G4Media.ro

O decizie a CCR din 2012 face imposibilă organizarea concomitentă a alegerilor…

Biroul Electoral Central

O decizie a CCR din 2012 face imposibilă organizarea concomitentă a alegerilor locale cu cele anticipate, așa cum a cerut Alianța USR PLUS

Liderii USR și PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au propus luni președintelui României și partidelor din Opoziție un acord astfel încât să poată fi organizate alegeri anticipate odată cu alegerile locale, pe 6 iunie. Problema e că CCR a respins în 2012 o lege care prevedea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale.

La acel moment, Curtea Constituțională a respins o lege adoptată în decembrie 2011 prin asumarea răspunderii în Parlament de către guvernul Boc și atacată la CCR de USL. Legea prevedea organizarea concomitentă a celor două tipuri de alegeri, motivul invocat fiind nevoia unor economii la bugetul vlăguit de criza economică.

Curtea Constiuțională a respins însă argumentația guvernului și a declarat legea neconstituțională, invocând trei argumente principale:

– legea modifică procedura de desfășurare a alegerilor cu mai puțin de un an înainte de scrutin, ceea ce poate crea dificultăți autorităților
– legea determină dificultăți în exercitarea dreptului constituțional la vot (alegerile comasate presupun exprimarea opțiunii pe șase buletine de vot: Senat, Camera Deputaților, primărie, consiliul local, consiliul județean și președintele consiliului județean)
– legea restrânge dreptul constituțional de a fi ales (legea contestată prevedea că o persoană nu poate candida în același timp pentru funcția de primar și pentru un mandat de deputat sau de senator și nici pentru funcția de președinte al consiliului județean și pentru un mandat de deputat sau de senator)

”Pentru considerentele arătate, Curtea constată că legea criticată încalcă, în ansamblul său, dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privitoare la obligația de respectare a Constituției, a supremației sale și a legilor și ale art. 37 privind dreptul de a fi ales, interpretate în concordanță cu prevederile art. 21 alin. (3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie”, se arăta în decizia Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial din 3 februarie 2012.

Foto: BEC

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Constituția României e opțională. Ce atâtea mofturi. Dacă macacaron, soțul mumiei franțuzești, i-a ordonat slugoiului ciolos ceva asta se executa nu se împiedica de Constituție… barna oricum e o mazeta trista…

    • Salut, PNL!

    • Vb sluga psdista.. care guvernează in fav infractorilor.. de fapt si tu probabil esti un infractor.. un bugetar postac pt psd.. pe banul public..

    • Dar ce vocabular si ce prezentare a argumentelor. Cata inteligenta in exprimare.

      Auzi ce discurs de gradinita – glume despre cum arata cineva, introdus „caca” in ponegrirea numelui :)) Ca la clasa intai. BINE AI INCEPUT SCOALA

      macacaron, sotul mumiei frantuzesti, slugoi, mazeta trista.

      :))))))))))))) ahahahahahahahhahahahaha, unii raman in spate rau.

  2. Ai ajuns la cimitir?
    Sau la crematoriu?
    O sa vina Scara si te face arsice postac troglodit.

  3. Alegerile locale , parlametare si prezidentiale trebuie sa aiba loc in aceeasi zi .

  4. Nu se poate in aceeasi zi, dar cu o saptamana inainte sau dupa, ce are?

  5. E ceva a colo, o soparlitza, de i se vede numa’ varfu’ cozii!
    Nu mai merge manevra: punem nume mari la locale, pe post de locomotiva, ca sa voteze bizonul, apoi la toamna, respectivii candideaza la parlament si lasa locul unora care altfel ar fi avut sanse mai mici, spre zero; vreun ratat, care pe valoarea lui n-ar fi avut chiar nicio sansa.
    Asa, cu suprapunerea alegerilor nu se mai poate … ca ajungi sa-l pui de trei ori pe aceeasi lista din nebagare de seama
    Off of „se restrânge dreptul constituțional de a fi ales” pe mai multe liste simultan

  6. „– legea restrânge dreptul constituțional de a fi ales”, nu exista un astfel de drept, iar daca asa ceva e trecut in constitutie atunci dreptul asta ne este incalcat noua, tuturor celor care n-am fost alesi si cei care au scris asa ceva erau cretini.
    Exista, eventual, dreptul de a candida pentru a fi ales.
    Cit despre demersul lui Ciolos + Barna e admirabil si, fiind si ei constienti ca e imposibil, e perfect demagogic.