G4Media.ro

Alianţa Dreapta Unită a depus peste 530.000 de semnături pentru candidaturile la…

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Alianţa Dreapta Unită a depus peste 530.000 de semnături pentru candidaturile la alegerile europarlamentare / Lista completă a candidaţilor

Liderii alianţei Dreapta Unită au depus, luni la Biroul Electoral Central (BEC) peste 530.000 de semnături de susţinere pentru a candida la alegerile europarlamentare. Semnăturile au fost mai multe ca cele strânse de USR în alianţă la precedentele europarlamentare din 2019, transmite News.ro.

„În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au semnat pentru alianţa Dreapta Unită. Sunt semnături culese pe bune pe străzi, în parcuri, în oraşe, în localităţi, de la oameni reali cu care am discutat, colegii mei au discutat. Parlamentari, activişti, membri simpli au tras în aceste săptămâni foarte tare în toată ţara şi şi lor le mulţumesc pentru acest efort. Sunt peste 500.000 de semnături strânse pe bune, în realitate, de la români, nu făcute prin birouri”, a afirmat Cătălin Drulă, luni la sediul BEC, potrivit comunicatului de presă al USR.

El a adăugat că „cele trei partide care formează alianţa Dreapta Unită – USR, PMP şi Forţa Dreptei – depun candidaturile cu multă încredere”.

„Cu încrederea milioanelor de români care sunt în spatele nostru, care îşi doresc o schimbare a unei puteri abuzive, corupte şi incompetente. Iohannis, alături de cei doi ciraci ai săi, Ciucă şi Ciolacu, cu şcoala făcută la fără frecvenţă, a dus economia României în groapă, îşi bat joc de Armata României subfinanţând-o, nu sun t în stare să-i apere pe români, fie că e vorba de drone aeriene care se prăbuşesc şi explodează pe teritoriul ţării sau de cele maritime trase cu explozibil la bord, în port, din cauza incompetenţei celor care astăzi sunt în Guvernul României. Aruncă cu bani pentru a-şi cumpăra bunăvoinţă. Nu vor reuşi să scape de votul românilor”, a completat Drulă.

La rândul său, liderul PMP Eugen Tomac a spus că Puterea a încercat să blocheze această alianţă, însă nu i-a reuşit, iar pe 9 iunie votul pentru Alianţa Dreapta Unită este unul împotriva comasării şi a celor care „primesc comenzi de la Kremlin”.

„Au încercat să blocheze Dreapta Unită, au schimbat regulile în timpul jocului, dar nu au reuşit să ne oprească. Pe 9 iunie dăm un vot împotriva comasării şi împotriva celor care primesc comenzi de la Kremlin. Angajamentul nostru, al Dreptei Unite, este unul simplu: nu-i lăsăm să ne fure viitorul. Un vot pentru Dreapta Unită, pe 9 iunie, înseamnă o investiţie sigură în viitorul european al României. Aceasta este pura realitate. PSD şi PNL s-au aliat, dar nu pentru stabilitate. Este o mare minciună acest slogan pe care îl folosesc. S-au aliat de frică, de teamă că îi putem spulbera, ceea ce vom şi face pe 9 iunie. Avem pentru ce să ne batem! Să nu îi lăsăm să ne fure viitorul!”, a declarat Eugen Tomac, conform sursei citate.

Membrii USR, PMP şi Forţa Dreptei vor rămâne în stradă pentru a strânge semnături şi pentru candidaturile la alegerile locale. Termenul limită de depunere este 30 aprilie 2024.

Lista completă a candidaţilor Dreapta Unită la alegerile europarlamentare:

1. Ilie Dan Barna (USR)

2. Vlad Vasile Voiculescu (USR)

3. Eugen Tomac (PMP)

4. Vlad Marius Botoş (USR)

5. Cristina Mădălina Prună (USR)

6. Violeta Alexandru (Forţa Dreptei)

7. Radu Mihai Mihail (USR)

8. Corina Atanasiu (USR)

9. Adriana Cristian (USR)

10. Ionuţ Simionca (PMP)

11. Ionel Dancă ((Forţa Dreptei)

12. George Gima (USR)

13. Teodora Stoian (USR)

14. Cătălina Bozianu (PMP)

15. Claudiu Chira (Forţa Dreptei)

16. Ramona Ioana Goga (USR)

17. Alina Roxana Gîrbea (USR)

18. Marian Andronache (PMP)

19. Leonid Boaghi (Forţa Dreptei)

20. Geta Daniela Drăghici (USR)

21. Alina Totti (USR)

22. Radu Pescar (PMP)

23. Vasile Nagy (Forţa Dreptei)

24. Nicolae Mihai Şvab (USR)

25. Emilia Mateescu (USR)

26. Adrian Todoran (PMP)

27. Petrişor Potec (Forţa Dreptei)

28. Ion Belu (USR)

29. Gabriela Ferguson (USR)

30. Claudiu Iorga Palaz (PMP)

31. Ştefan Csordas (Forţa Dreptei)

32. Ana Lucia Hang (USR)

33. Dan Adrian Pop (USR)

34. Ligia Dugulescu (PMP)

35. Ionel Puşcaş (Forţa Dreptei)

36. Ştefan Lucian Judele (USR)

37. Raluca Mihaela Bercea (USR)

38. Nicolae Daviţoiu (PMP)

39. Ion Ştefan (Forţa Dreptei)

40. Ionuţ Ciprian Alexandru (USR)

41. Andrei Chirica (USR)

42. Mihai Simionescu (PMP)

43. Ionuţ Stoica (Forţa Dreptei)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. V-au luat hauristii, dezastru.