Alianța universităților de medicină, despre situația de la Spitalul Sf. Pantelimon din București: Susținem cu tărie actul de justiție și necesitatea ca vinovații să fie sancționați conform legii / „Este vital să nu se cadă în capcana generalizărilor”
Situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde doi medici au fost plasați în arest preventiv sub acuzația de omor calificat cu premeditare, a declanșat o reacție din partea universităților de medicină și farmacie din România. Alianța acestora, G6 UMF, condamnă, într-un comunicat emis sâmbătă, „orice acțiune sau comportament care pune în pericol integritatea și sănătatea cetățenilor” și face un apel la evitarea generalizărilor, care pot avea un impact negativ asupra profesiei de medic, notează Edupedu.
Alianța Universitară G6 UMF arată, în comunicatul transmis Edupedu.ro, că „susținem cu tărie actul de justiție și subliniem necesitatea ca persoanele care se vor dovedi vinovate de astfel de fapte să fie trase la răspundere și sancționate conform legii.”
Potrivit comunicatului, „considerăm esențial să atragem atenția asupra impactului negativ pe care generalizările din mass-media le pot avea asupra imaginii profesiei de medic. Este vital să nu se cadă în capcana generalizărilor care sugerează că toți medicii ar încălca Jurământul lui Hipocrate. Profesioniștii din domeniul medical sunt instruiți și educați să respecte cele mai înalte standarde etice și profesionale, iar cazurile izolate nu trebuie să umbrească munca vastă și dedicată a majorității”.
Citește articolul complet pe Edupedu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii