
Alin Mituța (USR) cere ajutorul Băncii Centrale Europene pentru ca refugiații ucraineni să poată schimba moneda națională în valută
La inițiativa eurodeputatului Alin Mituța și a deputatei Oana Țoiu, întreaga delegație USR și un grup de europarlamentari ai mai multor grupuri politice din Parlamentului European au solicitat ajutorul urgent al președintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru a înlesni refugiaților posibilitatea de a schimba grivna ucraineană în valută, potrivit unui comunicat de presă.
”Suntem profund îngrijorați de numeroasele cazuri ale refugiaților ucraineni, care odată ajunși pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu au posibilitatea de a schimba grivna ucraineană în valută străină. Majoritatea ucrainenilor au părăsit țara cu bani cash pe care nu îi pot folosi în UE și au dificultăți în a-i schimba. În prezent, unele bănci comerciale acceptă cardurile ucrainene în bancomate sau au proceduri simplificate pentru eliberarea cardurilor în absența documentelor necesare. Cu toate acestea schimbul valutar la ghișee, în multe cazuri, nu este posibil”, a declarat Alin Mituța, europarlamentar USR PLUS.
”Voluntarii de la graniță ne-au semnalat situații în care cetățenii ucraineni ajung în România cu grivna ucraineană în buzunar, uneori strictul necesar sau cât au agonisit o viață, pe care nu o pot folosi pentru că nu reușeau să o schimbe în RON. Sistemul bancar a reacționat dar cu sume limitate și pe perioade limitate de timp. Ținând cont de aceste circumstanțe, dar și de faptul că numărul refugiaților va continua să crească, este o urgență acest apel către BCE ca să existe un pachet de măsuri uniforme și să se ofere sprijin special pentru România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia pentru a oferi posibilitatea refugiaților din Ucraina să schimbe imediat grivna ucraineană în moneda statelor membre”, spune Oana Țoiu, deputat în Parlamentul României.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.