G4Media.ro

Aliații nu reușesc să cadă de acord asupra livrărilor de tancuri grele…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Aliații nu reușesc să cadă de acord asupra livrărilor de tancuri grele cerute de Kiev / Zelenski: Încă trebuie să luptăm pentru aprovizionarea cu tancuri moderne

Aliații Ucrainei nu au reușit vineri să ajungă la un acord cu privire la livrarea de tancuri grele, spulberând speranțele Kievului, care a făcut presiuni în acest sens, dar care va trebui să aștepte continuarea discuțiilor și unda verde din partea Germaniei, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.

Germanii „nu au luat o decizie în privința tancurilor Leopard”, a declarat sobru secretarul american al apărării, Lloyd Austin, după o reuniune a occidentalilor la baza americană din Ramstein, în Germania.

Așteptările Kievului erau mari înaintea acestei reuniuni a circa 50 de țări pentru a coordona ajutorul militar aliat împotriva invaziei rusești.

Zelenski a admis că, în urma reuniunii, Ucraina „încă trebuie să se lupte pentru aprovizionarea cu tancuri moderne”, dar a apreciat că reuniunea de la Ramstein va consolida rezistența Ucrainei.

„Partenerii noștri au o atitudine de principiu – vor sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru victoria noastră. Da, încă trebuie să luptăm pentru aprovizionarea cu tancuri moderne, dar în fiecare zi arătăm mai clar că nu există alternativă la decizia privind tancurile. Le sunt recunoscător tuturor partenerilor care au susținut în mod clar poziția Ucrainei în cadrul discuțiilor care au avut loc”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj postat pe Telegram.

Experții spun că tancurile grele moderne, de concepție occidentală, ar fi un avantaj crucial pentru Kiev în viitoarele bătălii din estul Ucrainei, unde Rusia reia ofensiva după ce a suferit mari eșecuri în această iarnă.

Polonia și Finlanda s-au oferit să furnizeze tancuri Leopard fabricate în Germania, dar orice astfel de transport de arme trebuie să primească undă verde din partea Berlinului, care este reticent în acest moment.

Dar, în această problemă spinoasă, „pozițiile sunt departe de a fi atât de omogene pe cât s-ar putea crede”, a declarat noul ministru german al apărării, Boris Pistorius, în marja reuniunii.

Pistorius, care și-a preluat funcția abia joi, a negat „impresia” că țara sa blochează decizia, asigurând că Berlinul ia măsuri și lansează un inventar al stocurilor de Leopard disponibile pentru armata și industria sa.

Secretarul american al apărării a venit în ajutorul Berlinului, numindu-l „aliat de încredere”.

„Dar cu toții putem face mai mult” pentru a ajuta Kievul, a declarat el reporterilor.

În deschiderea reuniunii, președintele ucrainean Volodimir Zekenski i-a îndemnat pe aliați să accelereze livrările de arme grele.

„Este în puterea voastră” să „lansați o ofertă majoră care să oprească răul”, a spus el prin intermediul unei legături video.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a replicat imediat că acest lucru nu va face nicio diferență pe teren, acuzând statele occidentale că întrețin „iluzia” unei posibile victorii ucrainene „pe câmpul de luptă”.

Contraofensiva Kievului în primăvară

Cu toate acestea, lucrurile s-ar putea schimba în următoarele săptămâni.

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a declarat că este „convins” că aliații vor reuși în cele din urmă să creeze o coaliție pentru a livra tancuri Leopard în Ucraina.

„Avem o fereastră de oportunitate aici, de acum până la primăvară”, când Ucraina va începe „contraofensiva”, a spus Austin.

Până atunci, diferitele pachete de ajutor militar suplimentar promise recent de mai multe țări oferă forțelor ucrainene „capacitatea de care au nevoie pentru a avea succes” pe teren, a declarat șeful Pentagonului.

Statele Unite, Regatul Unit, Suedia și Danemarca au anunțat noi livrări substanțiale de arme cu câteva ore înainte de reuniune.

Washingtonul va debloca o tranșă de 2,5 miliarde de dolari, inclusiv 59 de vehicule blindate Bradley, care se vor adăuga celor 50 de vehicule blindate ușoare de acest tip promise pe 6 ianuarie, și 90 de transportoare blindate de trupe Stryker, potrivit Pentagonului. Dar fără tancuri Abrams grele.

Marea Britanie s-a angajat să trimită Ucrainei 600 de rachete Brimstone suplimentare, Danemarca 19 tunuri Caesar de fabricație franceză și Suedia tunuri autopropulsate Archer.

Finlanda a anunțat vineri un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de euro pentru Ucraina, cea mai mare contribuție a sa de până acum, care include artilerie și muniție.

„Din punct de vedere militar, (…) va fi foarte dificil să expulzăm forțele rusești din toate zonele ocupate din Ucraina în acest an”, a avertizat generalul Mark Milley la Ramstein.

Lupte „de mare intensitate”

Vineri, orașul asediat Bahmut (est), actualul epicentru al luptelor, a fost din nou bombardat puternic, au constatat jurnaliștii AFP.

„Uite, uite, ăsta este apartamentul meu, este singurul apartament pe care îl am”, a spus Olga Tomak, în vârstă de 70 de ani, în timp ce ea și soțul ei, Mikola, își priveau blocul de apartamente arzând în urma unei lovituri.

Autoritățile ruse de ocupație au declarat că au observat o „creștere bruscă a intensității” luptelor în regiunea sudică Zaporijia, unde au loc confruntări „de-a lungul întregii linii de front”.

Printre temerile occidentale se numără și aceea că Kievul ar putea escalada, folosind armele pentru a lovi adânc în teritoriul rusesc și în bazele aeriene și navale din Crimeea, peninsulă anexată de Rusia în 2014.

Între timp, ONU a anunțat vineri sosirea unui prim convoi umanitar în apropiere de Soledar, un oraș din estul Ucrainei a cărui capturare a fost revendicată săptămâna trecută de armata rusă și de mercenari ai grupului Wagner.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat, de asemenea, că au arestat „șapte agenți ruși” în regiunea estică Dnipro, fiind suspectați că ar fi spionat pentru Moscova și că ar putea fi implicați în atacul asupra unei clădiri de apartamente din oraș, care a ucis cel puțin 45 de persoane, inclusiv șase copii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Deci ucrainenii pana acuma si-au „tocat” tancurile lor + mai toate tancurile sovietice din Europa de Est, cele câteva sute din cele occidentale nu vor face o mare diferența, rusii le vor „demilitariza” si pe astea, indiferent cate vieți ii vor costa.

    • Ce concluzie proasta ai tras. Ei cer inca 300 ca sa aibe pentru ofensiva pentru crimea , nu ca nu mai au .. Vezi toate video-urile recente de la ucraineni cu tancuri ascunse prin paduri . dar T-urile ursesti sunt petarde au nevoie de tancuri NATO.

    • Ucraina avea înainte de invazie peste 1000 de tancuri sovietice, a mai capturat vreo 500 de la rusi, a mai primit câteva sute din Europa de Est. 300 nu vor face nici o diferența majora, au nevoie de câteva mii si de instrucție pe noile tancuri.

    • Rusia e un căcat în delir alcoolic.

    • Ba tu te-ai uitat pe harta sa vezi ce granita are Ucraina cu Rusia ? Normal ca ucrainienii au tancuri dar o mare parte sunt tinute sa apere zonele de nord de unde pot proveni atacuri si unde distanta pana la Kiev e scurta . Nu au tancuri cat sa faca fata pe toata linia frontului.

  2. Ret.a.rda.tii de politicieni din vest ori schimba macazul ori pleaca in ahuturi, ne-au umplut de pro.pa.gan.da si de fapt situatia e pe dos, stiu ca le place lgb.tq, dar nici chiar asha…

    • Ce mai crapa pipota-n tine rusnacule 😁

    • Parere numele tau e disperare 😆 🤣 😂 😹

    • @eugenia & melanina: complex de peiectie inversa, am mai spus, spitalele au locuri libere…

    • Rusia e 0% LGBT și e o hazna săracă și violentă.

    • Bai asta parere zis disperare, vezi ca de atata ciuda si … disperare 😆 postezi cu greseli de primitiv care abia poate sa scrie ceva 😆 🤣 😂 fi mai hotarat data viitoare ma thembelulle 😆 🤣 😂

    • @Parere, Nu-i baga in seama pe usristii astia. Noi rusii voi aduce democratia in curand in toate tarile.

    • Dacă războiul chipurile merge bine pentru Rusia, de ce sunteți aici să mințiți pentru Rusia?

  3. Nu țin nici cu rușii nici cu Ucrainieni nu sunt nici unu perfecți dar să învigi Rusia este imposibil prin Războiului actual gândiți oamenii buni dacă rusia va pierde pe câmpul de luptă va trece la atacuri nucleare și va devastatoar pentru Europa Țările care au rețineri de a trimite arme mai puternice Ucrainei știu și se gândesc la acest pericol Rusia Poate fi învinsă doar din interior prin schimbarea conducerii Țării cu conducători doritori de pace și înțelegerea între popoare

    • altul speriat de bombe

    • In esenta, ce spuneti dvs. este ca toata lumea trebuie sa faca ce vrea Shefu’ de la Kremlin.
      Problema cu aceasta „judecata” e ca mai sunt multi alti sefi. Mai e si shefu’ de la Washington, si ala de la Beijing, si ala de la Londra, de la Paris, ba chiar si niste shefi mai mici pe la New Delhi, Karachi, Tel Aviv, Teheran si cine stie mai pe unde. Toti pot face ce face si Kremlinezu’.
      O sa fie destul de dureros sa stai capra la atatia shefi.

  4. Îi compătimesc sincer,nu aș vrea să fiu în pielea lor,dar trebuie să recunoască faptul că nenorocirea pe care o trăiesc acum se datorează exact principalei „moșteniri”dobândite de foștii lor „tovarăși”:convingerea că pot călca peste orice și oricine(mergând până la distrugerea fizică a celor care vor să rămână ceea ce i-a lăsat Dumnezeu,aroganța și disprețul bolșevic mergând până la cea mai bolnavă ură,gata să calce în picioare pe cel care nu se opune-fie pentru că nu poate,fie pentru că vrea să fie binevoitor din omenie…asta le lipsește multora din ei :omenia;sunt „zelinskieni”și basta,altceva nimic!dovadă?atitudinea față de România și față de români-dacă vi se pare că nu au dovedit destul,admirați-i…asta nu înseamnă că îi iubește cineva pe inamicii lor din prezent,dar e greu să uiți că multă vreme au fost „frați”,”tovarăși”,”sovietici”,oprimând și distrugând cot la cot pe alții…