Alin Nica, dupa scandalul de la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara: Ludovic Orban nu mai este preşedintele meu / Alegerile interne PNL s-au transformat într-o serie de bâlciuri violente
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a postat pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care arată că întotdeauna a fost imparţial cu cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, Ludovic Orban şi Florin Cîţu, dar a şi criticat momentul scandalului din conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, transmite News.ro
Nica a arătat că Adrian Oros, ministrul Agriculturii, prezent în sala de conferintă, a încurajat continuarea „simulacrului de alegeri”, susţinut chiar de Ludovic Orban. Nica mai scrie că Ludovic Orban nu mai este preşedintele său PNL.
”M-am înscris în PNL pentru valorile pe care a fost întemeiat şi am rămas pentru oamenii cu care am lucrat şi pentru rezultatele frumoase ale muncii noastre.
După ani de zile în care activitatea PNL Timiş a fost umbrită de derapajele unor lideri locali, în prima săptămână în care am ajuns să conduc filiala judeţeană, am început curăţenia în interiorul organizaţiei.
Reacţiile ostile si virulente nu au întârziat să apară, iar micile găşti de interese au început să vocifereze în surdină. Poate a fost o surpriză pentru unii că sunt hotărât să reconstruiesc pe bune şi nu accept combinaţii. Cu Bucureştiul am avut o relaţie neutră pentru că sunt de părere că omul sfinţeşte locul: ne-am descurcat singuri aici, fără lumină din capitală”, şi-a început mesajul Alin Nica.
Preşedintele interimar al PNL Timiş mai arată că aproximativ 200 de persoane fără drept de vot se aflau în sala în care a avut loc conferinţa de alegeri a PNL Timişoara şi că Adrian Oros, incurajat de Ludovic Orban, şi-a dat acordul pentru continuarea şedinţei, în ciuda scandalului iscat.
”Pot spune că lucrurile erau pe un făgaş al normalităţii atunci când alegerile interne pentru PNL Timişoara s-au transformat în scena unei manifestări de forţă (fizică). Însă în sală au fost instigate să intre aproximativ 200 de persoane fără drept de vot dar cu o mare dorinţă să se impună.
Entuziaştii fără drept de vot au furat buletinele şi ştampilele, inclusiv pe cea cu numele meu şi au ocupat sala după ce am anunţat amânarea alegerilor. În incinta Filarmonicii au rămas să „voteze” persoane despre care nu ştiam nici măcar dacă au calitatea de membri PNL.
Culmea absurdului a fost atinsă când Adrian Oros, apropiatul lui Orban şi chiar însuşi Orban au încurajat continuarea simulacrului de alegeri, cu 300 de persoane în sală, dintre care cine ştie câţi erau veniţi din alte localităţi sau chiar din afara partidului. La alegeri ar fi trebuit să voteze 914 de membri legitimi, cuprinşi într-un convocator şi validaţi prin procedurile premergătoare”, a scris Nica.
Alin Nica a cerut scuze membrilor şi simpatizanţilor PNL pentru scandalul de la alegerile municipale.
”Îmi cer scuze membrilor PNL, simpatizanţilor PNL şi oraşului Timişoara pentru spectacolul la care au fost martori, deşi nici eu şi nici echipa mea nu am cauzat aşa ceva. Nu am anticipat o confruntare fizică şi am semnat contract cu o firmă de pază doar pentru asigurarea fluxului la intrare şi pentru respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19.
Nici prin cap nu mi-a trecut că, într-o ţară democratică, în oraşul Revoluţiei, 200 de oameni pot forţa uşile şi pot prelua nelegitim o conferinţă de alegeri. Evenimentul de la Filarmonica Timişoara va rămâne o pată neagră pe obrazul PNL.
La fel ca recentele alegeri PNL de la Vaslui sau de la Piteşti. În doar o săptămână, cu implicarea unor oameni de care mă dezic total, alegerile interne PNL s-au transformat într-o serie de bâlciuri violente”, a mai scris Alin Nica.
Liderul interimar al PNL Timiş a mai precizat, în final, că Ludovic Orban nu mai este preşedintele său PNL.
”Iar pentru că setea de putere personală nu poate justifica vreodată distrugerea unui partid, spun cu părere de rău că, după ziua de sâmbătă, Ludovic Orban nu mai este preşedintele meu PNL”, a mai scris Nica.
Alegerile de la PNL Timişoara au fost câştigate, chiar şi după scandal, de Raul Ambruş.
Alin Nica a anunţat, după ce s-a încheiat conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, că va convoca Biroul Politic Judeţean Timiş al PNL şi va solicita mai multe excluderi din partid.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii