G4Media.ro

Alianța USR – PLUS poate candida, Înalta Curte a anulat decizia BEC

Alianța USR – PLUS poate candida, Înalta Curte a anulat decizia BEC

Alianța USR – PLUS poate candida în această formulă la alegerile europarlamentare după ce Înalta Curte a anulat vineri seară decizia BEC, potrivit deciziei pronunțate de completul de trei judecători în ședință publică. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis vineri seară contestația depusă vineri dimineață de cele două partide față de decizia de joi a Biroului Electoral Central.

„Admite contestaţia formulată de contestatorii Uniunea Salvaţi România, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate şi Alianţa 2020 USR PLUS. Anulează Decizia nr. 3D/07.03.2019 emisă de Biroul Electoral Central. Admite protocolul de constituire a alianţei electorale „Alianţa 2020 USR PLUS”. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 martie 2019”, se arată în minuta instanței.

Reacțiile liderilor Alianței 2020:

  • Dan Barna: ”Au încercat să ne oprească şi am învins. Este prima victorie din această campanie. Şi nu este doar victoria noastră, a Alianţei, este victoria tuturor celor care îşi doresc să trăiască într-o ţară civilizată, în care legea este aceeaşi pentru toţi. Ne întoarcem în stradă, la semnături! Vom merge în alegeri şi vom învinge, pentru că România are nevoie de o alternativă reală. Am văzut împreună ce înseamnă birocraţia şi România nefuncţională. Misiunea noastră este să schimbăm această stare. Vom lupta şi ne vom dedica total. Mergem la victorie!”
  • Dacian Cioloș: „Acum aveţi cu cine vota! Alianţa 2020 merge la europarlamentare! Aşa cum ne aşteptam, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au votat în favoarea Alianţei noastre! Lupta continuă cu şi mai mult avânt. Vă mulţumim pentru efortul, implicarea şi răbdarea voastră. Împreună vom reuşi”.

Biroul Electoral Central a decis joi să respingă protocolul de constituire a alianţei electorale „Alianţa 2020 USR PLUS”, motivul invocat fiind acela că cererea de admitere a protocolului a fost formulată de Dan Barna şi Dacian Cioloş care nu au calitatea de reprezentanţi ai USR şi, respectiv, PLUS (detalii aici).

Motivele pentru care Dan Barna și Dacian Cioloș nu figurează în Registrul partidelor ca președinți ai celor două formațiuni:

  • Situația USR: După congresul din octombrie 2017, la care Dan Barna a fost ales președinte al partidului, un grup de fideli ai lui Nicușor Dan a contestat noua conducere, iar procesul încă se judecă. În registrul partidelor, președinte al USR figurează încă Nicușor Dan.
  • Situația PLUS: Tribunalul București a admis noua conducere a partidului, cu Dacian Cioloș președinte, pe 1 martie, dar nu a operat modificarea în Registrul partidelor deoarece a trebuit să fie lăsată să curgă perioada de apel – în care cei care vor să depună contestații, să o poată face.

Nicușor Dan s-a reînscris joi seara în USR, ca membru simplu, pentru ca Alianța 2020 USR PLUS să poată fi înregistrată.

Vineri, Alianţa 2020 a depus o contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei Biroului Electoral Central de a respinge înscrierea alianţei pentru a putea participa la alegerile europarlamentare din luna mai (detalii aici).

Foto: Dan Barna și Dacian Ciolos (INQUAM Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

59 comentarii

  1. Super!! Deci, iesim in strada ca a ramas ALDE si PRM care sunt in acelasi conflict??

    • Vrei sa zici PRM si PRU (aka Sebi Ghita – apropo se intoarce in tara sau ramane fugar?) . Astia de la USR si PLUS si-au rezolvat problemele de birocratie, au facut contestatie, si li s-a admis. N-au decat sa faca si ceilalti la fel 🙂

    • Sunt bătrân și cocarjat, dar cu ultimele puteri, MUIE PSD .

    • Nu, si stii de ce? Pentru ca BEC nu o sa-i respinga pe cei de la ALDE pentru ca BEC e controlat de mafia PSD, ALDE si UDMR si nu i-a decizii legale, asa cum a aratat si decizia Inaltei Curti.

    • Fubar, atata timp cat cocarjatul din pantaloni Mai are vlaga si sange in outze, da-le cat sa nu poata ei duce!

  2. „Sentința a fost pronunțată de un complet de trei judecători.”
    Tudorele, fă ceva!

    • :))))))) cred că e super crispat săracul, Kovesi este sustinută din toate părțile, e făcut mincinos de FT și DNA, il amenință PSD-ul cu remanierea. Sper să scăpăm și de OUG 7 și suntem pe calea cea bună.

    • rudotel si flaushatul isi cauta „belete” de Brazilia. tocmai ce au aflat ca LCK o sa i caute si in gaura de sarpe, ca sa i popeasca!

    • nu e nevoie sa faca nimic. alianta e tot cu cifre de buzunar. dar un buzunar suficient de mare ca sa trimita la bruxelles pe cine isi doreste sa miroasa aerul rarefiat de acolo :))

    • ” ion din balon” esti un mare PSD-ist M#1st !
      La Latrina 3 e locul tau !

    • E panica printre postacii PSD/ALDE.

    • Degrabă, TeTelule! O plîngere penală pe numele ăstora 3 de la ÎCCJ – făcută unde altundeva decît la mult-prea-plecata ta Adina Florea! Normal, anulezi toate sentinţele pronunţate de golanii ăștia! Da’ bagă, cum numai tu te pricepi, și-o sesizare pe neconstituţionalitate la CCR – că o rezolvă cum trebe’ Dorneanu & co…(muiștii) tăi!

  3. Deci, muie, Dragnea împreună cu consilierii lui vor trebui sa găsească alta piedica sa nu ajungă la euro-parlamentare Usr+. Tocmai s-a dus, pe Dambovita, 1milion de euro, pt consultanta și șpaga la BEC. Plus postaci! Aferim!

    • Exact, justitia din Romania inca functioneaza. Avem cu cine vota la europarlamentare. Sa iesim masiv la vot pe 26 mai si sa dam PSD-ului o lectie.

  4. Foarte bine, Nicusor a dat dovada de caracter si i-a scos din mocirla . Sunt si eu de acord cu el , era bine ca USR sa fi ramas o umbrela si pt progresisti si pt conservatori, asa acapara un segment semnificativ al electoratului , dar uite ca USR s-a pozitionat ca progresist -mana lui Ghinea , cred. Eu personal sunt cam conservator si totusi o sa-i votez , fiindca sunt integri totusi, chiar daca mai au uneori idei crete , deh, progresismul …

    • ghinea ala e un fel de cal troian , oriunde s-a dus a creat probleme, faceti copie si vrb peste cativa ani

    • E greu totusi sa fii conservator si progresist. Se cam bat cap in cap notiunile. Dpdv politic, nu e nimic imposibil, desigur. Dar poate e mai bine ca s-au situat clar pe una din cele 2 idei. Pana la urma ei au iesit cel mai bine cu referendumul pentru familie, pentru ca au fost fermi pe pozitia de boicot

    • Daca conservatori inseamna treaba aia cu familia traditionala,care s-a vazut de cine este sustinuta si finantata,mai bine nu cu Nicusor presedinte USR,mai bine sa devina candidatul opozitiei la Primaria Capitalei!

    • Mi se pare multa prea simplista impartirea ideologiilor in progresiste si conservatoare. Atat oamenii cat si partidele pot avea atat pozitii conservatoare cat si pozitii progresiste, in diverse domenii, punctual. E la fel de simplista ca si impartirea in „stanga” si „dreapta”, si alte astfel de impartiri mai mult sau mai putin arbitrare si neclare.

      Mult mai important e sa vezi cum e pozitionat fiecare partid pe fiecare problema in parte, concret, decat sa te bazezi astfel de etichete.

      Nu de alta, dar un om normal ar zice de exemplu ca a conserva mediul face parte din doctrinele conservatoare, logic. Dar partidul conservator din SUA este, contrar logicii, complet opus intaririi protectiei mediului in acest moment.

      Si faptul ca multi vor sa aduca diviziunile ideologice din SUA cu copy/paste si in alte tari, unde acele impartiri nu au niciun sens, este extrem de enervant si neproductiv.

      Personal pozitionarea la referendumul cu „familia traditionala” nu am vazut-o neaparat prin prisma conservatori contra progresisti, cand prin prisma pro-Rusia vs pro-Occident.

      Pentru mine conservator inseamna sa incerci pe cat posibil sa pastrezi situatia actuala. Evident cei care au impins referendumul nu doreau sa pastreze situatia actuala, vroiau sa schimbe ceva in Constitutie, deci nu era o pozitie pur conservatoare.

      Mai curand eu i-as numi pe astfel de oameni care incearca sa te intoarca la traditiile din evul mediu extremist-regresisti.

      De exemplu PSD a devenit un partid cat se poate de evident regresist, pentru ca incearca, sa ne intoarca in trecut in mai multe domenii, in special Justitia. Asa ca nu e de mirare ca a sustinut si lupta regresista pentru „familia traditionala”.

      Daca va plictisiti rau, lista de ideologii politice, pe Wikipeida, are 150 de pagini:

      https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies

      Si e doar lista, fara descrierea fiecarei ideologii in parte. Cu tot cu descrieri probabil ar avea cateva zeci de volume de mii de pagini lejer.

      Asadar lucrurile sunt extrem de complexe, si a imparti toti politicienii in conservatori si progresisti e la fel de ilogic ca a imparti toti fotbalistii in dinamovisti si stelisti.

  5. Domnule sunt surprins de rapiditatea judecatorilor la contestatia PLUS-USR,auzi ma ,cica vineri seara sa decis contestatia aparuta dimineata! De cand dle.atata rapditate??? Cand e vorba de Neo-Marxisti,se decide in cateva ore chiar daca e seara,noapte sau chiar dimineata,cand e vorba de „Referendumul privitor la casatoria normala” sa fie organizat,trebuia sa treaca 2 ani jumate! Comunisti ticalosi ce sunteti!

    • Daca vezi o femeie neatragatoare nu trebuie sa-i spui in fata(sau Facebook) ca e urata. Asta nu inseamna ca trebuie sa te insori cu ea. Dar EU cred ca nu ai inteles mai nimic.

    • Mai usor puisor! Nu totul este pzd in tara asta.

    • Judecatorii aveau termen legal 24 ore.

    • Dar de sectia aia speciala de anchetare a magistratilor facuta pe genunchi, fara consultare cu alte institutii judiciare, dar de OUG- urile date peste noapte, ce zici? Ce e imoral si ilegal in decizia data in cazul de fata? Hai ca nu suntem toti cretini!

    • Era vba de iliberali, nu-i așa?! ?
      Nu de alta, da te mușcă de cur TROLII!

    • Ce panicati sunt postacii PSD/ALDE. Isi pierd painea daca lumea va vota USR+PLUS anul asta, dar si in 2020.

      Ce ne vom face cu sute, mii de postaci? Ca nu sunt buni de nimic.

    • bravo, domnilor judecatori, ati facut o treaba buna, ia ziceti infractorilor PSD_ALDE, va trece un fior prin vene?

    • Să-ajute cineva pe trolul euramis să intre înapoi sub piatra. A ieșit soarele și l-a bulversat la cap. Îl doare sufletul de la atâta lumină.

  6. Luati-o pe asta PNL-istilor care v-ati apucat sa-i muscati de c.r! Lumea a uitat de USL. Sau de PDL-ul dizolvat in PNL. In afara de Boc, cativa primari care au facut ceva prin Transilvania si cativa tineri intrati in poltica nu vad mare diferenta fata de PSD.
    Le e teama ca le iau din electorat. Cred ca de aici a venit si refuzul lui Ciolos de a se implica in PNL.

    • Ai dreptate !
      PNL -ul e acelasi kkt ca si M#1e PSD !
      Cat despre marele autointitulat ” lider al opozitiei” … Ludovic Orban zis si Sica Mandolina multa m#1e…la fel si lui Dracnea.

    • Cred ca bati campii,liberalii nu i-au atacat niciodata,pur si simplu TOTI reprezentantii lor au votat in BEC sa participe ca alianta la europarlamentare!!Ciolos a pozat ca fata mofturoasa la maritat in 2016,a cerut ca nimeni sa nu se foloseasca de numele sau in campanie si uite asa a contribuit la ajungerea hotilor la guvernare!!Nu va place ,dar asta este adevarul ,totul are o cauza pe lumea asta! Orban le-a atras atentia sa nu se victimizeze ,ci sa-si puna actele la punct,fiindca doar judecatorii de la BEC le-au respins!Ce a depins de ei,de pnlistii de acolo,au facut!Ce e asa de greu de acceptat ?Doar daca esti rau-voitor …se pare ca ura ta impotriva PNL iti intuneca judecata!NU INTELEGI INCA CA NU PNL ESTE DUSMANUL DEMOCRATIEI?AVEM NEVOIE DE UNITATE SA DISTRUGEM COMUNISMUL DEFINITIV,ALTFEL VOM RAMANE ASA INCA 30 ANI SAU CHIAR MAI MULT…

  7. Nici macar nu stii ce inseamna neo-marxist. Pai mai pana ieri USR era nazist… Ai auzit cuvantul asta la un sprit la ora 5 dimineata la bodega din colt si ti-a ramas in cap. Da nitel cu apa pe ochi, trage un somn bun si citeste ce ai scris. Si apoi, daca nu-ti dai doua palme dupa ce ralizezi ce ai debitat, poti sa te duci sa traiesti linistit in padure.

    • Sfaturi de bun simt, irosite pe indivizi care nu s-au intalnit nici macar cu termenul din Dex.

      In alta ordine de idei, in European exista o retea progresista alcatuita de oameni de bun simt din toata Europa. Pagina https://eu-renaissance.org/ro exista de mai putin de 48 de ore, a fost lansata in toate limbile officials UE, inclusiv romana. Astazi, pe retelele de socializare contul francez a postat un articol despre abuzurile PSD si sicanele impotriva Aliantei.

      Alianta are aliati europeni. Toti romanii cinstiti si atasati de valorile bunului simt au aliati europeni. PSD nu pacaleste pe nimeni nici la Bruxelles, doar ca normele diplomatice nu permit o reactivitate publica atat de intensa. In culise, chiar si politicieni care nu au aderat (inca) la Renastere stiu foarte bine cu ce borfasi au de-a face. Din tot episodul acesta, includerea Aliantei in miscarea Renasterea UE inca din primele zile mi se pare aspectul cel mai interesant.

    • Servil!
      Oare la ce Alianță va referiți??
      ??

  8. Succes o să vă votez.

  9. Și mitocanul Traian Băsescu se mai face încă o dată de râsul curcilor cu declarația de azi.

    Nu, nu le-a căzut smalțul dlor Cioloș și Barna, doar lui Băsescu i-a cam căzut căptușeala în sala fosilelor. Doar mârlănia e permanentă la Băsescu, dispare cu el odată

  10. Tot raul spre bine. Au mai convins și câțiva oameni să iasă la votat, că sigur au fost enervați de ticalosia ălora de la BEC/PSD.

  11. Bravo Nicusor Dan! Ramai cu noi sa te votam primul pe lista!

    • După câte știu n-are intenții la euro… El e cu primăria. Eu l-am votat data trecuta, dar am fost printre cei putini și a ieșit… Cine-a ieșit. Nu știu dacă ar fii bun, dar măcar… Speranța… Cat mai e, raposeaza ultima.

  12. F bine. Este o mare usurare pt multi dintre noi.
    Din diaspora o sa aveti multe voturi.
    Succes in continuare!!!!!!!!!!!!!

  13. Golania si mafia alterfneaza in Romania.

  14. Panaramele astea reprezinta pe toti borfasii mitingari care nu au facut nimic in tara asta decat scandal, fake news si manipulare via social media. Se dau mari progresisti sociali dar de nu faci ca ei iti pun pumnul in gura. Le ciuda ca n-au reusit sa fure si ei precum cei prezenti sau dinainte. Sunt o molima adusa din vestul ultra liberal. Din fericire Romania nu va pune botu”. Sunt o sursa buna de entertainment. ?

  15. Respect Nicushor.

  16. Respect Nicushor!

  17. BEC a călcat pe bec!
    Deci…
    Mai avem alegeri libere?

  18. Fiarbă vinu-n cupe!

  19. Un mare domn Nicușor Dan.
    Dupa ce a fost umilit de mediocrii lui Dan Barna care i-au furat partidul pe care el l-a fondat, ii salveaza si ii trimite la Bruxelles pe salarii de 6000 euro.

    Iar mediocrul ala de Ciolos declara ca justitia este libera in timp ce fierbe carnea pe magiatrati, au ajuns sa faca delegatie sa mearga la Bruxelles, infractorul Ghita e liber iar Kovesi pe care pana mai ieri o sustineau are 2 dosare penale. Cum sa declari asa ceva?

    Vai de fula noastra cu asa opozitie si asa coerenta!

    • Cine-s mediocri, Barna, Cioloș, mai cine?
      De Kovesi și dosarele făcute de respinsa și ne-independenta Florea ce ziceai?
      Cred că ai încurcat site-urile. Aici e G4Media, nu Antena3.

      :))

    • Ai gresit numãrul de casã. Mai încearcã.

    • Cine poate vorbi cel mai bine despre mediocritate decât un postac penal al mafioților PSD-ALDE, al căror ideal este să atingă măcar o dată în viață pragul mediocrității?

  20. Disperarea postacilor de rahat ai pesedeului, dar și a votanților lor imbecili, asta e știrea din seara trecută.

  21. Chiar ajunsesem sa ma intreb: Da’ io pe cin’ sa votez? Pe bune.

  22. Ceva argumente ai?

  23. In sfarsit, avem cu cine. Noroc cu Mucusor Dan. Respect mucusor si acum iesi afara sa facem loc la neo-securisti.

  24. #Ion din balon
    Poti fi sigur ca va veni curand vremea cand o sa-ti fie rusine de idioteniile pe care le tot scrii pe aici. Asta in cel mai fericit caz pentru indivizi de teapa ta. Nu trebuie sa citesti prea multa istorie ca sa afli ca domnia lichelelor este vremelnica.

  25. Felicitari , va sustinem Felicitari si D.lui Nicusor Dan ptr. onestitate si sustinere. Onoarea si demnitatea sunt calitati rare , iar Dl Dan le-a demonstart din plin, cu acest prilej.