G4Media.ro

Alina Gorghiu: În ritmul actual, vom atinge paritatea de gen în 40…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Alina Gorghiu: În ritmul actual, vom atinge paritatea de gen în 40 de ani / ”Văd în fiecare zi lucrurile grozave pe care femeile le pot face în justiţie”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, la Reuniunea Ministerială privind Femeile, Pacea şi Securitatea (FPS), că, în ritmul actual, se va atinge paritatea de gen în 40 de ani, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis, joi, Alina Gorghiu a participat la Reuniunea Ministerială privind Femeile, Pacea şi Securitatea (FPS), miercuri, în marja Adunării Generale a ONU.

„Adevărul este că, în ritmul actual, vom atinge paritatea de gen în… 40 de ani. Vorbesc aici despre toate domeniile, nu doar sectorul de securitate – unde reprezentarea femeilor este şi mai scăzută. Trebuie să accelerăm eforturile de implementare a Agendei ONU privind Femeile, Pacea şi Securitatea. Abordarea României are câteva elemente unice care funcţionează. Ministerul nostru al Apărării conduce acest efort naţional. Avem un ofiţer ca punct focal naţional. Manuela Mihai este aici cu mine. Am nominalizat consilieri de gen în toate instituţiile din sectorul de securitate. Există un grup de lucru naţional pentru monitorizarea implementării acestuia”, a declarat Alina Gorghiu, în deschiderea evenimentului, citată în comunicat.

Conform ministrului, România a adoptat, în august, a doua Strategie Naţională pentru Agenda FPS şi Planul Naţional de Acţiune pentru următorii patru ani.

„De la începutul războiului, peste 10 milioane de refugiaţi ucraineni au traversat România. Aceasta este populaţia unor ţări precum Grecia sau Suedia. Este mai mult decât populaţia din Austria sau Norvegia. Marea majoritate sunt femei. Acesta este motivul pentru care în Planul nostru naţional de acţiune FPS prevenirea şi combaterea violenţei sexuale şi protejarea femeilor din taberele de refugiaţi sunt priorităţi de top”, a spus Gorghiu.

Ea a adăugat că, în calitate de ministru al Justiţiei, în România, gestionează un domeniu în care femeile „fac legea”.

„Suntem o majoritate sănătoasă. Văd în fiecare zi lucrurile grozave pe care femeile le pot face în justiţie. În septembrie, am fost la Vilnius, unde toţi miniştrii europeni ai Justiţiei au discutat despre crimele oribile comise împotriva femeilor şi copiilor, nu uitaţi despre violul folosit ca armă de război. Nu-mi pot imagina cum am putea face asta fără femei la masă. Trebuie să ajungem la pace. Acţiunea rapidă trimite cel mai puternic mesaj. De aceea, am susţinut cea mai rapidă modalitate de a înfiinţa un Tribunal pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei. Trebuie să aducem liderii ruşi în faţa justiţiei”, a mai afirmat Alina Gorghiu.

Evenimentul a fost organizat în contextul copreşedinţiei României, alături de SUA, Confederaţia Elveţiană şi Africa de Sud. Reprezentanţii din state membre ale Reţelei Globale a Punctelor Focale Naţionale au insistat asupra adaptării eforturilor naţionale privind implementarea agendei FPS la realităţile geopolitice actuale. Reprezentanţii din SUA, Confederaţia Elveţiană, Japonia, Africa de Sud şi Norvegia au accentuat rolul femeilor în domenii noi precum cybersecuritatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Păi… paritatea de gen garantează meritocrația?

  2. bineinteles. Lia Savonea, alina gorghiu

    • Adina Florea, Ancuta Ioana Popoviciu, Dana Garbovan, Gabriela Victoria Birsan, Maria Ecaterina Humulescu Stan, Mihaela Iorga Moraru, Simona Marcu.
      Doar cateva dintre femeile din justitie care fac lucruri grozave – nu ca barbatii ar fi mai prejos (!).

  3. În justiție? Lucruri grozave, adică îngrozitoare?

  4. Nu vad sa fie ceruta egalitatea de gen si in constructii la carat materiale, pe santiere la autostrazi prin soare toata ziua. Se vrea egalitate de gen doar unde e comod si bine platit si daca se poate sa fie si ceva de combinat. Pai ori e egalitate , ori nu mai e ?

  5. Lia Savonea si gasca ei……NO MERCI

    Pe santier cu coruptele astea…

  6. Cam mult în 40 de ani… Planeta asta va arăta șifonată rău, iar RO, cu așa politicieni, va fi grădina zoologica, nu a Maicii Domnului

  7. …Saltelutza si fetele de la Centura. ( pardon, de la matroana Justitzica ) Hai, dati din copanele pe ritmuri de manele…

  8. eu vad ca justitia este asemenea politicului !!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.