G4Media.ro

Alina Gorghiu a cerut întrunirea BPR pentru a stabili dacă Anca Dragu…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Alina Gorghiu a cerut întrunirea BPR pentru a stabili dacă Anca Dragu a încălcat Regulamentul când a prezidat ședința BPR din 9 septembrie

Vicepreședintele Senatului, senatoarea PNL Alina Gorghiu, a trimis Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului o solicitare prin care cere organizarea unei ședințe a BPR pentru a clarifica dacă președintele Senatului, Anca Dragu, a condus ședința plenului reunit din 9 septembrie sau regulamentul a fost încălcat, iar dacă da, atunci BPR să stabilească cine a fost vinovatul, se arată într-un document obținut de G4Media.ro.

„Solicit să mi se comunice documentul în baza căruia ședința de plen reunit a fost condusă de doamna președinte Anca Dana Dragu din partea Senatului și de doamna vicepreședinte Cristina-Mădălina Prună din partea Camerea Deputaților, În cazul în care acest document nu există, solicităm Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să decidă cine se face vinovat pentru încălcarea Regulamentului”, a transmis Alina Gorghiu.

Această mișcare ar putea reprezenta primul pas spre schimbarea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului.

Context

Anterior, vicepreședintele Camerei Deputaților, deputatul PNL Florin Roman, a susținut, într-o postare pe Facebook, că PNL va face toate demersurile pentru demiterea Ancăi Dragu (USR PLUS) din fruntea Senatului. Roman susține că Dragu ar fi reluat abuziv ședința după ce a fost îndepărtat de la prezidiu de către parlamentarii AUR și că nu putea face acest lucru decât în urma unei noi ședine a Birourilor Reunite ale Parlamentului.

În ședința de plen din 9 septembrie au avut loc scene tensionate: vicepreședintele Camerei, Florin Roman (PNL), căruia președintele Ludovic Orban i-a delegat atribuțiile, a confiscat microfonul și a încercat să conducă ședința, refuzând să îi dea cuvântul președintei Senatului, Anca Dragu. Roman a fost evacuat de parlamentarii AUR, care l-au forțat să părăsească prezidiul. Ulterior, Anca Dragu a preluat conducerea ședinței.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Cum adică să stabilească?
    Adică să stabilească dacă mai e valabilă Constituția?
    Klause trebuie să stabilim daca mai ești președintele României!

  2. Cine o regulează pe dansa oare , ca prea mult tupeu aplica din postura de panaramă !?

    • Super-Man? 🙂 )))

    • Nu știi faza cu șpagatul executat ireproșabil in deal la Cotroceni ? Cum crezi că a fost aleasă șefă la PNL până să vină Șică ?

    • Notă explicativă: șpagat executat cu puncte de sprijin pe un dulap și un ghiveci cu ficus…

    • Bagaboanta mare , înseamnă! 😃

  3. Iar avem parte de comunisti si delicte de opinie!

    Puie monta gorghiule!!!!

  4. Pai, daca o demitem pe dna. Dragu zic sa-l demitem si pe Iohannis… Dl. presedinte este chiar inutil, dna. Dragu mai.misca totusi crva ..

  5. Rusine , domnule Iohannis ,
    dumneavoastra sa vreti
    sa educati Romania !

    De ce ati aruncat tara in aer pentru un congres , domnule Iohannis ?

    Ati mutilat „congresul” cu cetatenii , domnule Iohannis !!
    Orice alt congres este infirm , schilod din cauza dumneavoastra , domnule Iohannis !

    De ce nu amanati congresul pnl , domnule Iohannis ?

    Rusine , domnule Iohannis , ati „mutilat”
    tara pentru un congres , domnule Iohannis !

    De ce va lasati tras de sfori de oameni din servicii secrete ,
    domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce va este frica de reformele din justitie ,
    domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati stopat reformele numind pe Predoiu la justitie ,
    domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati pus stop reformelor din justitie ,
    din nou ,
    domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati numit pe Hosu la DIICOT ,
    domnule Iohannis?
    De ce ati facut praf si pulbere dosarul 10 august , domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce va este frica de concursuri si
    in special
    de concursul pentru posturile cheie la DIICOT , DNA si Parchetetul General ,
    domnule Iohannis ?
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

    De ce ati scos coruptia din strategia nationala , domnule Iohannis ?
    Nu puteti pacali partenerii daca scoateti coruptia din strategia nationala ,
    domnule Iohannis !
    Partenerii stiu ce se intampla in tara ,
    domnule Iohannis !
    Partenerii stiu ca dumneavoastra ati produs criza cat o tara ,
    domnule Iohannis !

    De ce ati deviat de la „valorile asumate ” ,
    domnule Iohannis ?

    De ce va bateti joc de romani , domnule Iohannis ?

    De ce sa va platesca cetatenii ,
    ca patroni si platitori de salariu de presedinte , privilegii ca fost sef de stat ,
    sub forma de:
    – automobil ;
    – indemnizatie lunara in cuantum de 75%din indemnizatia acordata Presedintelui Romaniei in exercitiu ;
    – locuinta de protocol cu post de consilier si secretar incadrat ,
    daca dumneavoastra nu respectati fisa postului din contractul-juramant , domnule Iohannis ?

    Ati produs o criza cat tara de mare
    de frica unor oameni din servicii secrete ,
    si asta nu face parte din fisa postului , domnule Iohannis !

    Nimeni nu este de neinlocuit ,
    domnule Iohannis ,
    doar ca uneori este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura !

    Rusine , ca o persoana la/de dimensiunea dumneavoastra
    sa se sperie de reforme in justitie
    in asa hal incat arunca o tara in aer ,
    domnule Iohannis !
    Ce schelet aveti in dulap , domnule Iohannis ?

  6. Gheorgheoe, du-te pe apa sâmbetei. Sper să nu te mai văd pelista pnl-ului, individo

  7. Voi stiti cum isi face Catu strategia de comunicare, singur: acum intra in scena Remus, maine Turcana, poimaine eu Supermanul, apoi asteptam sa reactioneze fraierii apoi intra Florin apoi Sighiartau si la scena deschisa apare Gorghia. Din culise sufla Boc si Iohannis, actorul in costum albastru dar care joaca mai mult la Sibiu, de placute inaugurari, statui, sotie si Brukenthal. Aplauze, aplauze de la primarii din tabara pentru totdeauna cadtigatoare. Ura dictatura! Drepti un front. Uniti. Piesa se numeste Hotul striga hotu.

  8. Trebuie facuta o petitie nationala prin care sa isi exprime si poporul parerea (referendum) vis-a-vis de comportamentul presedintelui. Acesta intervine brutal in lupta din pnl si nu mai reprezinta o garantie a democratiei, sustinand pe fata interesele mafiei economico-politice corupte. Nu il intereseaza modernizarea Romaniei prin colaborare transparenta. Doreste scurgerea banilor din pndl3 si pnnr catre clientela politica si inglodarea poporului in datorii uriase. Se crede deja sultan! Divide et impera!

  9. Duamna Gărghiu, să nu călcați maimuțica pe lăbuțe.

  10. Dacă e să fim cinstiți, asta, arată mult mai bine decât coana carmen, așa că sunt de-nțeles balele sasului sau, ale bietului cățu/cazzo !…

  11. Este primul comentariu pe care, îl fac. Oare PNL au femei urmasele blondei Udrea. Cam își fac de cap unele doamne de la PNL. Se uita în oglinda doamna G. Nu pricep nimic?Oricum unica persoana ptr dezastru tarii este domnul Președinte. O ducem ff bine. Ceaușescu doi.