisme, au spus cele cinci state în declaraţia comună.
„Împreună condamnăm acţiunile guvernului rus şi îi cerem să înceteze toate încălcările dreptului internaţional, să oprească invazia ilegală şi să coopereze” pentru a fi traşi la răspundere.
Această luare de poziţie survine a doua zi după începerea procesului unui soldat rus, primul judecat în Ucraina, de la începutul conflictului, pentru o crimă de război.
Vadim Şişimarin este acuzat că l-a ucis pe Oleksandr Şelipov, un bărbat de 62 de ani, pe 28 februarie, în nord-estul ţării. Soldatul rus şi-a recunoscut faptele, iar acuzarea a cerut joi închisoare pe viaţă.
Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii